Hot sau cum facem noi supă şi ceai în baie

Suntem într-o nouă fază, cea în care nu doar ne jucăm ci ne imaginăm diverse chestii când ne jucăm.




În baie, după ce tata face operaţiunile de igienă zilnice, Mihu se apucă de preparat papa şi ne cheamă pe rând la o cană de ceai sau de supă.



Cu greu îl mai scoţi pe Mih din apă. Iar linia între real şi imaginar e încă subţire că trebuie să fii încă cu ochii în patru să nu guste ceaiul.
Adevărul e că de când îşi imaginează tot felul de lucruri stă mult mai mult timp să se joace singur. Sau de fapt stă. Că pentru noi e aproape o premieră. :)

În zăpadă

E al doilea week-end cu muuuuuuultă zăpadă. Mih a cerut imediat cum a văzut primii fulgi sania şi omu de zăpadă. Şi le-a şi primit duminică pe la prânz. Ocazie să ne dăm seama ca nu avem echipament adecvat pentru "omuleţ care se aruncă în zăpadă". Altă problemă acum.

Mihnisme (III)

Mama: Mihnea culcă-te în momentul ăsta!
Mih: Ăsta nu-i momentul bun!

Vorbim...

Cum ziceam, de vreo două-trei luni, ne-am dat încet-încet drumul la vorbit. Iar mami nu sfârşeşte prin a se minuna de ce poate spune piticu de doi ani şi două luni.
Aseară, tata: "De ce ai stricat Mihnea, maşina (una din cele două cu care se prezentase la atelierul de reparat)?"
Mihnea: "Am motiv". Deci el avea un "motiv" ca să o strice.

Acu câteva zile m-a lăsat tot aşa bouche-bée spunându-mi: "îţi zic eu!"

Şi tot din seria expresiilor care parcă nu îmi vine să cred că le zice el: "am nevoie" şi "atâta tot"

Citit aşa parcă nu e nimic extraordinar însă când te gândeşti că acu câteva luni nu zicea decât vro 20 de cuvinte, mie mi se pare cumva incredibil să îl aud spunând chestii aşa... mature.

La cabinetul dnei dr.

La controlul de rutină pe care l-am făcut luni la cabinetul pediatrei lui Mih, copilul nostru a rămas interzis (şi fără răspuns) când a fost întrebat: "ce culoare au ochii tăi?". Acum am mai repetat şi ştim: "Mihnea - baştii", "tata - baştii", "mama - malo"

Şi tot Mihnea, înainte să ieşim din cabinet (noi eram deja în uşă) : "pun scaunu loc". Şi s-a dus să aşeze scăunelul unde se jucase. :)

Privirea de dimineaţă

Sales shopping

Daaaaaaa, aici e Mihu cu o punguţă de cumpărături în mână, după ce ne-a pus răbdarea la încercare când am încercat să probăm ceva în magazin. Se uită la peşti.

Aici sunt bună parte din cumpărături, ceva mai puţine decât altădată că nu ne-au plăcut decât unele lucruşoare. Vânzătoarele de la Z-ul din Calea Victoriei au ajuns sa îl ştie aşa de bine pe Mih că ultima oară ne întrebau dacă i-a trecut julitura din noiembrie. :D

Cea mai...

Cea mai impresionantă poveste pe care am citit-o în ultima vreme este aici. Poate am empatizat şi pentru ca şi noi am trecut prin Elias, şi noi am cunoscut mai multe infecţii (temperatură, frisoane) în cele 11 luni de alăptare numai că am scăpat de cuţit datorită lui Mih şi poftei sale de a păpa. Mersi Mih!

After-party

Aseară Mihul ne aştepta cu o punguţă de cadouri pe care o găsise el prin casă umplută cu câteva din maşinuţele lui. "Să le ducem la copii", "să ne jucăm cu ei"!
I-a plăcut aşa de mult la petrecerea de duminică încât ieri seară s-a ţinut de capul nostru să mergem din nou să ducem cadouri şi să ne jucăm.
Degeaba i-am zis noi că în seara asta nu mai avem nici copii, nici petrecere. Când a plecat cu noi într-o scurtă plimbare cu maşina a trebuit să luăm şi punga cu noi.
El încă mai spera să găsim şi copiii, şi petrecerea.

La ziua Sarei

Daaaaaaa, deşi suntem mici, ne-am luat inima în dinţi şi am fost duminică la prima noastră zi de naştere cu copii. La ziua Sarei-cea-frumoasă care a făcut cinci ani. La mulţi ani!

Mih s-a distrat copios. În cele trei ore nu cred că a stat pe loc 20 de minute adunate. Mai tot timpul a fost pe saltelele de sărit în mişcare - de-asta nici n-avem poze bune.

De multe ori pe jos.

A alergat după baloanele de săpun.

A stat în mingi.

La sfârşit nu mai vroia să plece. A zis că el rămâne acolo.

S-a jucat cu tot ce s-a putut.


Aici e printre puţinele momente când am reuşit să îl punem pe scaun.

A suflat în ce era de suflat ca să facă zgomot.

Iar aici m-a surprins cel mai tare că deşi eu estimasem că nu îl interesează, a venit la noi şi a zis ca vrea şi el fâl-fâl pe faţă.

Şi chiar a stat câteva minute nemişcat ca să fie pictat. Ceea ce e o PERFORMANŢĂ.




Cred că a fost şi cam surprins de ce i se întâmpla.

Iar la sfârşit, când s-a văzut în oglindă a rămas fără replică. Un pic descumpănit. Da' i-a plăcut.
A fost tare frumos! Şi cred că demult n-a mai consumat atâta energie!

Pe urmele lui Miffy şi Noukie

Mama şi tata au fost la Brux şi Am'dam, coincidenţă sau nu, oraşele de baştină ale preferatelor lui Mih: Miffy şi "Noukie, Paco, Lola". Dacă la Brux am ratat cu brio adresa cu magazinul Noukie (până la urmă cred că avea dreptate Ko şi oricum produsele Noukie sunt cam de bebe), la Amsterdam ne-am pierdut vro trei ore să găsim magazinul lui Miffy care e undeva la marginea oraşului (eh, da, am fi putut să stăm la coadă să intrăm la van Gogh mai bine). De întors, ne-am întors cu câte ceva. Mih nu mai vrea să stea decât pe scăunelul cu Miffy si doarme cu cana de apă cu iepurica.

Şi evident când ne-am întors, ne-am întors şi cu alte cadouri (graţie şi mătuşilor bruxeloaze, mulţumim!) ca să fim iertaţi pentru absenţă. Mihu n-a părut să sufere prea tare de lipsa noastră. Abia în a 7-a zi ne-a zis la telefon cu lacrimi în glas şi cu o voce care nu era a lui: "mami, tati, vino acasă!". Noroc că tocmai ne pregăteam să plecăm spre aeroport.

Şi mami e foarte mândră că lui Mihu i-a plăcut puzzle-ul Djeco (+3) pe care îl face cu ffff puţin ajutor.

Anouk

Cum ziceam, între Crăciun şi Anul Nou l-am abandonat pe Mih la Bucureşti cu bunica şi am fugit să îi facem baie lui Anouk cea veselă şi cuminte. Aici dovada.

Anouk avec sa belle marraine bruxelloise. Am zis.

Aici, toti trei. Cam ca şi în facultate numai că avem un plod în braţe. :))


Aici ne pregăteam să plecăm spre biserică.

Anouk şi cele trei graţii după baie.

Cu mami înainte de botez. Exersam.

La şedinţa foto cu Ionel. Noi eram la magazine. :))

Era să uit poza mea favorită.

Două picioruşe de balerină. Oare-ale cui or fi?

De atmosferă.
Ultimele două poze artistice sunt evident copyright Cornelie, ca şi prima de altfel.

Al meu, nu, besc-pup

Suntem în epoca lui "al meu", a lui "nu" dar şi a lui "besc, pup".
Totul este "al meu" (adică al lui Mihnea, evident): "laptele mieu", "avionul mieu", "cizmele mele". Până şi crema antirid a lu mami este "pema mea".

Apoi suntem în perioada dificilă (şi înţeleg destul de lungă) cu negarea. Cam tot ce îi zic să facem mai întâi spune "nu" sau începe să alerge prin casă. Asta mai ales când trebuie să ne îmbrăcăm să plecăm afară sau să ne culcăm. O plăcere. E cumva o răzbunare pentru cât de cuminte a stat mai tot timpul, la îmbrăcat, cât a fost mic?

Dar e şi perioada foarte plăcută (mai ales de când ne-am întors) când, de vro câteva ori (dacă-i ziua lungă poate chiar zeci), se lipeşte de noi şi zice "besc, pup". Şi o face. Aici nu mă plâng. Deloc. Sper să-l ţină cât mai mult că putem să ne pupăm non-stop. :D

Pitic în zăpadă

După ce nu l-am văzut o săptămână :(((, am scos ieri copilul în parc cu săniuţa.


Bucuros, dar numai pe jumătate că nu prea îi plăcea că îi ninge pe faţă. Aşa că l-am ambalat in fularul meu să îi acopar juma de faţă, să nu-l mai bâzâie fulgii.

Aici strângea zăpadă să arunce în mine.

Iar aici îşi trage încet sania spre casă.