luni, februarie 28, 2011

Ne repetăm






Mda, ne cam repetăm. Pozele astea semănă ca două picături de apă cu cele de acum o lună însă ieri dimineaţă Mih şi-a cărat toate maşinile în pat şi s-a cerut la poză şi a stat în toate poziţiile făcând toate mutriţele solicitate, aşa că m-am executat şi am apăsat pe buton.

Din nou fluture




Cum ziceam, am scos copilu la restaurant duminică şi a primit bonus un face painting. Evident că a vrut din nou să fie fluturaş, ăsta însă e mai puţin reuşit decât primul. Şi a mai vrut soare, stele şi lună desenate pe mâini! Bonusul a fost de fapt mai degrabă pentru noi pentru că am reuşit să mâncăm (sau aproape) cât el a stat la pictat şi "desenat".
Am fost şi la târgul de Mărţişor de la MŢR. Aici însă tata şi-a pus la încercare muşchii braţelor şi a ţinut cele 15 kg exclusiv în braţe că era lume, lume, lume încât sigur l-ar fi călcat în picioare. (Însă demult n-am mai văzut atâtea mărţişoare frumoase şi creative într-un loc).
Şi am fost şi la târgul de la Cărtureşti sfârşind de fapt în încăperea unde e un loc de joacă pentru copii şi de unde evident că nu am mai putut să îl luăm pe Mihnea decît cu o păcăleală: să mergem să îi arătăm ceva foarte frumos mai încolo... Dar asta nu funcţionează întotdeauna.
Sâmbătă l-am dat în trenuleţul de la Băneasa explicându-i foarte clar înainte că ne dăm o tură după care plecăm acasă pentru că e târziu. El a spus "da, o tură" numai că la sfârşit ne-am trezit cu un copil care plângea, ţipa şi s-a trântit pe jos (!!!) că el mai vrea o dată... A trebuit să îl luăm pe sus. Să-mi spună şi mie cineva cum se procedează că eu nu mai ştiu.
Ah, şi am mai făcut ceva! I-am dat primul ou Kinder... Well, teoretic, ciocolata e planificată pentru după 3 ani. A fost o excepţie excepţională care nu se va mai repeta şi răsplată pentru că l-am chinuit două ore in supermaket. Dar cum a putut să înghită oul!!! Saliva şi mânca, cred că totul a durat mai puţin de un minut!!! Şi nici măcar nu şi-a dat seama că trebuie să se oprească la oul din plastic! Şi pe ăla vroia să îl mănânce! :D
Later edit:

Mda, i-am luat paste cu unt şi cu parmezan că vroiam să fie cât mai simple şi controlabile ingredientele să nu riscăm vreo enterocolită, ceva...

În mod excepţional, la resto a mâncat cu dreapta. Acasă, cam în 80% din cazuri mănâncă cu stânga. De fapt îşi foloseşte ambele mâini cam la toate lucrurile pe care le face. Anne Bacus zice că e normal şi că ne vom da seama mai târziu dacă e dreptaci sau stângaci. Teoretic mâna cu care face lucrurile de precizie (desenat, aşezat cuburile unul peste altul) ar trebui să fie cea predominantă. Noi n-am reuşit să ne dăm seama că de fiecare dată când am testat le-a folosit până la urmă pe amândouă. Mai aşteptăm. Nu-i grabă. :D

marți, februarie 22, 2011

Planuri de week-end

Dacă suntem în sfârsit pe picioare toţi trei (ceea ce nu s-a mai întâmplat de vreo două săptămâni că am bolit cu rândul), am zis că în week-end-ul ăsta facem turul celor trei târguri pe care le-am identificat eu: la MŢR, la Curtea Veche şi la Cărtureşti. La primele două va fi simplu că sunt în aer liber deci piticu va zburda. La al treilea tre să văd cum fac că presimt că ne vom pune răbdarea reciproc la incercare.
Şi duminică mă gândeam la un loc despre care am citit aici ca e family friendly. Poate repetăm povestea cu pictatul pe faţă şi reuşim să mâncăm şi noi ceva...

P. S: Şi poate se termină şi cu zăpada asta că io nu mai pot. Duminica trecută ne-am plimbat un picuţ prin Centrul vechi dar ningea, ningea şi era umed, umed... Nici n-am mai făcut poze de zgribuliţi ce eram.

EC

Deci cum stăm cu celebra Elimination communication sau mai prozaic zis "deprinderea mersului la oliţă".

Stăm bine numai pe jumătate. Treaba numărul 1 pare rezolvată. N-am mai avut vreun accident de nu mai ştiu când deci cred că nici nu îi mai trece prin cap să facă kk în pampers. A inceput să funcţioneze cîte puţin pe la un an şi 10 luni. Am avut şi vreo doua perioade de regres. Mi-am dat eu seama ulterior că au coincis cu perioadele în care fie eu am fost plecată şi am lipsit o săptămână, fie am fost amândoi plecaţi o săptămână (de revelion) şi el a rămas cu bunica. Dar cred că acu e bine, mai că aş îndrăzni să o bifez.

Cu treaba numărul doi suntem încă în aşteptare. Când am mai incercat să îl las în fundul gol (scuzaţi) prin casă, în 90% din cazuri a anunţat şi a mers la oliţă. Accidente însă au mai fost. Cu ocazia traumei de acum două săptămâni ne-am dat seama că, atât fizic cât şi mental, e capabil să nu facă pipi chiar şi întreaga noapte (s-a întâmplat asta trei nopţi la rând). Însă deocamdată nu vreau să forţez nimic aici deşi tare, tare aş vrea să scăpăm pe pampersi. Aştept să fie el pregătit şi să vrea... Şi nu e cea mai bună perioadă să obţii un "da" când îl întrebi... orice. Dacă se face mai cald cu siguranţă mai exersăm. Oricum adoră să stea dezbrăcat :D.

Mihnisme (IV)

Noaptea asta nu e buna! E neagră.
*
- Brase, brase (în traducere braţe, braţe)!
- Nu pot, ma doare spatele!
- Frec eu, frec eu.
După câteva secunde în care freacă spatele:
- Gata, nu mai doare spatele! Brase!
*
Azi dimineaţă a făcut şi prima poezie:

Fulgii ăştia de zăpadă
toată ziua zboară pe stradă.

luni, februarie 21, 2011

Pupăcilă

Mih e într-o perioadă care sper să îl ţină cât mai mult. Ne pupă de dimineaţa până seara. Până obosim. Cu anunţ înainte: "Abesc, apup", cu interjecţie acompaniatoare "mu-mu-mu" sau, şi mai dramatic, cu "te abesc foarte mult". De multe, multe ori pe zi.
Nu ştiu cu cine o fi semănând aşa pupăcios dar deocamdată mă declar mulţumită.

sâmbătă, februarie 19, 2011

La mulţi ani, Anouk!


Anouk face 6 luni. Deja! Nu-mi vine să cred... Stă în fund şi a început să pape după cum arată ultimele fotografii. În curând se va juca cu Mih :D. Pupăm "finuţa"! :))

luni, februarie 14, 2011

Mihul de luni dimineaţă






După un week-end de coşmar (dar chiar cred că am nevoie de terapie ca să pot povesti), luni a răsărit soarele şi pe strada noastră. Iar Mih s-a dedat la o sesiune foto chiar de pe, scuzaţi, oliţă. Elimination communication am aflat că se cheamă. :D

vineri, februarie 11, 2011

Săptămâna fără minte

Luni - decid brusc că am contribuit destul la profitul multinaţionalelor şi că cele 15 luni de când Mih bea laptele praf sunt "enough" şi îi dau două porţii de lapte pasteurizat de vacă. Nu treptat aşa cum am făcut cu toate până acum ci dintr-o data că mi s-a părut mie că băiatul e mare deja.
Marţi - Mih face 38,6C. Intrăm pe antitermice, chiar si un Novocalmin că nu prea scădea.
Miercuri - Dimineaţa fără temperatură. La prânz ne "împrietenim" mult prea tare cu oliţa, intrăm pe regim, seara 37,8C.
Joi - Regim, un pic de temperatură. Vizită cu traume la doctoriţă.

Şi mai urmează. În fiecare zi e altceva. Încă nu ne-am lămurit ce exact.

Părţi (mai) haioase din aventura de săptămâna asta:
- mi-a zis "te ubesc foarte mult"
- i-a plăcut foarte mult când am mers cu taxiul la policlinică. A vorbit tot timpul (case, maşini, cine-i acolo?, ce-i asta?, etc) şi a tot repetat: "taxiu ăsta este bun".

sâmbătă, februarie 05, 2011

Din week-end



Piticu a făcut o baie de soare la Ateneu.


Şi-apoi s-a instalat la Ikea (unde am fost într-o vizită-fulger) pe un scaun şi ne-a spus (nouă dar şi altora care mai treceau pe acolo): "Am treabă!" (cireaşa de pe tort: în oglinda din spate se vede si tata-fotograf).

Operaţiunea tunsul

Well, pentru că am zis că e destul de mare ca să stea liniştit, l-am programat la un tuns la Ciufolici. Primul tuns în afara casei, cum ziceam.
Aici, surpriză, copilul nostru pe care acasă nu poti să îl ţii liniştit pe scaun 10 secunde a stat cât a durat operaţiunea fără să zică pâs. Cu o mutriţă pleoştită şi un aer supărat de am zis în primele minute că va izbucni în plâns. Degeaba l-am pus noi la tuns pe maşinuţă că nici n-a bagat-o în seamă până spre sfârşit când s-a mai relaxat un fir.
Concluzia ar fi că în prezenţa străinilor e mai... reţinut.

Aici i se citeşte "muţumirea" pe faţă.

Ce-mi fac ăştia?

Ca un pisoi plouat.

Stat cuminte în toate poziţiile.

PS: Ciufoliciul din Amzei era supraglomerat când am fost noi - e drept sâmbătă pe la prânz. Şi nu tocmai curat. Maşinuţa în care a fost tuns Mih era plină, scuzaţi, de păr, până şi pe volan. Nu ştiu dacă aş mai repeta experienţa.

vineri, februarie 04, 2011

Dificile

Nu sunt toate lucrurile roz.
Eu nu mai am soluţii pentru:
- "nu"-ul spus pentru aproape orice
- refuzul de a se imbrăca (de unde rezultă o nesfârşită alergătură prin casă după copilul gol - hm, da, deja nu mi se mai pare funny)
- muşcăturile, ciupelile şi loviturile la care mă supune mai ales pe mine (da, ştiu, mă iubeşte numai că serios că doare şi lasă urme)
- tot felul de prostii băgate în gură după ce au fost pe jos (nu a făcut asta cât a fost mai mic...)
:(

Cuvinte noi

"Ce e asta?" (pronunţat "se e asta"), "Cine e ăsta?" (sine e ăsta), "Cine vine?" (sine vine), "Cine e acolo?".
Astea sunt noile expresii cu care ne distrăm. Cred că ne antrenăm pentru perioada întrebărilor fără sfârşit.

Anunţ important

Mâine suntem programaţi la Ciufolici. Pe maşinuţă. Daca stă copilul la tuns (că e prima dată, până acu l-am executat home), revenim cu poze. Fapt e că trebuie luate măsuri că i se încurcă părul blond :D şi urlă la pieptănat. Probleme grave.

joi, februarie 03, 2011

Portrete










Operaţiunea patul

Operaţiunea somnul a mers în paralel cu operaţiunea patul aşa că am zis că merită şi el un post.
Pătuţul lui Mih a parcurs toate cele trei etape care i-au fost destinate: cu somiera sus în poziţia bebe până la vreo 8 luni, cu somiera jos până pe la doi ani şi o lună şi, în sfârşit, fără una din laturi, pe post de pătuţ de băieţel de vreo două luni încoace. Dovada.
ETAPA 1: somiera sus, poziţia bebe

În primele zile

Pe la 3-4 luni (da, ştiu, era gras, numai eu nu-mi dădeam seama :D)

Pe la 5-6 luni

Astea sunt jucăriile pe care încă le mai ţinem atârnate. De decor. Nu a fost foarte ataşat de vreuna. Doar pisicii i-a zmutucit rău coada într-o perioadă. :)

ETAPA 2 : Somiera jos, bebe în picioare


Astea sunt două poze chiar din ziua în care s-a ridicat singur pe două picioare: 17 iulie 2009, 8 luni. Driţa îl văzuse cu o zi înainte şi ne sugerase să îi dăm jos patul că Mihu dă semne clare că vrea în picioare. Şi a doua zi s-a şi ridicat. Cred că dacă ne prindeam mai devreme, era mai repede sus piticu.

ETAPA 3: patul fără o laterală, pat de băieţel


Astea sunt poze de azi dimineaţă că l-am convocat la o sesiune foto dându-mi seama că nu avem ilustrată ultima etapă. Cea în care una dintre laturi a dispărut şi e un pătuţ adevărat. Cu o bară improvizată care are povestea ei.
Adică noi am încercat de mai multe ori să dăm jos laterala (pt că Mih o sărea intr-o secundă şi mi se părea un sport periculos) însă de fiecare dată l-am găsit peste vreo oră de somn pe pernele de pe... jos (puse de rezervă). Iar cei de la Ikea nu s-au gândit la asta aşa că am improvizat o bară de siguranţă să nu mai cadă copilu.
Înainte, când se trezea dimineaţa, miorlăia să mă duc să îl scot de-acolo (că era prea devreme şi bănuiesc că nu avea chef de sărituri). Acu se ridică singur şi vine la mine să miorlăie să ma dau eu jos din pat...

miercuri, februarie 02, 2011

În grafic

M-am amuzat deunăzi să văd pe unde mai e Mihnea în graficul de creştere.
Nu m-a mai preocupat de ceva vreme chestiunea. În primul an mă obişnuisem cu el foarte rotund, peste medie la greutate dar şi la înălţime. În al doilea an, decum a început să meargă, cârnăciorii s-au mai topit şi a rezultat în prezent o forma mai mult ... lungiformă. Rotunjoare au rămas fălcuţele. Graficele sunt de aici.

Cu cele 13,8 kg şi 92 cm suntem chiar pe la mijloc (acolo unde e cruciuliţa roşie). Chiar un pic peste, de data asta la înălţime. :)

Din week-end


În week-end ne-am cam repetat dar nici cele multe minus grade de afară nu prea erau o sursă de inspiraţie... Aşa că l-am supus la un shopping...

... cu promisiunea că primeşte o tură de trenuleţ la sfârşit dacă stă cuminte şi are răbdare până umplem noi coşul.

Şi a primit-o!
Nu mai zic că Mihul e mare fan de Ikea (pe care o pronunţă destul de bine) şi de când intrăm în parcarea unde se află printre altele şi minunatul magazin, începe să strige: kea, kea! Şi încă nu l-am dus la locul de joacă că nu avem decât 92 de cm.
Duminică a primit şi o plimbare cu sania în parc dar de acolo nu avem poze de data asta. :(

Operaţiunea somnul

Am tot vrut să povestesc dar am zis să mai astept nişte zile să fim siguri că nu e un accident.
Din 20 ianuarie, Mih adoarme singur. Ştiu că nu e mare realizare să anunţi aşa ceva la 2 ani, 2 luni şi aproape 2 săptămîni dar nouă atât ne-a luat.
Nu s-a putut sau nu am putut noi nici măcar nu ştiu.

În primele luni, Mih adormea mai întotdeauna la sân, sugând.
Mai apoi a avut perioada de colici când adormea pe burta noastră (când nu adormea sugând :-) ). În vremea asta, după avertismente venite din mai multe părţi, am avut câteva tentative de a-l lăsa să adoarmă singur în pătuţ. Copilul nostru urla şi plângea şi deşi unii ne-au zis că trebe lăsat să plângă că aşa învaţă să adoarmă singur noi după vreo două încercări în care ne-am auzit Mihul plângând în sughiţuri după uşa închisă, am abandonat aşa tortură (nu ştiu dacă pentru el, dar pentru noi sigur).

Şi a rămas cum a vrut el.
Adică până pe la 11 luni cât a fost alăptat, seara adormea toropit de respectiva operatiune şi gata adormit îl plasam în pătuţul lui. Adormitul de dimineaţă şi după-amiază era însă mai complicat că trebuia legănat de câteva ori în braţe şi după aia adormit pe burtă. Şi abia după ce adormea îl transferam în patul lui.

După un an, lucrurile s-au complicat încă şi mai mult. După-amiaza a rămas cam la fel doar că de pe la un an şi două luni am rămas cam cu o singură repriză de somn - după-amiaza.
Seara însă, după ce îşi bea laptele, nu mai adormea instantaneu. Şi unul dintre noi trebuia să se retragă cu el pe burtă, să se întindă pe pat şi să spună poveşti. Şi după ce adormea, îl transferam în pat.
Inutil să zic că toate operaţiunile astea durau şi îmi/ne cam luau timp din puţinul pe care îl aveam.

Aşaaaaaaa...
Pe la 1 an şi 10 luni am avansat. :-) Am trecut de la adormitul pe burta unuia dintre noi la adormitul în pătuţul lui DAR cu unul din noi lângă: pentru spus poveşti şi rămas nemişcat până Mihul intra în somn profund şi se putea deschide uşa. Iarăşi inutil să zic că operaţiunea cu adormitul ne lua în unele seri mai zglubalitice mai mult de o oră...

Eh, da, şi după toate astea, a venit şi seara cea mare în care Mihul nostru a acceptat să rămână în pat fără ca mami sau tati să fie lângă. Era o joi seară de ianuarie.
Încercări am mai avut şi câte nu i-a promis dacă adoarme singur! Însă acum a funcţionat şi a doua zi a primit cadou o maşinuţă (de fapt un autobuz) pentru temerara faptă.
Războiul nu e câştigat 100% pentru că seara uşa trebuie să rămână deschisă să ne vadă prin ea. Şi pentru că în multe seri se ridică de două-trei ori din pat şi vine la noi sub pretextul de "abesc-apup" şi se lasă greu convins să se întoarcă în pat şi parcă ar mai vrea să prelungească procedurile de adormire.
După-amiaza însă adoarme cu uşa închisă - aproape nu îmi vine să cred...

Aşa că eu am dezvoltat filosofia cu "fiecare lucru se întâmplă natural la vremea lui".
- Mih a băut un biberon de lapte noaptea pe la 2h până pe la 1 an şi 5 luni când din proprie iniţiativă nu s-a mai trezit să îl ceară (n-am încercat să îl las să plângă ca să nu mai ceară sau să îi dau ceai în loc lapte)
- a început să mănânce singur cu linguriţa când a vrut, iar din proprie iniţiativă
-şi mai nou a început să îşi scoată singur hainele de pe el :D
etc, etc.