Prima amigdalită

Faringite am mai avut vreo două, amigdalită nu. Acum descopăr ”pe viu” diferența.
Dacă vom continua în ritmul ultimelor două luni, cred că mă reprofilez și-mi fac blog de experiențe medicale.
Haz de necaz.

Saga cu grădiniţa: suişuri şi coborâşuri

Experienţa cu adaptarea la grădi nu se anunţă uşoară.
Momentul de criză a intervenit cam tot în a treia zi, la fel ca anul trecut, când piticul a anunţat din nou de dimineaţă că el nu vrea să mai meargă la grădi.
Că vrea să se mai uite la desene, să meargă în parc, să se joace cu prietenii de-acolo.
Anul trecut nu eram nici eu convinsă de grădiniţa găsită aşa că n-am insistat.De data asta, am decis să "lupt".
Păi vom face un program de desene deseară sau după-amiază, zic. Şi mergem în parc când te trezeşti după-amiază, la fel ca în ultimele două zile. Iar prietenii din parc sunt şi ei toţi la grădiniţe, n-au mai rămas decât bebeluşii în parc, adaug eu.
Cu chiu, cu vai îl trag până la grădi, îi schimb încălţămintea şi odată îl văd că se înmoaie tot, îi tremură buza şi... da, începe să plângă.... El care în primele două zile a plecat voios de lângă mine ba chiar s-a arătat nemulţumit că mai mulţi colegi de-ai lui plâng şi nu-i place asta...
Îl liniştesc, îi promit că vin să îl iau eu la 2 şi intră să pape micul dejun. Îmi arunc un ochi acolo, era ca un pisoi abandonat.... Mă vede, fuge la mine şi iar plînge.
Educatoarele îmi zic că dacă mă vede acolo nu îl va ajuta să se liniştească, eu le zic că nu sunt de-acord să-l las să plângă până se linişteşte. Îl mai iau în braţe, vorbim, se mai linişteşte, îl conving să intre să mănânce spunîndu-i că voi mai rămâne acolo. Am mai rămas vreo 10 minute, mi s-a spus că nu mai plânge şi am plecat.
Mă întorc să-l iau pe la 1 şi jumătate, pisoiul nu e deloc disperat să mă vadă... Îl întreb dacă vrea să rămână să mănânce tort că era ziua cuiva şi zice că da, în consecinţă mai stau eu să-l aştept vreo jumătate de oră. Şi când iese mă întreabă: "Mami, mai pot să vin şi mâine la grădiniţă?" (whaaaaaaat????)
Iar azi dimineaţă a luat-o de la capăt cu "nu vreau să mă mai duc la grădi". Azi l-am trimis cu taică-su, la care n-a plâns, doar s-a moleşit agăţat de gâtul lui până i s-a promis.... luna de pe cer. Sau pe-acolo.

Off, deci mie mi se pare foarte dificil.
Şi îmi dau seama că e o rupere de la rutina lui zilnică, de la confortul lui, de la tot.
Deci dacă există o reţetă cu adaptarea la grădiniţă o vreau şi eu. 

Răceala de trei zile

Duminică piticu ne-a anunţat că "îl doare gâtul". La somnul de prânz s-a trezit de vreo două ori urlând că îl doare acelaşi gât. Dar urlând aşa serios, de ziceai că îi taie cineva un picior. Noaptea s-a trezit o dată tot urlând, de data asta cred că nu mai prea putea să respire că avea nasul înfundat.
Luni, i-au curs mucii non stop astfel că după amiază era deja iritat la nas şi nu mai suporta şerveţelul.
Azi văd că a lăsat-o mai moale cu mucii şi tuşeşte. Cred că e spre vindecare. :)

Uitasem cum e să fie răcit. Cred că e mai bine de un an (dacă nu mai mult) de când n-am mai prea avut nimic. Şi nu ştiu de ce credeam că acu e mai mare şi deci va fi mai simplu. Nici vorbă...Când se trezeşte din somn pe motive de durere sau nas înfundat urlă, ţipă şi nu reuşesc să îl liniştesc decât când e trezit de-a binelea şi înţelege deja ce îi zic. Prima dată când l-am auzit cum ţipă am crezut că a păţit ceva mult mai grav :))
Din fericire mucii nu sunt coloraţi :D şi n-am făcut temperatură. Iar pofta de mâncare e la locul ei. Deci sper să scăpăm uşor de data asta.

Probleme în paradis. Sau pe-aproape.

Sâmbătă am avut cea mai horror experienţă cu piticu la cumpărături.
Nu e prima oară când îl luăm dar nu e nici o regulă să vină cu noi. Când putem evita, prefer să nu îl car cu mine la hipermarket dar dacă nu se poate, vine cu noi. Sâmbătă a fost una din zilele când a fost cu noi.
Well, ştiţi reality show-urile cu copii care urlă şi plăng în mijlocul magazinului că vor una sau alta şi pe părinţii nu ştiu cum să îi abordeze sau liniştească? Exact de asta am avut noi parte. :((
Degeaba am stat lângă el şi i-am amintit că nu asta am venit să cumpărăm, că avem o listă de cumpărături şi nu vom putea lua tot ce vedem pe raft (plus că era vorba de nişte chestii fără sens). Tot ce altădată funcţiona acum nu mai ajungea pînă la el. Ca să îl iau de lângă un raft am fost obligată să îl salt în braţe şi nici aşa nu s-a liniştit că mă lovea şi apostrofa :(( Şi am avut 2-3 astfel de momente de n-am mai înţeles nimic.
Punctul bun e că am reuşit să îmi păstrez tonul calm. Partea proastă e că n-am soluţii.
Nu vreau neapărat să îl car după mine în magazine dar aş vrea totuşi să fie posibil să intru cu el într-un magazin fără să-mi fie frică de o criză.
Până acum lucrurile funcţionau: îi spuneam de la început ce cumpărăm şi stabileam eventual dacă urma sau nu să îi luăm şi lui ceva şi chiar dacă se agăţa de ceva de pe vreun raft, ştia să îl şi lase.
Sâmbătă n-a mai mers nimic.
Şi e acelaşi copil cu care mă pot înţelege perfect, cu care pot face o grămadă de activităţi. Nu l-am schimbat. :(

Amestecate

- Cea mai tare "ameninţare" (scuzaţi, dar eu nu mă descurc fără) nu mai este "îţi iau maşina" (plus că astea sunt aşa de multe că ar trebui să le strâng pe toate într-un sac ca să aibă ceva efect) ci "nu-ţi mai citesc poveste deseară".

- În consecinţă, aseară, când teribila pedeapsă a fost pusă în practică, piticul s-a uitat singur şi bosumflat pe pozele de la vreo 2-3 cărţi iar eu mi-am odihnit vocea.

- Seara avem 1-2 momente de curată nebunie. Recte: una bucată pitic intră într-un soi de vrie-stare fără de stare-agitaţie de neoprit. Sare pe pat, sare pe canapea, alearga de la un cap la altul al casei, nu te lasă să vorbeşti (sau doar cu el), ţipă, e nemulţumit, e fericit, e agitat şi toate la un loc. Rezultat: mult zgomot, agitaţie şi uneori şi adrenalină că săriturile devin  pe alocuri periculoase, moment în care chiar ai vrea să îl opreşti dar nu prea ai cum (doar să îl salţi de la locul faptei şi să te aştepţi la proteste-plânsete :( ). O fi bucuros că ne vede pe amândoi acasă? vrea să ne atragă atenţia (dar zău că o are)? o fi "un pic" hiper-activ (dacă n-ar reuşi să se concentreze pe multe alte lucruri zău că aş fi investigat problema)?

- Aseară, ne-a anunţat de pe, scuzaţi, wc, că a mai învăţat o litera: N. Revelaţie privind la pachetul de hârtie igienică. :)) Am zis să îi instalăm un alfabet în baie că o fi mai distractiv.

- În timpul "vacanţei" de iarnă s-a întâmplat şi minunea. Un filmuleţ, de altfel adorabil, cu Winnie şi Crăciunul, a detronat Cars (1 şi 2) urcând pe prima poziţie a celor mai vizionate filmuleţe de desene animate.

Poveşti la Cărtureşti

Ieri seară ne-am mobilizat să ajungem la 19h la Cărtureşti (Verona) unde până pe 17 decembrie se întâmplă nişte seri cu citit de poveşti şi teatru pentru copii. Cînd i-am expus Mihului planul pentru aseara, m-a aprobat cu un: "Îmi place. Ce idee distractivă!" :D
Pentru noi e un pic dificil să ajungem la ora asta dar aseară am ajuns exact cînd începea şi Mihul a mai prins un loc pe covor, în colţ (el e pata roşie :D).
Aseară a citit Daniela Nane o poveste - Surorile cereşti cred. A fost parţial reuşit că era cam foială şi zgomot, Mih fiind mai în spate nu ştiu dacă auzea tocmai bine, a stat acolo relativ atent şi la un moment dat când l-am întrebat despre ce e povestea chiar mi-a rezumat vreo două propoziţii. Partea a doua, un teatru de păpuşi, l-a absorbit însă total, i-a plăcut.
Una peste alta, e simpatic deşi atenţie că e foarte cald, cam aglomerat, părinţii stau pe-acolo pe post de cuiere şi eventual vizitează târgul de Crăciun care se întâmplă tot la mansardă.
Totul durează o oră şi noi sperăm să mai ajungem undeva vineri-sîmbătă seară.

La ieşire am făcut o tură prin centru, cu maşina, să vadă piticu luminiţele. Cînd am ajuns la bradul de lumini din centru la Universitate:
Mih: Parcă ar fi Turnul Parisului! :))
Tata: Seamănă. Numai că nu e la Paris...
Mih: Eu sper că e la Paris :D
Şi ce-am mai făcutprin week-end.

Am condus-o pe bunica la gară şi Mihul i-a cărat bagajul (greu).

Am făcut o vizită nereuşită la Bazarul de Crăciun de la Ceainăria Serendipity de pe Dumbrava roşie. Bazarul- foarte înghesuit, n-am înţeles nimic. Ceaiul inclus în biletul de intrare nu putea fi băut decît afară că înăuntru nu mai era pic de loc.
Atelierul "handmade" pentru copii se întâmpla tot afară şi era anunţat drept o supriză. Surpriză a fost şi cînd domnul care îl ţinea a vrut să ne ceară 50 de lei ca să lipească Mihul nişte boabe de porumb pe o castană. Cînd mi-am exprimat uimirea pentru preţul nejustificat al operaţiunii mi-a zis că de banii ăştia se va duce şi la Budimex să facă un atelier cu copiii bolnavi de acolo... Tot mi s-a părut scandalos aşa că am zis pas. Deci nu vă recomand.

La oftalmolog

Nimic grav, ochişorii albaştri sunt bine sau aproape bine.
Luni seara am văzut însă conjunctiva cam roşie şi mai întâi am zis că o fi pentru că tocmai se frecase. Marţi dimineaţa era tot aşa iar marţi seara l-am târât la un oftlamolog care ne-a confirmat ce bănuiam: conjunctivită alergică, avem de pus picături câteva zile (ehe, aici am încurcat-o că nu vrea defel, e un calvar :(((( ). Dacă nu se repetă foarte des ne-au zis că nu e motiv de îngrijorare. Şi ar fi bine să ne dăm seama de la ce: praf, polen, parfum, substanţe chimice. Ni s-a sugerat spre exemplu că poate fi soluţie de curăţat covoarele - hi, hi, noi nu avem covoare în casă :D. Oricum lista înţeleg că e infinită.
Partea bună este că dacă tot am ajuns la oftalmolog de nevoie, am făcut şi testele de vedere (pe care ne sfătuise şi pediatra să le facem că noi n-am fost încă la un control specializat). Aşa că am stat vreo oră acolo tot făcând teste (simpatice, adaptate pt copii, cu animăluţe) şi măsurători. Care (hura!) au ieşit toate bune, ba chiar spectaculoase pe alocuri (ni s-a spus) că la vederea la distanţă pe care au testat-o, până la vârsta lui Mih trebuia să vadă pînă în punctul 0.6 şi el vedea deja 1.0. Deci, e de bine. :) Plus ni s-a explicat că, deşi poate uneori avem senzaţia de uşor strabism, de fapt e doar o iluzie din cauză că are pleopele oblice (ups :D) dar măsurătorile arată că ochişorii lui sunt de fapt bine centraţi.
Vultur, ce mai.
Am bifat-o şi pe asta.
Acu sper să treacă şi conjunctivita, deja roşeaţa s-a mai dus.
PS: Aveau acolo nişte boluri cu caramele. Prima dată cînd o dnă asistenta a vrut să îi dea una, Mih i-a explicat foarte serios că el nu mănîncă bomboane pentru că bomboanele fac rău la dinţi. Când o altă doamnă dr i-a întins una, a luat-o. Şi l-am şi lăsat să o mănânce în pauzele de aşteptare între diversele măsurători. Nu mai zic că a mai băgat mâna de două ori în bolul cu bomboane când a ajuns din nou la dna dr. Noroc că nu l-am lăsat să le mânănce pe toate. Şi uite aşa învăţat copilul meu gustul de caramele. La oftalmolog. (În paranteză fie spus, aproape că le merita că a fost cuminte-cuminte de ziceai că nu e el). :D
Later edit: am reuşit în sfârşit să îi dăm picăturile fără scandal şi plâns. La a treia încercare. I-am promis anterior şi cadou-maşină şi (ups) ciocolată dacă ne lasă să i le punem că eram disperaţi (iar cu picăturile pt ochi chiar nu poţi să îl păcăleşti şi să i le pui în altceva). N-a mers. Acu a avut tata ideea să îi promită un... card. Un banal card de plastic. Şi a mers. Nici acum nu ştiu de ce cardul de plastic a bătut maşina şi ciocolată, principalele atracţii. Nu mai contează. Hura!

Cine poate să-mi atingă (apostrofator) copilul?

Duminică pe la prânz, mi-a devenit destul de evident ca agentul de pază de la BGS nu.
Eram pentru prima dată în parcul IOR, am ajuns într-un loc cu nişte păuni închişi într-un ţarc, Mihul s-a lipit de gard să se uite, posibil să-l fi şi zgâltâit o dată (cu forţa :D celor doi ani şi 10 luni, desigur). Noi eram cu trei paşi în urma lui, moment în care văd sutpefiată cum un agent de pază de la BGS vine spre el şi îi zice ceva atingându-l de mai multe ori cu antena de la walkie-talkie peste mână.
Mie mi se pare că visez, sunt şocată şi evident că înaintez spre individ să îi zic că e inacceptabil să facă ceea ce tocmai a făcut cu copilul meu şi că dacă vrea să ne atenţioneze să ne atenţioneze pe noi, părinţii, în nici un caz să nu îmi atingă copilul. Tipu pare surprins şi îmi zice înţepat că "nu i-a făcut nimic", eu insist că nu are voie să îmi atingă copilul. El: "nu are voie să se apropie de gard!". Eu: "Îmi spuneţi mie, dar nu îmi atingeţi copilu". Nu l-am convins şi a plecat vociferând. Ce naiba să fac?
Eu chiar cred că nu avea dreptul să îmi tamponeze braţul copilului cu orice ar fi fost. Iar daca Mihul făcea ceva "interzis" (încă nu mi-e clar unde era explcitată regula cu neatinsul gardului şi nici gradul de pericol implicat) trebuia să mă avertizeze, eventual chiar sancţioneze pe mine, părintele copilului. În nici un caz să mi-l atingă apostrofator.
Păi data viitoare ce face? Mi-l şi bate?
Sau exagerez? Un pic?

Iar nostalgii

Trupa celor trei pitici veseli care au petrecut împreuna mai multe primăveri şi mai ales veri, în parc, s-a cam destrămat. Teo e de la 1 septembrie la grădiniţă iar Dan tocmai se mută într-un alt cartier, mult mai departe de noi. Mih a cam rămas fără prieteni în parc şi asta, completat cu decizia de a-i mai amâna grădiniţa, ne întristează.
A fost frumos. Cu Dan ne ştim de pe la 7-8 luni şi, de atunci, oricând a fost frumos şi s-a putut ieşi în parc, s-au întânit şi s-au jucat împreună. Au învăţat să meargă împreună, să interacţioneze, să îşi împrumute jucăriile. Pe Teo au "recutat-o" acum vreun an şi ceva şi de atunci era nelipsită la joaca comună.
Cred că Mihul va trebui să îşi găsească noi prieteni. Sau să meargă la grădi (numai să-i zic aşa ceva şi urmează protestele bosumflate :D).

Crize de furie

Tocmai când scriam că parcă momentele dificile sfârşite cu crize s-au mai rărit, am avut parte de nişte episoade care mi-au dovedit că se poate mult mai rău.

De trei zile copilul meu plânge furios, cu ţipete violente
când vreau să îl ajut să îşi dea pantalonaşii jos să facă pipi (majoritatea au nasture şi nu ştie încă să îl deschidă)
când nu îi dau bicicleta să meargă pe ea între liniile de metrou
când nu pot să îl mai las să împingă coşul de la supermarket pentru că s-a făcut prea greu

M-am aşezat la nivelul lui, i-am explicat calm-calm (cât am putut eu) de ce trebuie să facem sau să nu facem lucrurile alea dar criza de "nu" a fost mai violentă şi mai greu de domolit decât înainte. La primul episod am primit şi nişte palme şi după ce l-am întrebat de ce face asta, eu ii fac lui asta?, am început să plângem amândoi. Greu.

Astăzi la Mega Image am marcat şi prima ceartă cu un cetăţean revoltat pentru că al meu copil a început să plângă iar tata nu l-a scos suficient de repede din magazin. Iar el era stresat, nu vroia să îmi audă copilul urlând şi m-a sfătuit să îl ţin încuiat în casă. Cred că el aşa a procedat cu ai lui.

Grădiniţisme sau cum am învins IDR-ul (sistemul)

Mih e înscris la o grădiniţă de stat şi ar trebui să începem pe 12 septembrie. Program scurt că deocamdată avem bunică disponibilă în dotare. Sperăm să meargă. Dacă nu am zis că ne vom adapta/căuta altceva, etc.
Săptămâna trecută trec pe-acolo şi găsesc pe uşă o listă MARE de controale medicale de făcut.
Copil:
- fişă medicală
- aviz epidemiologic
- exsudat
- examen copro
- IDR
Parinti:
- Wasserman (analiza de sânge pt sifilis !!!!)
- radiografie pulmonara
Bun, noi ca noi. Le-am facut. Deşi nu sunt sigură că am înţeles pe deplin raţiunile pentru care m-am iradiat şi înţepat inutil.
Dar la copil dacă pot să le înţeleg pe primele 4, m-am blocat complet la a 5-a. Că am inţeles ca testul IDR se face ca să fie depistata infectia cu Mycobacterium tuberculosis şi implică înţepătură în antebraţ şi aşteptat 72h să se vadă reacţia. Ori de ce să înţep eu copilul când el e vaccinat BCG în maternitate (ca presupun toţi picii de vârsta lui)? Posibil să îmi scape ceva dar pe cine am întrebat nu m-a lămurit şi nici convins să îl fac.
După două drumuri confuze la Policlinică, am mai făcut unul la grădi să le expun absurditatea situaţiei şi să le comunic protestul meu. Şi am stabilit că se va scrie în fişă că are vaccinul şi basta.
Uf!

Aventuri cu afte, plânsete şi... măsele

Ne-am petrecut week-endul cu hopuri pentru că Mihul ne-a anunţat sâmbătă că "îl doare gura"... Ne-am uitat, am văzut ceva ce semăna a "afte", am zis "ups" şi am început să inventariem motivele posibile...
A cam făcut mofturi la mâncare (ceea ce nu-i stă în fire) dar am zis că trece... După-amiaza s-a trezit însă din somn plângând şi urlând şi nelăsându-ne să ne apropiem de el să îl liniştim şi asta a durat ceva. Am strâns din dinţi şi am încercat să râmânem calmi în faţa Mihului care nu vroia să ne spună de ce plânge şi nu vroia să se oprească în ciuda eforturilor noastre.
Duminică seara pe lângă toate astea şi o aftă mare-mare descoperită sub limbă, Mihul zăcea letargic şi băloşind pe canapea. Mihul să stea mai mult de două secunde liniştit e semn de maximă îngrijorare aşa că l-am luat de aripă şi am zis "hai să îţi vadă aftele şi cineva care a mai văzut aşa ceva până acum!" sub privirea sceptica a lui tata care se îndoia de "urgenţa" pe care o reprezentau... aftele.
Doamna dr de la camera de gardă m-a luat însă în serios, s-a uitat la aftele incriminate, ne-a liniştit că nu par a fi o formă gravă, ne-a pus pe regim fără alimente acide (adică mai tot ce îi place mihului - iaurt, fructe, etc) şi ne-a mai dat şi un unguent cu anti-viral.
Luni Mihul părea a da oareşce semne de ameliorare - adică nu mai urla la fiecare aliment băgat în gură - "mă doare!, mă doare!". La trezirea din somnul de după-amiază, din nou rău de tot: plâns violent cu urlete aproape o oră, nu ne-a lăsat să ne apropiem de el, nu am reuşit să îi distragem atenţia cu nimic, eram aproape disperaţi şi fără soluţii la cum să ne oprim copilul din plâns. Ne-am pus serios problema să îl ducem din nou să îl vadă un doctor dar în afară de plîns şi afte tot nu aveam alt simptom iar când îl întrebam dacă îl doare ceva, nega. Ca să nu mai zic că unguentul preparat în laboratorul farmaciei s-a dovedit inutil că Mihul nu ne-a mai lăsat să ne apropiem de cavitatea lui bucală.

Aşaaaaa.... şi azi când seara m-a anunţat că "au trecut bubiţele" m-a lăsat şi pe mine să mă uit mai bine în guriţa lui (că de 3 zile nici asta nu se mai putea...). Pam-pam: şi am văzut (cel puţin) colţul unui molar din ultimele două perechi care trebuie să ne iasă.

Asta cred că a fost răzbunarea pentru cât de uşor ne-au ieşit până acum mai toţi dinţişorii, aproape fără să simţim.
Uf.

Later edit: poate ca dacă citeam mai atent asta (culmea e ca mi-am aruncat un ochi) eram mai inţeleaptă în abordarea problemei:
Aftele bucale

Apar frecvent la adulti, au ca etiologie mecanisme imunologice si pot fi produse si de factori locali favorizanti (dulciurile cu alune, nuci, ciocolata; ferment excesiv; eruptia dentara; traumatismele cu periuta dentara, virozele, afectiunile gastrointestinale, sarcina, menstruatie, stres).

"No pampers" - update

Avem mai multe săptămâni de când operaţiunea "No pampers"-cât-timp-Mih-e-treaz se desfăşoară cu succes. Nici un accident sau de fapt o jumătate de accident, în toate săptămânile astea, când ne-a anunţat, numai că era un pic cam târziu.

Mi s-au mai destrămat şi temerile în legătură cu "unde facem atunci când nu suntem acasă". În timpul săptămânii nu prea ieşim decât în parc deci apelăm la soluţia "copăcelul" că eu altă idee n-am. Când ne-a prins evenimentul la cumpărături, am testat mai toate toaletele din mall. (Am descoperit eu că cele mai comode pentru operaţiunea asta implicând două persoane sunt cele destinate mamei şi copilului, la Băneasa sunt unele, dotate şi cu canapeluţă :D). Bine, cred că de câteva ori l-a plimbat pe tata până acolo doar ca să experimenteze cum e cu locurile astea noi...

Cel mai critic mi se pare când ni se anunţă iminenţa evenimentului în timp ce e în scaunul de maşină (şi zău ca l-am întrebat dacă doreşte înainte de a-l urca acolo). Prima dată s-a întîmplat când ne apropiam dinspre Piaţa presei spre Arcul de Triumf. Spre stresul şoferului, acolo nu prea se poate parca, nici măcar ca să facă Mihu pipi. L-am rugat să nu dea drumul şi am reuşit să ajungem în primul loc unde se putea opri, undeva pe Primăverii. La copac, asta e, zău că n-aveam de ales. Culmea a fost că exact a doua zi, plecăm din Herăstrău, întreb copilul dacă vrea să facă, zice nu şi după două minute, exact tot pe Primăverii, cam în acelaşi loc, ne anunţă urgenţa. Asta e, am udat copăcelul în două seri la rând.

Cam din aceeaşi serie a fost şi anunţul de pe drumul de întoarcere de la mare. Mihul a aţipit în scaunul de maşină fără pampers şi eu făceam deja planuri cum scot-schimb-spăl husa. După vreo oră şi ceva s-a trezit. De făcut pipi, nu făcuse. Însă după vreo cinci minute ne-a anunţat, cum mă aşteptam, iminenţa acţiunii. Eram în minunatul blocaj de pe la Medgidia, bară la bară, cu zeci dacă nu sute de maşini în spate (la limita răbdării ca şi noi, presupun) şi nici o perspectivă de posibilitate de a trage pe dreapta... Well, printr-o minune, am identificat un pampers într-o geantă, i l-am tras rapid Mihului şi l-am invitat să facă...

Cred că era pregătit pentru etapa asta că acum daca e cumva treaz şi are pampersul pe el (dimineaţa sau seara înainte de culcare), oricum ne anunţă că face pipi şi mă întreabă dacă are pampers.
În schimb, nu prea văd nici un semn că ar dori să renunţe la pampers în timpul somnului. Citisem eu că ar trebui să lase scutecul din ce în ce mai uscat atunci când se apropie momentul ori nici vorbă, la noi e la fel de plin ca întotdeauna, şi la prânz, şi noaptea...
Oricum acum nu am forţă să mai încerc nimic nou... Sunt mulţumită că într-o lună, o lună şi jumătate am ajuns aici, am micşorat sensibil consumul de scutece şi nu numai că facem pipi, dar facem (uitasem) direct la wc. Daaa, ne-am mutat pe reductor, e mult mai simplu, zău, plănuiesc să iau minunatul reductor şi în vacanţă. (E de fapt un 2 în 1, oliţă şi reductor. genial, nu :D?)

Julituri

A început sezonul de julituri şi am intrat şi noi în el. Am vazut aici că nu suntem singuri. Facem un club?
(Şi prietenul lui Mihnea din parc are o julitură identică, pe acelasi genunchi. Nu, nu le-au făcut în acelasi timp :D)

Chicco Bio sucks

Descoperit deunăzi gama bio de la Chicco. Cumpărat loţiunea hidratantă.
Aplicat pe corpul lui Mih 2-3 zile. Părea ok. Vinerea trecută, după baie, tata l-a dat pe Mih cu loţiune şi, de data asta, i-a întins-o şi pe gât. Mih a mai luat şi el puţin şi şi-a pus pe faţă.

Peste vreo zece minute, mă uit la Mih, copilul e foarte roşu la faţă. Mă uit pe gât, roşu-roşu. Moment de panică, în primă instanţă inventariem motivele posibile, mie mi-e teamă de o alergie de la ceva mâncat, dar de mâncat mâncase cu vreo oră mai devreme şi nici un ingredient nou... Şi ne dăm seama că ce s-a schimbat a fost loţiunea aplicată şi pe gât şi pe faţă unde pielea e mai sensibilă.
Am clătit bine copilul ca să scoatem ce mai puteam din mizeria respectivă şi, din fericire, roşeaţa a dispărut...

Cu durere în suflet, eu nu cred că mai vreau să mai experimentez nimic pe pielea copilului aşa că mă voi întoarce la Mustela care măcar nu îi înroşeşte pielea şi de bine de rău e acum în variantă fără parabeni, coloranţi, parfum.

Teoretic, loţiunea de la Chicco era certificata EcoCert, nu continea SLS-SLES, parabeni, fenoxienotal, formaldehide, coloranti, alcool, uleiuri minerale şi avea 98% ingrediente naturale.
:(
E prea complicat pentru mine, zău.

Minunata lotiune era descrisă aşa:

Emulsie hidratanta si calmanta, ajuta la refacerea echilibrului hidrolipidic al pielii. Hipoalergenica . Contine: aloe vera organica, ulei de jojoba, proteine din orez, extract de tei, ulei de migdale, vitamina E.

Nu contine : SLS-SLES, parabeni, fenoxietanol, formaldehide, coloranti, alcool, uleiuri minerale.

Certificare bio : EcoCert

98% din ingrediente sunt naturale

20% din totalul ingredientelor sunt produse in ferme organice

Contine: apa, apa din flori de tei cu frunza mare*, Dicaprylyl Carbonate, capric triglyceride pe baza de ulei de cocos, glicerina, amidon de tapioca*, ulei de migdale dulci*, ulei din seminte de jojoba*, ulei din seminte de floarea-soarelui*, extract din frunze de aloe vera*, acetat de vitamina E, proteine din orez, glutamat de sodiu, parfum, sorbat de potasiu, dehidroacetat de sodiu, phytat de sodiu, acid citric, benzyl alcool

*ingrediente provenite din Ferme Organice

Testat microbiologic

Testat dermatologic pentru pielea sensibila

Testat clinic – Hipoalergenic ( formula care minimalizeaza riscul aparitiei alergiilor)

pentru detalii:

http://www.chiccopurebio.com/uk/

Căzături şi altele

Luni a fost ziua cu căzături.
De dimineaţă, în parc, pe pajişte (mi s-a povestit) Mih era "fugărit" de un bebe de un an (ha, ha!) care vroia să îi ia basculanta. Mih cu basculanta în mînă şi cu o macara mai mică în ea (ha, ha!) fugea. S-a împiedicat, a căzut şi a nimerit cu faţa (auci!) în blestemata de macara colţuroasă. Rezultat: vreo două zgârieturi pe obraz, o vânătaie scary in colţul buzei (el susţine însă că nu îl doare şi că nu s-a lovit şi la dinţi :D) şi încă ceva urme pe picior (astea nu prea înţeleg eu ce şi de unde). Vânătaia e încă rău, restul aproape s-au dus.
Tot luni, a doua tură de parc, spre seara, cu mine. Totul bine, nici un incident, nici măcar nu ne certăm :D (well, se mai întâmplă). Ajungem acasă, intrăm în curte, el pe deja celebrul de nedezlipitul "titu", ia viteză şi .... se opreşte într-o cărămidă care era uşor ieşită din pavaj. Şi zboară cumva aruncat peste titu şi aterizează ... pe burtă (măcar nu în dinţi ca la căzătura din noiembrie). Nici măcar n-a plâns bravul deşi am văzut cum parcă îl treceau lacrimile. Aparent n-a rămas cu urme şi zicea că nu îl mai doare burtica la un minut după.
Uf...

Deunăzi l-am trimis la oglindă să îşi vadă vânătaia de la buze. El se întoarce foarte serios:
- sunt fruuuumos (cum ziceam cu self esteem-ul stă bine).

De două zile am demarat operaţiunea "no pampers". Că nu se mai poate (da, ştiu, e cam târziu dar n-am ce face, aşa ne-au prins pe noi doi ani jumate cu pipiul pe noi). Aşa că, pentru început, cât e treaz şi stă acasă, stă fără şi face pipi la oliţă. Lucrurile par să funcţioneze aşa cum am constat şi la încercările anterioare. Deci ţinem pumnii să ajungem la "no pampers program extins toată ziua" cât mai curând.

Dificile (II)

Pe cât ne e de drag Mihu cu mutrişoarele lui şi cu propoziţiile cu multe cuvinte pe care le face în vremea asta, şi cu expresiile noi, etc, etc, pe-atât de mult ne pune răbdarea şi puterea şi toate cele la încercare.
Ne provoacă în continuu, îşi caută limitele şi, deşi ne dăm seama de asta, nu avem soluţii.
Dacă îi spui să nu intre în balta cu noroi, exact acolo intră. Dacă îi ceri să nu târască maşinile prin baie şi bucătărie (deşi are voie peste tot altundeva în rest), exact acolo se duce. Dacă îl rogi să se spele pe mâini, nu vrea (deşi era înnebunit o vreme să stea in baie şi să se joace la chiuvetă). Dacă vrei să îl îmbraci/dezbraci, iar nu vrea şi face orice să te împiedice. Deunăzi am plâns de neputinţă după vreo 10-15 minute în care m-am străduit fără succes să îl îmbrac apelând la toate argumentele care îmi treceau prin cap (şi era vorba de ieşitul în parc pe care îl ceruse insistent în ultima jumătate de oră).
Are micile lui fixaţii/manii şi îmi dau seama că deja sunt teorizată şi am cedat, n-am nici un chef să schimb ceva acolo ca să nu declanşez o criză:
-trebuie să se urce singur în scaunul de mâncat, excaladând canapeaua (nu are voie sa îl pună cineva acolo sau să îi fie dată jos măsuţa ca să se urce normal)
- trebuie să descuie el şi nimeni altcineva poarta când ne întoarcem din parc
- trebuie să îl dea jos tata şi nimeni altcineva din scaunul de maşină
ş.a.m.d.
Aseară ne-a făcut o criză de plâns nervos că el vroia neapărat plăpumioara groasă şi nu păturica mai usoară pe care i-o pusesem. Degeaba îi explic că e mai cald, că va transpira sub cea groasa...
Dacă ajungem la cumpărături sau într-un spaţiu public şi i se refuză sau interzice ceva, se lasă în jos şi începe să plângă nervos la fel ca şi copiii ăia de coşmar daţi exemple negative la reality show-uri.
Deci eu ce fac?

Ups!

Şi eu care făceam planuri despre cum îl voi duce pe Mih la prima piesă de teatru pentru copii.