N-am apucat să zic pe-aici că e mare făcător de puzzle-uri. Pasionat (ca probabil majoritatea băieților de vârsta asta). Când vrea. Când vrea începe să le facă și nu-l mai poți opri și odată descoperi că nu mai ai pe unde să pășești că s-a întins prin toată casa. Face cu 54 dar și cu 200 de piese. Cam așa (sunt vreo 9 în poză):
Am bifat și primul desen de familie. Adică mai jos suntem mama, tata și Mih. Vă las să descoperiți cine care e! Mie mi s-a părut foarte amuzant cum ne-a reprezentat.... Well, nu i-am dat o interpretare prea psihanalitică :D
Și explicație la desen scrisă chiar de autor:
Și avem și un autoportret:
Și tot cam acum candva s-a imprietenit cu coloratul.
Și jucăm de toate: UNO (varianta pt kids), un joc cu zaruri gen monopoly, o varianta de Monopoly simplificată, domino, jocuri de perechi. Uff, să nu zică cineva că mă plictisesc.
Și nu crede în zâne :(((. Eu i-am zis că eu cred și el mi-a spus: „Prostii, nu există decât în desenele animate!”
Și nici mașini vorbitoare :)) Și nici în mașini care intră în apă... Asta apropo de o reclamă pe care a văzut-o recent și după ce a văzut-o mi-a zis cu un aer atotștiutor că asta se întâmplă doar în reclamă.
Mă gândeam eu că vom ajunge rapid aici pentru că de foarte mic a tot pus întrebări dacă anumite lucruri există sau nu (bine, nu cu cuvintele astea dar în sensul ăsta).
De vreo lună-două a început să unească (timid) literele pe care le știe în cuvinte (din cele simple).
Nu știu cum se întâmplă la alții dar la noi întâi a știut literele și, chiar și după ce știa toate literele dintr-un cuvânt, nu reușea să facă legătura pentru a citi... Acum a început să o facă. Nu ne jucăm constant cu literele ci doar așa la câteva zile, când are chef... :)