Mihnisme

Mihu a facut aseară un curcubeu. Cu tempera.
Azi dimineaţă când se uscase, s-a apucat să deseneze ceva cu carioca peste tempera.
Eu: ce faci acolo?
Mih: nişte detalii...
Ok, deci nu am mai avut replică la asta.

Şi tot azi dimineaţă, am făcut noi o listă cu ce jucării mai vrea el. Să ştiţi că lista nu e scurtă. Dar nici imposibilă. Oricum, după o serie de maşinuţe, trenuleţe, cărţi (yupiiii), am avut pe listă aşa:
- "mai multe puzzle-uri că sunt deştept" (e bine, asta cu self esteem-ul se pare că am bifat-o, hura!!!)
dar şi:
- "mai multe coşuri ca să pot să-mi pun în ordine jucăriile" (what??? chiar a zis asta? :D)

Sâmbătă am mâncat la o terasă. Mai întâi, după ce am citit meniul, Mihul a explicat dezamăgit:
- Nu au calamari? eu vreau calamari! :))) Asta pentru că el asociază, cred, mâncatul pe la terase mai ales cu Grecia unde calamarii erau nelipsiţi.
Apoi, ospătarul a uitat să îi aducă şi lui tacâm şi cum l-a prins, cum l-a abordat, nu obraznic, dar ferm:
- Mie de ce nu mi-ai adus tacâm?
Ceea ce mă bucură că eu la vârsta lui nu cred că aş fi deschis gura şi, sincer, mă bucur că el o face.

Portrete

Sau feţe-feţe surprinse când Mihu se uita la desene animate.

 

 

De-a v-aţi ascunselea prin Centrul Vechi

Mihnea la Portret de copil

Astea sunt primele poze ale Mihului în studio. Le-am făcut azi, în proiectul "Portret de copil" al Foto Union și al Jurnalului din burtică. Mulțumim. A fost o experiență nestresantă pentru pitic.
Mihu are o expresie cam ciudată aici, pe care parcă nu i-o recunosc. :D

Din week-end: la Roaba de cultura

 

Sămbătă s-a redeschis Roaba de cultură şi de dimineaţă, nici nu erau bine porniţi, că noi ne-am şi oprit să ne mâncăm fructele la umbră, pe pufii verzi. 

 

Când am ajuns noi nu era nici o activitate, doar nişte jazz pus la un volum ok pentru urechile mele. Piticu a zis că "asta e muzica de când lupul  merge prin pădure". Aţi mai auzit aşa definiţie pentru jazz? :D

 

Ne lipsea un puf. Şi cine, cine s-a dus să îl aducă? Am zis că e piticu-descurcăreţu.

 

Duminică la 11h era programată şi o piesă de teatru dar noi n-am mai avut cum să ajungem dar trebuie să pândesc programul să văd cînd mai e. Anul trecut am văzut câteva spectacole aici şi ne-a plăcut. Mih încă mai cere piesa cu cei tei porcuşori pe care îşi aminteşte că a văzut-o aici. 

E bine că e în aer liber şi la doi paşi de locul nostru preferat de joacă. Cred mai ajungem pe-acolo.

M-A-G-N-O-L-I-A

Au înflorit magnoliile, cel puţin la noi în parc. Am făcut un inventar aseară cu piticu: alb-roz-alb.
Am citit pe litere şi tăbliţa din faţă: M-A-G-N-O-L-I-A, G-ul nu-l ştia, i l-am zis eu.
Şi am descoperit zilele astea că,  deşi se întâmplă să ştie toate literele dintr-un cuvânt, procesul de legare (deci citire) e mai greu. Sau oricum nu vine imediat, nu ştiu exact unde trebuie să se producă declicul. Prima dată a reuşit cu un M-A-M-A....

În parc, practicăm o chestie care presupune multă adrenalină pentru mine. Piticu e pe bicicletă şi o ia pe nişte alei paralele cu cea pe care sunt eu cu scopul de ne reînâlni în capătul lor şi bagă viteză, viteză, viteză, îl văd din ce în ce mai departe iar apoi revine pe aleea pe care sunt eu din capătul opus foarte mândru de ispravă... Uneori mi-e teamă că e prea departe şi atunci mă gândesc că e momentul să alerg un pic. :D

Anotimpurile sunt (nu obligatoriu în ordine): iarna, primăvara, vara şi .... doamna. :)) Şi zice foarte convins asta, l-am tachinat un pic aseară şi eu şi tata.

Acu cîteva săptămâni m-a anunţat că pe unul din gemenii cu care se mai joacă în parc îl cheamă Kiwi.
Am ridicat eu un pic din sprâncene: "Kiwi? ca pe fruct? eşti sigur?". Era sigur. Ca pe fruct. Bun, am zis că se poate.
Numai că acu două zile vine şi mă anunţă foarte fericit că şi-a mai făcut un prieten în parc. Zic: "bravo! cum îl cheamă?" "Kiwi". Ei, asta mi s-a părut prea mult. Adică incidenţa numelui Kiwi între prietenii de joacă ai Mihului în parc mi s-a părut cam nerealistă. Aşa că am luat-o la întrebări pe bunica şi am descoperit misterul: Kiwi=Tibi. :D

Aşa. Şi tot din lista cu nume, din motive tot neidentificate, Tudor e pronunţat "Tiudor", cu un accent uşor franţuzit. Parol.

Mihnisme

"Tati, ce înseamnă noroc?" (ehe, aici să aud păreri ;D)

"Pasta asta e neputincioasă" (de unde până unde nu ştiu)

În maşină, în timp ce tata urca un mini-deal pe lângă lacul Floreasca: "wow, e abrupt, dar e distractiv!"

Cînd se supără: "Tu nu eşti bună. Nimeni nu e bun"


De vineri am inaugurat şi programul "de vară". Asta înseamnă că, în plus faţă de plimbarea de 2-3 ore de la prânz, pe la 6 seara când mama ajunge acasă e luată "de proaspătă" şi mai facem o tură de parc. Ocazie să constat că s-a redeschis chioşcul cu sucuri de fructe (una din opririle noastre favorite), Mih cere deobicei portocale cu banane sau portocale simple şi să văd că lângă sucuri au răsărit încă două chioşcuri, de ingheţată de data asta, încă nedeschise dar prevăd loc de tentaţii şi de negocieri la vară.

Trăiască ora de vară, e mult mai bine, ne trezim la 8h iar de culcat cam tot ca înainte suntem, nu e mult mai grav :D

Şi încă nişte poze din week-end când am condus-o pe bunica la gară şi apoi am fost, foarte matinali, în parc.

 

 

Roz de Mogoşoaia

 

Să mai zic că principala distracţie a fost aruncatul de pietricele?

 

 

Nu ştiu dacă se vede, dar ultima găselniţă este mersul pe bicicletă ridicat de pe şa. Cred că a văzut el în parc la nişte băieţi şi i s-a părut şmecher. ;)

Mihnisme

Gheia maz = Mega Image
Calirofer = calorifer

 Mih: Mami, când vine pastele? (tocmai ne întorseserăm de la plimbare și mă grăbeam să îi încălzesc mâncarea)
Eu, confuză: Care paste? nu mâncăm paste!Și nu "vine", "vin"! Și cum adică să vină pastele?
Mih: Nu, mami, când vine pastele?
Eu: Care paste?
Mih: Pastele, mami, când vine? ca în Winnie..
Eu: Aaaa, Paștele? Paștele? păi mai sunt vreo două luni...

Cu "ș" avem o întreagă poveste. Până de curând nu l-am corectat pe principiul că îl pot inhiba/descuraja și m-am mulțumit să îi răspund folosind cuvântul în forma corectă. Zilele trecute l-am ironizat un pic și am pronunțat și eu "porcusor". Și el m-a corectat: "nu așa, porcusor!". Eu: "porcusor"? El: "nuuuu, porcusor!" Până cănd s-a străduit un pic și i-a ieșit: "porcușor!" Dar nu chiar așa, de fapt seamănă mai degrabă cu "porcușior". "Ș"-ul îl pronunță deocamdată numai dacă se controlează.

Azi de dimineață, m-am tăiat un pic la deget și am fugit sa pun un plasture ca să se oprească sângele. Mih privea uimit operațiunea:
- Și dacă vede maro, sângele se sperie și se întoarce?

Aseară, întrebare grea:
- Ce înseamnă "mijlociu"?

Și tot aseară două versuri repetate obsesiv (se pare că din Winnie):
"Cine nu-i aici?/Cutiuţa cu sclipici"
și încă vreo două din Nouky: "Noi suntem regi/Cu tezaure întregi".

Am tuns copilul!

El care acasă trebuie fugărit, rugat, înduplecat ca să fie pieptănat, el care nu te lasa să îi tai bretonul, el care nu te lasa să îl usuci după baie cu uscătorul, la Ciufolici a luat premiul de cel mai cuminte. N-a mişcat, n-a protestat, n-a zis nimic-nimic (şi am urcat pe maşinuţă după două fetiţe care au plîns non-stop).
Acum aprox un an era aşa.

Spiriduş

Acum doi ani.

Întrebări încuietoare

"Ce înseamnă clasic rock?" (asta pentru că radioul din maşină e pe Rock FM)
"Ce înseamnă gadgeturi hi-tech?" (aşa ne trebuie dacă citim Cars 2, cartea, desigur)
Oricum am observat că de cele mai multe ori nu întreabă dacă nu înţelege un cuvânt din poveste, de multe ori îmi dau eu seama şi mă opresc să i-l explic.

Sau şi mai greu:
"-Mami, cine l-a făcut pe tata?
- Mama şi cu tatăl lui, bunicii.
-Dar pe tine cine te-a făcut?
-Mama şi cu tatăl meu, bunicii.
-Şi pe mine cine m-a făcut?
- Mami şi cu tati.
- Da' de ce?
-Pentru că vroiam să avem un băieţel aşa ca tine :D.
Tema a fost reluată cu brio într-o zi la ora de baie când a degenerat în:
- Tati, cine i-a făcut pe oameni?
Chestiune care l-a încuiat până şi pe tata care a încercat să dea o explicaţie cam complexă pentru cei trei ani ai Mihului aş zice:D.

Aşaaa. Şi, fără să fie întrebare, deunăzi m-a anunţat că "Mami, am o idee: am să cumpăr eu o baghetă magică şi am să fac toate lucrurile să fie ale noastre". Am observat că îl preocupă asta, că e a doua oară când o zice. Mai întâi când treceam pe o stradă cu maşina şi vede nişte blocuri şi întreabă:
"Mami, aici e casa noastră?
Nu, aici sunt nişte blocuri unde stau alţi oameni.
O să iau o baghetă magică şi o să fac să fie casa noastră peste tot..."
N-am prea priceput eu de ce vrea fii-miu să fie peste tot "al nostru" dar asta e! Gânduri expansioniste sau cam aşa.
Later edit:
N-am ajuns încă la "cum se fac oamenii?" (oare e aproape şi asta? că nu mai pot...) însă numai ce-am primit un link cu un filmuleţ haios pe tema asta:

Mutriţe, dileme şi nostalgii

Eu mai pot să îl îmbrac cu body oare? Cred că aş mai găsi o mărime de 3 ani care să îi fie bună (la limită cred) pe undeva dar oare mai poate să îl poarte? Că acum face singur pipi şi de multe ori nu mă mai lasă să îl ajut să se dezbrace. Deci dacă îi pun body, mai poate să se dezbrace?
Cred că de fapt am doar o nostalgie după articolul ăsta genial de îmbrăcăminte şi parcă deprim că Mihul nu îl va mai purta.
Adică, gata, bodyurile din primăvară au fost ultimele??
Erau de la Marks&Spencer, le-a purtat multe luni şi erau impecabile. Le-am iubit. Deci, gata? Numai maieuri şi chiloţei? :(((((

Din vacanţă: la biserica fortificată din Cristian

Bisericile fortificate sunt opririle mele preferate în drumul lung pe care îl facem cu maşina în fiecare vară-primăvară. Anul trecut ne-am rezervat chiar timp să le vizităm mai în tihnă, în vara asta am oprit doar la cea din Cristian, care ne era foarte în drum dar pe care am ratat-o până acum.

Îmi place că e întotdeauna linişte, e aproape pustiu, spaţiile verzi sunt impecabil îngrijite şi după vacarmul drumului pe şosea face pur şi simplu bine.


Nu-i aşa că e haios?