Creștem

Cândva, nu știu când, am început să aud (des) întrebări de felul: „Mama, pot să fac asta?”, „Mama, am voie să....”. Asta a cam fost o surpriză.

De vreo câteva luni, unul din momentele favorite ale piticului este să se retragă la el în pat, să își pună o poveste și eventual să se mai joace ceva pe lângă, ascultând. Sau răsfoind cataloagecu jucării (OMG, pe alea cu lego le știe pe din cap + diferențele de la o ediție la alta). Sau, mai nou, citind!!! Ooo, da, din proprie inițiativă buchisește... Mai ales dialoguri de la benzile desenate cu Garfield. Și altele, dar numai ce are el chef. Și poate sta cu orele în activitățile astea. Dar numai când vrea el. Altădată are nevoie de atenția noastră non-stop și vrea să-i facem asta și cealaltă și cealaltă și tot așa fără pauză.

E într-o fază în care nimic nu e mai important pentru el decât joaca/socializarea cu alți copii. Dacă ieșim în parc și nu-și găsește niciun partener de joacă e tragedie mare, motiv de îmbufneală și nemulțumire permanentă.

Vacanța trece cu multă joacă, dar programul zilnic a rămas aproape neschimbat cu excepția week-endurilor când, din vina noastră totul se cam dă peste cap. Aaa, și pianul... Da, i-am făcut loc în casă iar acum a devenit o treabă serioasa. Mihu' pianistu'.

Mihu la 5 ani

Sămbătă, pe 9, am făcut 5 ani.
Şi pentru că am ţinut-o numai în petreceri (3 la număr, nu mai puţine), n-am apucat să marchez momentul aniversar şi aici.

 

 Mihu la 5 ani e un băieţel adevărat, de 116 cm si peste 20 kg. E în continuare pasionat de vehicule (pe lângă maşinuţe s-au adăugat avioanele, elicopterele şi bărcile), iubeşte poveştile, desenele animate şi dulciurile. De fapt nu toate dulciurile ci mai ales ciocolata :-O
Singurele chestii pe care refuză să le mănânce sunt cerelalele cu lapte din meniul de mic dejun de la grădi şi, chestie recentă, morcovii (dar aici mai uită).
E vesel, nu stă locului o clipă. Nu e deloc agresiv, e prietenos dar are şi unele momente când se supără, se îmbufnează sau plânge.
În grup fiind, din câte am putut să îmi dau seama, nu are neapărat iniţiativa :(.
La grădi şi-a făcut prieteni cu care în mod evident îi face plăcere să se întâlnească. Are copii cu care are un soi de alchimie şi cu care se joacă fără conflicte şi alţii cu care nu. Dar şi atunci când are conflicte nu e violent.
Tot nu-i pasă cum şi cu ce se îmbracă. Asta e doar grija mea, el eventual se mai sensibilizează când tricoul are vreun Spiderman sau Stropi pe el :)
E foarte bun la puzzle-uri, jocuri de constructie, scrie literele majuscule, citeşte cuvintele... E foarte curios şi citeşte tot ce vede: pe cutii de şerveţele, hîrtie igienică, pliante publicitare. Ultima dată ne-a uimit când a citit "ţiglă metalică" pe un flyer. Învăţăm încă cum se citesc "ci", "gi", "ce", "ge", etc. Acum, mai nou, citeşte plăcuţele de înmatriculare la maşini (îmi amintesc că acum nişte ani îmi spunea mărcile) şi e greu să îi explic când cele 3 litere nu au niciun sens.
Desenatul şi pictatul nu sunt prima lui pasiune. Din când în când le face, dar destul de rar. La grădi pare să bricoleze cu răbdare tot soiul de chestii, am rămas uimită, trebuie neapărat să pun nişte poze aici.
Şi tot de sâmbătă a trecut în liga mare de ciclist: pe roţi de 20''! A făcut trecerea de la roţile de 14 fără ezitare, am rămas uimiţi.

La multi ani, Mihu!
PS:
La 4 ani scriam aşa şi petreceam aici şi aici.
La 3 ani, scriam aşa şi petreceam aşa. Poze din primii 3 ani aici
La 2 ani, ziceam aşa şi petreceam aici şi aici
La 1 an a fost aşa şi aşa şi aşa

Azi dimineaţă...

... Mihu, care e întotdeauna mai matinal decât mine, m-a trezit în zumzet de silabisire.
a-p-a, apa
c-e, ke (eu: nu, ce!) r-u-l, cerul
p-ă-m-ă (eu: nu, â!)n-t-u-l, pământul
p-l-a, pla, n-e-t-e, planete
După care m-a anunţat că urmează unul lung şi s-a străduit să citească "anotimpuri", moment în care m-am trezit şi eu pe de-a-ntregul, numai bine ca să îl laud.

Aseară îi propusesem să ne uităm la un cuvânt dar nu avea chef aşa că l-am lăsat. Când vrea el.

Ceai, viroză și cald în casă

Mihu a luat prima viroză pe care a găsit-o pe la grădi (unde cred că stau toate unele peste altele ca la rugby) așa că bolim (el de fapt, eu doar stresată în galerie) în casă cu ceai, la căldură și verificând termometrul. Și pe cel al Mihului, și pe cel de-afară. Niciunul nu arată foarte bine. Rezistăm.

Tocmai ce-am găsit aici o rețetă foarte faină cu un amestec pentru imunitate (cătină, miere, propolis, polen) și am zis să ne mobilizăm săptămâna asta să ajungem într-o piață să cumpărăm ingredientele... Măcar sunt sigură că va avea succes datorită celor 200 g din miere... Copilu meu este ahtiat după chestii dulci, n-am ce-i face!

Deci facem exces de desene animate (urât, știu) și citim până când mama (recte eu) rămâne fără salivă. Și după ce am protestat și am protestat și am zis că eu nu citesc încă din cărțile cu Crăciunul, aseară am cedat. Păi la ce vreme e afară, nu are dreptate Mihu? Eu i-am zis că mai sunt 3 luni dar el, nu și nu. Deci la noi a început deja numărătoarea inversă pentru Crăciun. (Și eu care nu voiam să îmi abandonez sandalele acu o săptămână!!).

Și a început și numărătoare inversă cu „cât mai e până la ziua mea?”. Asta e obsesivă rău și se numără pe week-enduri: 8, 7, 6, etc. Și e scandal mare dacă pierzi șirul. Uf!!!

În afară de asta, piticul cel deștept și de care nu s-a mai prea ocupat nimeni în mod organizat de vreo câteva luni bune (în direcția asta vreau să spun :D), a început să citească cuvinte simple. Leagă literele. E mai ușor cu cuvintele scurte și cu litere de tipar, dar le încearcă și pe celelalte...

Am fugit la termometre!

Small Little Things

Eu am avut niște săptămâni fără pic de liniște și n-am mai apucat să povestesc... Dar am făcut bine. Lucruri mici, frumoase, piticul crește, eu mă tot minunez și tot așa.
N-am apucat să zic pe-aici că e mare făcător de puzzle-uri. Pasionat (ca probabil majoritatea băieților de vârsta asta). Când vrea. Când vrea începe să le facă și nu-l mai poți opri și odată descoperi că nu mai ai pe unde să pășești că s-a întins prin toată casa. Face cu 54 dar și cu 200 de piese. Cam așa (sunt vreo 9 în poză):

Am bifat și primul desen de familie. Adică mai jos suntem mama, tata și Mih. Vă las să descoperiți cine care e! Mie mi s-a părut foarte amuzant cum ne-a reprezentat.... Well, nu i-am dat o interpretare prea psihanalitică :D

Și explicație la desen scrisă chiar de autor:

Și avem și un autoportret:

 

Și tot cam acum candva s-a imprietenit cu coloratul.

 

Și jucăm de toate: UNO (varianta pt kids), un joc cu zaruri gen monopoly, o varianta de Monopoly simplificată, domino, jocuri de perechi. Uff, să nu zică cineva că mă plictisesc.

Și nu crede în zâne :(((. Eu i-am zis că eu cred și el mi-a spus: „Prostii, nu există decât în desenele animate!” 

Și nici mașini vorbitoare :)) Și nici în mașini care intră în apă... Asta apropo de o reclamă pe care a văzut-o recent și după ce a văzut-o mi-a zis cu un aer atotștiutor că asta se întâmplă doar în reclamă.

Mă gândeam eu că vom ajunge rapid aici pentru că de foarte mic a tot pus întrebări dacă anumite lucruri există sau nu (bine, nu cu cuvintele astea dar în sensul ăsta).

De vreo lună-două a început să unească (timid) literele pe care le știe în cuvinte (din cele simple). 

Nu știu cum se întâmplă la alții dar la noi întâi a știut literele și, chiar și după ce știa toate literele dintr-un cuvânt, nu reușea să facă legătura pentru a citi... Acum a început să o facă. Nu ne jucăm constant cu literele ci doar așa la câteva zile, când are chef... :)

Valluntar: Carte pentru joc și joacă (vol. I)

E pentru a doua oară când intru in jocul celor de la ALL care au împărțit cărți bloggerilor (cine ce a vrut) propunându-le în schimb să scrie o recenzie despre ele.
Anul trecut am scris despre o carte de rețete - se vede treaba că eram într-o oareșce criză de idei în domeniul respectiv atunci.
Acum am ales o cărticică numai bună pentru a ține copilul ocupat în casă pe vreme urâtă sau, și mai rău, în caz de bolnăveală (că din astea am tot avut): Carte pentru joc și joacă (vol. 1)

Mai citisem anul trecut despre ea aici dar pe-atunci noi eram prea mici ca să ne gândim la astfel de „jocuri”. Mi-am spus însă că acum am putea să facem o încercare și să vedem dacă ne place. Bine, adevărul e că nici acum nu suntem chiar în grupul țintă. Mihnea are doar 4 ani și 4 luni și mai are vreun an și jumătate până la „Anul pregătitor pentru școală” însă bună parte din „jocuri” sunt deja accesibile.

Despre ce vorba? Sunt în total 46 de „Lecții” desfășurate fiecare pe câte două pagini. Dar nu sunt chiar lecții, sunt de fapt multe, multe jocuri de logică, de observație, de numărat, adunări, identificat figuri geometrice, etc.
Sunt jocuri tip labirint, sunt unele la care trebuie unite punctele ca sa vezi ce desen rezultă, sunt bucăți de desen care trebuie recompuse, grupuri de obiecte între care trebuie găsite similitudini sau altele între care trebuie găsite diferențele sau trebuie descoperită logica după care a fost colorat un anumit desen și apoi continuat sau trebuie refăcut un desen după model.

Ce am făcut noi din cărticică?
Well, mai întâi noi am abordat-o total haotic. Adică i-am lăsat-o lui Mihnea pe mână și l-am lăsat să aleagă el ce vrea să facă... El e într-o pasă în care e pasionat mai ales de jocurile cu labirint, așa că mai întâi pe astea le-a făcut. Apoi a unit punctele, a găsit obiectele similare, diferențele, cam astea îi plac. Nu îl pasionează să refacă un desen după model, așa că nici nu am insistat, iar la colorat se plictisește repede. Am mai făcut exercițiile de numărat dar nu ne-am băgat la adunări și scăderi că acolo nu prea știm decât plus unu, minus unu sau eventual dacă socotim pe degete ceva mai mult :)

Noi am epuizat cam o treime din jocuri, mai avem materie pentru câteva săptămâni bune și asta mi-a plăcut mult la cărticica asta că, spre deosebire de revistele la care jocurile se termină imediat, aici chiar avem ce să facem.

Așa cum ne-a spus și prima evaluare de la grădiniță (dar n-a fost o surpriză că ne-am prins și noi), Mihnea e bun la jocuri de construcție și logică și, deci, cartea asta e numai bună să-l ții ocupat. :)

Singura problemă pe care am avut-o a fost că hârtia nu se pretează la colorat cu carioca. Dacă colorați cu carioca, riscați să nu mai vedeți bine ce se întâmplă pe partea cealaltă a foii, deci recomand creioanele colorate pentru jocurile care implică culori. Din păcate Mihu este într-o fază de amor cu cariocile așa că a trebuit să-l temperez.

PS: Dacă reușim să strângem15 comentarii (cam ambițios obiectivul), ALL va planta un copac în schimbul lor. Dacă nu se strâng 15, comentariile publicate se vor cumula cu altele de la alte recenzii și pentru fiecare 20 se mai plantează un copac.
Mai multe detalii despre copaci, aici.

Mihnisme

Se ridică el seara pentru a nu ştiu câta oară din pat (că adoarme greu pentru că doarme mult dupa-amiaza cum mai ziceam) şi vine la noi şi zice aşa dintr-odată:
- Fetiţele sunt mămici şi băieţeii sunt tătici, nu?
Eu, schimb de priviri rapide şi surprinse cu co-autorul şi zic:
- Da....
- Şi eu când o să mă căsătoresc cu o fetiţă (thanks God ca a mai uitat de căsătoritul cu mine că am fost o lungă perioadă de timp în plin complex oedipian) o să am un bebe...
Ups, îmi zic în gând şi iar schimb de priviri surprinse.
- Şi cum o să-l cheme?, continuă el.
L-am liniştit desigur că mai are timp să se gândească la treaba asta şi l-am trimis înapoi în pat... Ba chiar i-am sugerat că dacă e băiat să îi zică tot Mihnea. Dar cu asta nu a fost de-acord că "vrea să fie un singur Mihnea în familia noastră". Ok, acum că am lămurit şi asta, putem sta liniştiţi.

Deci, cum ziceam, creşte. Văzând cu ochii. Cizmuliţele sunt numărul 29... Unele haine de 5 ani îi sunt mici (mai ales scurte la mâneci :)). Am început să cumpăr de 6. :D

Prima zi de grădi. Reloaded.

 

 

Primele impresii după prima zi la grădi sunt pozitive. Şi sper să rămână aşa.
Dacă anul trecut lăsam copil fericit dimineaţa şi găseam copilul plângând (de ceva vreme) la prânz, acum am lăsat copil fericit dimineaţa şi am luat la prânz un copil care nu se mai îndura să plece de-acolo.
Şi nici n-am plecat de-acolo până nu mi-a arătat nu ştiu ce maşinuţă roz, cuburile pe care le construise precum şi toată dotarea din curtea de joacă. Ba chiar m-a servit cu "suc" şi mi-a demonstrat că a învăţat să arunce la coşul de baschet.
Ce m-a mai surprins a fost că, spre seară, a cerut singur, din proprie iniţiativă, să îi ducă flori uneia dintre educatoare. Mi s-a părut foarte surprinzătoare chestia asta, nu ştiu de unde i-a venit ideea (că noi n-am dus flori azi), dar l-am încurajat :) ...
Din ce a povestit, a fost ok.
După grădi, s-a purtat însă un pic altfel: a fost foarte "mămos" (el nu e neapărat aşa), a stat mai tot timpul lipit de mine, cu declaraţii şi pupături :). Şi mi-a adus flori de două ori. :D
Asta cu florile se pare că a fost leitmotiv azi.

Amestecate

În week-endul trecut am lăsat copilul cu bunica şi am fugit în celălalt capăt al ţării la o întâlnire cu colegii mei de liceu. Două zile şi jumătate am lipsit şi când m-am întors am avut o senzaţie ciudată că Mihul e altfel, că e schimbat, că parcă e mai matur :D, că parcă vorbeşte altfel... Aţi mai simţit aşa ceva?
Pe lângă asta, partea bună e că se pare că nu ne-a dus lipsa deloc. Când am plecat nici măcar nu a zis că vrea să plece cu noi iar când ne-am întors ne-a întrebat când mai plecăm :))) Cred că suntem nişte părinţi foarte degeneraţi.
Să nu uit. La plecare a strâns o jumătate de pungă de maşinuţe şi ne-a dat ca să avem cu ce să ne jucăm pe drum. Le-am ascuns în coşul de rufe şi la întoarcere le-am scos pe furiş, i le-am dat şi i-am mulţumit.
- Şi v-aţi jucat cu ele?
- Da, sigur, mulţumim.
(Ultima dată când l-am lăsat cu bunicii mai mult de câteva ore a fost acum un an când am fugit câteva zile la Roma în doi).

*
N-avem planuri speciale pentru 1 iunie deşi am văzut că se întâmplă tot felul de chestii (nişte ateliere la Cărtureşti, ceva prin Cişmigiu, parcă şi la Mţr şi Muzeul Satului) mai ales că eu voi cam fi la Bookfest şi vineri şi sâmbătă când vine autorul meu preferat - Houellebecq.
Totuşi sâmbătă mergem să tragem copilul în poză la proiectul Bogdanei "Portret de copil"  Sper să iasă o poză faină, de-abia aştept să o postez.
*
Iar săptămâna viitoare plecăm într-o vacanţă de o săptămână, un soi de city break prelungit, prima dată când ieşim cu plod cu tot în afara ţării altundeva decât la mare...Să ne ţineţi pumnii.:)

3 ani şi jumătate

Astăzi facem exact 3 ani şi jumătate. Mihul adică. Şi eu pe lângă el. :))
Poza e de azi dimineaţă când era absorbit într-un desen animat.

Cum e acum? Of, greu de sintetizat.
Ca dimensiuni, cam 104 cm şi vreo 17 kg.
E un băieţel vesel. În parc, spre exemplu, e mai tot timpul cu zâmbetul pe buze (dar şi când se supără...)E pus pe şotii...
Cum mai ziceam, e mai degraba sportiv cred decât artist (înotul într-o săptămână de astă vară şi mersul pe bicla cu două roţi din week-endul trecut sunt dovada). Când e pe bicicletă nu mai prea pot ţine ritmul cu el (pe jos fiind) că bagă viteză (acum şi mai mare de când e pe două roţi) şi ajunge în celălalt capăt al aleii.
Dar n-are nici o treabă cu mingea din câte am putut să-mi dau eu seama.
De când cu temperaturile de primăvară-vară, e mai mult pe-afară decât în casă. 2-3 ore dimineaţa şi încă vreo 1-2 seara.
E dependent de maşini (şi trenuleţe). Dar rău de tot. Eu credeam că toţi băieţeii sunt aşa dar mai uitându-mă în stânga şi în dreapta am decretat că la noi pasiunea este undeva pe la extreme. Sunt jucăriile lui favorite, ştie, recunoaşte şi identifică o grămadă de mărci, le mişcă prin casă şi le face să vorbească, le face baie, le usucă. Fiecare ieşire la plimbare începe cu o negociere despre cât de multe maşini putem căra. Negociere iar la numărul de maşini din pat când se culcă (de la un Fulger McQueen de metal cu care a dormit încă are un semn pe nas că s-a zgâriat în somn).
Dacă îl scoţi din programul şi din tabieturile lui zilnice, rişti adesea să nu te mai înţelegi cu el.
Negocierea merge de cele mai multe ori. Dar şi cînd se supără şi plânge, ne aud vecinii.
Are acum o fază că nu mai vrea să aleagă el cartea sau desenul animat pe care să-l citim sau la care să ne uităm şi zice "care vrei tu". Şi după ce aleg zice "dar parcă pe asta am mai citit-o". Şi caută el alta.
Încă mai doarme 2-3 ore după-amiaza dar adoarme din ce în ce mai târziu orice am face, chiar dacă îl punem în pat destul de devreme... Seara, încercăm să îl băgăm în pat la 22h după care urmează povestea deci tot undeva după 22h30 adoarme.
Negociază întotdeauna o poveste-carte cât mai lungi. Nu refuză niciodată dacă vrei să îi citeşti. De cele mai multe ori te roagă el.
Vocabularul lui încă mă surprinde. Foloseşte corect cuvântul "indiciu"... Asta îmi vine în minte acu dar sunt multe.L-a ântrebat pe tata: de ce e "o" în Carrefour (!). Şi m-a anunţat că Mântarc (ăsta e monstrul din Winnie) începe tot cu "M", la fel ca şi Mihnea. Semn că literele învăţate prin iarna când stăteam mai mult prin casă i-au rămas în minte.
E disperat sâ îşi găsească prietenii în parc şi să se joace cu ei. Dacă nu îi găseşte e tragedie. De-abia aştept să meargă la grădi.

Şi mai puţin vesele:
- suntem încă cu pampers în somn, chiar şi la somnul de după-amiază. Nu dă nici un semnal, adică nu lasă pampersul uscat, nu vrea să se ţină până se trezeşte... Şi i-am promis chiar şi îngheţată cum îi povesteam deunăzi şi Luminiţei.
- au apărut primele mofturi la mâncare. Of, pînă acum puţin timp cred că am avut cumva copilul ideal care a mâncat fără refuzuri  şi mofturi mai tot (cea mai mare parte). Spanac, legume... Mă punea să îi aleg în supă şi să îi găsesc "morcovul alb" (păstârnac, pătrunjel).... Eeee, acum pare să fi stricat un pic prietenia cu legumele sau cel puţin cu unele din ele şi recunosc că mă ia prin surprindere când îl văd că îmi refuză o legumă pe care până acum puţin timp o mânca fără discuţii.
Cere deobicei "supliment" la piure cu peşte şi la paste. E ok în continuare şi cu spanacul. Fructele şi lactatele sunt la putere, n-am întâmpinat vreun moft.
Well şi da, un pic de cioco şi înghe nu ar refuza niciodată. Se poate pisici îndelung pentru cioco.

E un amestec de ciocolata şi căpşuni, piticu nostru :D Trei ani şi jumătate. Tot nu-mi vine să cred.

Mihu Biciclistu'

 Se vede ceva deosebit la poza asta? Dacă nu se vede, zic eu că e o poză foarte, foarte specială. E o poză cu Mihu care merge pe bicicleta cu două roţi fără roţi ajutătoare. Wow! Am mai zis eu că e sportiv... :D

 Ziua a început aşa: am intrat în parc pe 4 roţi (două+două ajutătoare). După ce am mâncat fructele, tata zice: hai să dăm jos roţile ajutătoare. Mih ba vrea, ba nu vrea, până la urmă vrea cu condiţia ca tata să îl ţină tot timpul din spate. Îi explicăm că dacă se dezechilibrează, nu trebuie decât să pună picioarele jos cum face la bicla fără pedale. Şi asta a fost. După două-trei încercări, tata vede că începe să îşi ţină echilibrul şi lasă puţin câte puţin din mâna de echilibru. La un moment dat a zis că nu mai vrea dar un pic mai târziu şi-a dat seama că îi reuşeşte. De la Roaba de cultură şi până la locul de joacă n-a mai vrut roţi ajutătoare. Deja când am ajuns la locul de joacă, tata nu mai ţinea mâna pe bicicleta lui.

 Şi uite aşa am ieşit din parc. Pe două roţi. Şi mândru nevoie mare că l-am tot lăudat. Ca un păunaş era. :D

 Încă o poză cu bicicleta că mie parcă nici nu-mi vine să cred. Cred că anul de dat pe bicla fără pedale a ajutat acum foarte mult la echilibru.
Cred că şi lui i se pare super. La prânz, nu reuşea să adoarmă şi i-am zis să închidă ochii şi să se gândească la ceva frumos. El: păi nu pot să mă gândesc decât la bicicleta mea fără roţi ajutătoare...

Şi încă o poză de la locul de joacă. Happy.

M-A-G-N-O-L-I-A

Au înflorit magnoliile, cel puţin la noi în parc. Am făcut un inventar aseară cu piticu: alb-roz-alb.
Am citit pe litere şi tăbliţa din faţă: M-A-G-N-O-L-I-A, G-ul nu-l ştia, i l-am zis eu.
Şi am descoperit zilele astea că,  deşi se întâmplă să ştie toate literele dintr-un cuvânt, procesul de legare (deci citire) e mai greu. Sau oricum nu vine imediat, nu ştiu exact unde trebuie să se producă declicul. Prima dată a reuşit cu un M-A-M-A....

În parc, practicăm o chestie care presupune multă adrenalină pentru mine. Piticu e pe bicicletă şi o ia pe nişte alei paralele cu cea pe care sunt eu cu scopul de ne reînâlni în capătul lor şi bagă viteză, viteză, viteză, îl văd din ce în ce mai departe iar apoi revine pe aleea pe care sunt eu din capătul opus foarte mândru de ispravă... Uneori mi-e teamă că e prea departe şi atunci mă gândesc că e momentul să alerg un pic. :D

Anotimpurile sunt (nu obligatoriu în ordine): iarna, primăvara, vara şi .... doamna. :)) Şi zice foarte convins asta, l-am tachinat un pic aseară şi eu şi tata.

Acu cîteva săptămâni m-a anunţat că pe unul din gemenii cu care se mai joacă în parc îl cheamă Kiwi.
Am ridicat eu un pic din sprâncene: "Kiwi? ca pe fruct? eşti sigur?". Era sigur. Ca pe fruct. Bun, am zis că se poate.
Numai că acu două zile vine şi mă anunţă foarte fericit că şi-a mai făcut un prieten în parc. Zic: "bravo! cum îl cheamă?" "Kiwi". Ei, asta mi s-a părut prea mult. Adică incidenţa numelui Kiwi între prietenii de joacă ai Mihului în parc mi s-a părut cam nerealistă. Aşa că am luat-o la întrebări pe bunica şi am descoperit misterul: Kiwi=Tibi. :D

Aşa. Şi tot din lista cu nume, din motive tot neidentificate, Tudor e pronunţat "Tiudor", cu un accent uşor franţuzit. Parol.

Ne "citeşte"!

Săptămâna trecută, Mihnea ne-a zis că vrea să ne citească el "Winnie, Cartea filmului". Am zis da şi piticul a luat cartea şi a început să povestească. Şi nu propria lui versiune ci cu fraze sau bucaţi de fraze exact ca în carte şi urmărind paginile. Prima dată am zis că a reţinut primele două pagini dar după aia am văzut că ştie toată cartea...Carte de copii dar totuşi cu 64 de pagini. Şi reproduce frazele exact cum sunt scrise pe pagini doar că mai sare din când în când câte o propoziţie. Şi e foarte mândru că poate şi el să ne citească acum :D
Am investigat de câte ori i-a fost citită: eu de vreo 3 ori, tata de vreo 2 ori şi încă de vreo 2-3 ori bunica. Oricum nu e cartea pe care să i-o fi citit cel mai des. Primele două locuri sunt ocupate de Albă-ca-Zăpada şi Cars (1 şi 2).
Aici o mică mostră. Întreaga povestire durează 25 de minute în interpretarea piticului.:)

Amestecate

- Cea mai tare "ameninţare" (scuzaţi, dar eu nu mă descurc fără) nu mai este "îţi iau maşina" (plus că astea sunt aşa de multe că ar trebui să le strâng pe toate într-un sac ca să aibă ceva efect) ci "nu-ţi mai citesc poveste deseară".

- În consecinţă, aseară, când teribila pedeapsă a fost pusă în practică, piticul s-a uitat singur şi bosumflat pe pozele de la vreo 2-3 cărţi iar eu mi-am odihnit vocea.

- Seara avem 1-2 momente de curată nebunie. Recte: una bucată pitic intră într-un soi de vrie-stare fără de stare-agitaţie de neoprit. Sare pe pat, sare pe canapea, alearga de la un cap la altul al casei, nu te lasă să vorbeşti (sau doar cu el), ţipă, e nemulţumit, e fericit, e agitat şi toate la un loc. Rezultat: mult zgomot, agitaţie şi uneori şi adrenalină că săriturile devin  pe alocuri periculoase, moment în care chiar ai vrea să îl opreşti dar nu prea ai cum (doar să îl salţi de la locul faptei şi să te aştepţi la proteste-plânsete :( ). O fi bucuros că ne vede pe amândoi acasă? vrea să ne atragă atenţia (dar zău că o are)? o fi "un pic" hiper-activ (dacă n-ar reuşi să se concentreze pe multe alte lucruri zău că aş fi investigat problema)?

- Aseară, ne-a anunţat de pe, scuzaţi, wc, că a mai învăţat o litera: N. Revelaţie privind la pachetul de hârtie igienică. :)) Am zis să îi instalăm un alfabet în baie că o fi mai distractiv.

- În timpul "vacanţei" de iarnă s-a întâmplat şi minunea. Un filmuleţ, de altfel adorabil, cu Winnie şi Crăciunul, a detronat Cars (1 şi 2) urcând pe prima poziţie a celor mai vizionate filmuleţe de desene animate.

A, O, M, I, S

Astea sunt literele pe care piticul le recunoaște pe unde le vede și ni le arată foarte mândru.

Am descoperit minunea în una din serile trecute când avea o carte pe care scria ANIMALE DOMESTICE și m-a chemat să îmi arate "Mami, uite A, M, A, I (mă rog, nu le identifică el neapărat în ordine). I le-am mai arătat eu pe N și E și l-am pus să le zică pe rând și ordine. Se cheamă cumva că aproape le-am citit, nu? :D L-am lăudat și așa cum face în astfel de situații, s-a făcut că nu mă aude :D

Joaca cu literele a început așa:
Am primit o tăbliță magnetică cu litere (mersi, Ioana) și încă un set de litere magnetice (mersi, Corina). Eu stau la tăbliță și îi arăt Mihului de ce literă am nevoie, el fuge la mașina de spălat unde stă al doilea set de litere și îmi aduce litera de care am nevoie. Câteodată uită, i-o mai arăt încă o dată însă e mândru nevoie mare când o găsește. Ce scriem? "Numele prietenilor" că asta vrea el. Iar unele litere le-a căutat de atâtea ori încât le-a și învățat.

Nu ne-am propus să îl învățăm să citească de la 3 ani dar joaca asta e ceva care pare să îl pasioneze (parcă mai mult decât cifrele unde număram până la 10 și puțin după dar mai cu poticneli). Când mergem cu mașina ne strigă să ne arate literele pe care le-a identificat pe panourile publicitare. Sau când mănâncă "citește" paharele de iaurt :))

Aici "desenează" litere:

Mih la 3 ani

Fişă tehnică
15,6 kg
100 cm

Cele mai spectaculoase transformări ale ultimelor luni s-au petrecut în zona limbajului. Aici e principalul nostru motiv de mândrie dar şi de îngrijorare.
Dar pentru că e un post cumva aniversar să zic de cele bune. Mih vorbeşte bine spre foarte bine, fără modestie. Nu sfârşeşte prin a mă uimi cu expresiile, cu cuvintele pe care le foloseşte, cu felul în care leagă propoziţiile. L-am auzit folosind corect gerunziu, dativ... Foloseşte corect cuvinte ca "stabilitate" sau "imens" sau zice "ador ciocolata" :)))... L-am prins spunând "confuzie" dar aici m-am liniştit că nu ştia ce înseamnă:D.
Ce e şi mai bine e că se joacă cu cuvintele. Ne-am trezit acum câteva săptămâni că zice "am învăţat o poezie". Noi am crezut că iar l-a învăţat bunica vreo poezioară gen "căţeluş cu părul creţ" dar nu, copilul nostru ne-a înşirat cuvinte asociate de el. Nu vreo creaţie complicată (ceva gen "tata-avion, tata-bec, tata-maşină, etc) dar îmi place că se joacă cu cuvintele. Şi îl încurajăm.
Dacă încerci să îl alinţi spunându-i "pisoi" sau "ursuleţ" sau altceva, te ceartă foarte serios: "eu nu sunt pisoi, eu sunt băieţel". Sau te trezeşti că îţi spune "hai să îţi arăt o şmecherie". Sau dacă îl întrebi de ce s-a stricat maşina îţi zice serios "păi a spus ea hai să mă stric".
Atunci când stă şi se joacă cu maşinile sau cu trenuleţele pe şine vorbeşte pe roluri cu fiecare dintre ele...
La pronunţie, mai e câte ceva de perfecţionat pentru că "ş"-ul e de multe ori "s", "j"-ul - "z" iar "blatul" e întotdeauna "batul" că dublele consoane mai dificile nu prea îi ies... Aaaa si "caloriferul" este "calirofer" iar "gâdilă-mă" e "gâdimă-lă".
Limbajul e însă şi primul motiv de îngrijorare că avem deja vreo 2-3 cuvinte şi vreo două expresii pe care le vrem scoase din vocabular şi de care eu nu sunt deloc, deloc mândră.

Crizele de furie mai există, avem zile mai bune şi zile mai proaste.De cele mai multe ori pornesc din motive absolut stupide care, of, chiar nu pot fi evitate.
Momentele dificile cunoscute: imbrăcatul-dezbrăcatul şi spălatul pe mâini (of).
E încăpăţânat, vrea să facă multe lucruri singur, vrea să mă ajute şi când se poate şi când nu se poate.
Dacă acum şase luni, când se urca pe reductorul de la toaletă mă obliga să stau lângă el până termină acum nu mă lasă să îl ajut cu nimic la dezbrăcat (nu vă zic ce circ e când vreau să îl ajut să deschidă vreun nasture de pantalon) sau la aşezat scăunelul şi reductorul. Şi mă pune să închid uşa de la baie şi să nu îl deranjez!!!

La jucat şi jucării, maşinuţele (mai ales cele din Cars şi apoi cele machete de modele recognoscibile pe strada) şi trenuleţele din Thomas sunt favoritele şi se pare că nu pot fi detronate de nimeni şi de nimic....E evident înnebunit după desenele animate, se uită la filme de peste o oră fără să se plictisească (Nemo, Cartea junglei, Ice Age....), apoi Nouky şi Thomas sunt tot favorite. Nu mai zic de Cars. 1 şi 2. De fapt la desene trebuie să limitez timpul şi să fac program ca să evităm excesele.
Apoi, din fericire, îi plac cărţile şi citim din greu, nu se plictiseşte niciodată de asta...

Deocamdată pare mai degrabă sportiv decât artist:D. Deunăzi s-a urcat pe o bicicletă cu pedale şi, fără exagerare, în vreo 3 minute făcea deja curse pe ea deşi până atunci nu se mai urcase pe aşa ceva... Desenat, pictat, mai facem dar evident nu e pasiunea lui cea mai mare :D De cântat cântăm, mai ales creaţii proprii, dar îi trebuie o anume dispoziţie pentru asta. De dansat, parcă dansa mai mult când era mai  mic.
E însă bun la un soi de jocuri care ţin cred de memoria vizuală. În revistele cu Thomas spre exemplu sunt nişte desene mari pe 2 pagini iar apoi te invită sa identifici vreo 8 detalii din respectivul desen. La asta e bun, s-a întâmplat să le găsească înaintea mea. :D Şi am avut mai multe dovezi care ne-au lăsat cu gura căscată din domeniul ăsta.

Are o energie debordantă iar uneori în week-end când rămânem în casă seara, suntem rupţi de oboseală. Ţopăie, cântă, îţi cere să participi la jocuri, nu stă locului o clipă. Uf.

It's a miracle!

S-a întâmplat şi minunea: Mihul colorează! Aseară a făcut asta măcar o jumătate de oră ceea ce este o mare-mare premieră.
Învingătoare au fost acuarelele. Adică după ce creioanele colorate si cariocile l-au lăsat indiferent, astea l-au prins.
Nu, nu a făcut cine ştie ce creaţie liberă, a colorat nişte şabloane din Cars (of course! - mersi Corina pentru cadouri, după ce am terminat şabloanele de la tine, am printat eu unele noi) dar coloratul este un mare eveniment în casa noastră. Trebuia şi imortalizat. :D

2 ani şi 10 luni

Cei mai frumoşi şi cei mai grei.

15,1 kg şi 99 cm. Grăsanul pufos din bebeluşie e acum mai degrabă un lungan care îmi pune probleme cu mărimea hainelor pe care i le cumpăr mai ales după ce a crescut vreo patru centimetri din mai până acum. Şi asta fără să pună la fel şi în kilograme astfel că din rotunjimile de odinioară n-au mai rămas decît obrajii (pe care eu vreau să îi pap tot timpul) şi oareşce cute simpatice la cot :D...

Vocabularul lui e acum aproape complet dezvoltat. Face propoziţii, fraze, foloseşte corect cuvinte abstracte, îmi rezumă într-o frază-două un episod de desene animate, nu sfârşeste prin a mă uimi cu expresiile, cu exprimările lui acum "mature" după ce în urmă cu cîteva luni abia bâjbâiam printre cuvinte. Nu prea e prieten cu "ş"-ul (e încă un simpatic sâsâit) şi mai are dificultăţi la unele grupuri de consoane duble (zice "clătit" în loc de "plătit"). Dar în afară de asta îmi dă în fiecare zi dovezi care mi se pare incredibile de maturitate de limbaj (şi gândire).

De pe la doi ani şi jumătate (şi încă nu s-a terminat) am trecut prin nişte săptămâni şi luni grele. Cu "nu" la orice şi cu crize la orice încercare de... îmbrăcat-dezbrăcat, spălat pe mâini, etc. Răbdarea noastră a fost greu pusă la încercare (şi tactul, şi energia, şi toate) dar parcă frecvenţa acestor episoade e în scădere...

Năbădăiosul cu "nu" în braţe este, atunci când vrea, cel mai drăguţ băieţel de doi ani şi 10 luni. "Vreau să te iubesc, să te pup, vreau să fii tot timpul drăguţă cu mine"... Ce poţi să faci când se pisiceşte aşa?

Desenatul, coloratul, decupajul, lipitul formelor decupate îl lasă (deocamdată) rece. De fiecare dată când încerc aşa ceva, sfârşesc prin a desena, colora, decupa singură :(((. Ultimul set de forfecuţe, hârtie colorată şi lipici a fost repede abandonat şi tot eu am ajuns să lipesc inimioare şi iepuraşi şi lămâi de hărtie glasată. Plastelina a sfârşit lipită de maşinuţe. :(

În schimb se joacă cu maşinuţele şi trenuleţele, inventează poveşti despre ele, le pune să "vorbească" pe roluri... În parc, în afară de cei doi prieteni de aceeaşi vârstă cu care întîlneşte dimineaţa, se vede seara cu un băieţel de 6 (şase) ani cu care împărtăşeşte pasiunea comună pentru maşinuţe şi ... biciclete. Oh, da, că dacă atras de îndeletnicirile creative şi manuale nu este, în schimb e "sportiv" iar cursele lui pe bicla fără pedale ţin la mine loc de joggingul de seară (pe lîngă el).

Şi adoră poveştile. Seara negciază pînă obţine nu una, nu două, nu trei ci cinci-şase povestioare citite de la noi. Aici nu reuşim să îi ţinem piept.

În relaţiile cu ceilalţi copii am văzut o schimbare în ultimele zile. Dacă înainte în faţa unui copil agresiv (verbal sau chiar fizic), izbucnea (90% din cazuri) în plâns, acum am văzut că îi înfruntă şi, deocamdată, nu le răspunde neapărat cu agresivitate, dar le "ţine piept". Eventual le spune "eu sunt mare", "eu sunt puternic" :D. Şi tot acum am văzut de câteva ori dovezi neaşteptate de renunţare la propria jucărie în favoarea altcuiva, lucru care era mai greu de imaginat în urmă cu cîteva luni...

Din parc

Aseară în parc, pe o masă neutilizată de ping-pong, Mih îşi încerca maşinuţele. Vine un al doilea băieţel, părinţii lui scot maşinuţele puştiului, cel mic începe să plângă, Mih îi propune imediat să facă schimb şi amîndoi sunt fericiţi.
Apare un alt treilea băieţel care stă îmbufnat că el n-are maşinuţă. Mih îi zice: mâine iau mai multe maşinuţe, îţi dau şi ţie una. Eu îmi aduc aminte că mai am una prin geantă şi plec să i-o caut. Mih: eu, eu i-o dau băieţelului.
Cînd primul băieţel pleacă, Mih îi strânge repede maşinuţele şi i le dă. Şi îi face "pa! pa!".
Cred că Mihul meu e într-o fază foarte împăciuitoare. M-a lăsat cu gura căscată. Şi asta pentru că am asistat la multe, multe certuri pe maşinuţe. Uf.

Mihnisme şi de ce-uri

- Mami, tu ai fost mică-mică? Ca mine?
- Da.
- Şi când erai tu mică-mică, eu eram mare-mare?
:D
*
Când stăteam lângă el, la culcare, într-unul din paturile noi în care am dormit în vacanţă:
- Mami, nu e nici un monstru aici (de unde până unde ideea asta, nu ştiu - n.m.). Stai liniştită, am eu grijă de tine. (şi mă ia în braţe).
*
Primind cadou o maşinuţă din Cars (of!):
- De mult n-am mai avut eu aşa o maşinuţă, de mulţi, mulţi ani...
*
Aşaaaaa. Şi să nu uit. Suntem într-o perioadă efervescentă a lui "de ce?".
Până acu vreo două luni era doar "ce-i asta?" şi mă plângeam eu că, în drum spre parc, trebuia să identific mărcile (dacă nu şi modelele) tuturor maşinilor întâlnite în cale (câteva zeci).
Ehe, asta nu era nimic. Acum oricărui, dar oricărui răspuns, i se poate lipi în coadă încă un "de ce?". Când crezi că gata, ai dat explicaţia finală, cea care închide cercul celor 4-5 "de ce"-uri anterioare, mai vine unul. Încă un "de ce?".
Oh, da, ştiu că aşa cunoaşte el lumea, aşa învaţă şi că e semn de sănătate, dar jur că uneori nu mai pot.
Apogeul a fost marcat în timpul drumurilor cu maşina prin ţară când, probabil şi de plictiseală, începea tirul cu întrebări.
- Mami, maşina aia e veche?
- Da.
- De ce e veche?
- Pentru că a fost făcută cu mulţi ani în urmă.
- De ce a fost făcută cu mulţi ani în urmă?
- Pentru că atunci a fost fabricată.
- De ce a fost fabricată?
....
SAU pe DN1A, pe nişte serpentine nesfârşite:
- De ce n-am luat avionul de la Başov?
- Pentru că nu e aeroport.
- De ce nu e aeroport?
- Pentru că nu au avut unde să îl construiască (habar n-am de fapt -n.m.)
-De ce nu au avut unde să îl construiască?
Ş.a.m.d. până când subsemnata rămânea fără imaginaţie şi, scuzaţi, salivă.