Deunăzi, eu în rochiţă, primesc complimentul pentru care nu trebuie să fac nimic (am mai zis că trebuie doar să îmbrac orice fustă/rochie:D):
Mih: Mami, eşti o prinţesă!
Eu: Şi tu eşti prinţul meu?
Mih (trist): Dar eu n-am cal...
*
Mihul are un simţ al umorului ... absurd. Se amuză foarte tare la un fel de joculeţ inventat de tata care e cam aşa:
- Ce e după ureche?
Mih: Un pantof... (hi, hi)/ O scară (hi, hi)/ O basculantă (hi, hi) etc, etc.
*
Şi tot din categoria asta, din când în când, Mih invocă un personaj imaginar:
- Unde-i dada?
Şi tot el răspunde: pe bec.
Dada nu e nimeni, e doar un personaj care din când în când intervine în conversaţie şi care îl amuză pe Mihu.
Nu ne îngrijorăm de fabulaţiile lui, e doar haios.
*
Şi tot din categoria "mihnismelor", băiatul nostru ne-a anunţat deunăzi că el e "pupăciosul de fetiţe". Parol că e!
Se afișează postările cu eticheta kiss. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta kiss. Afișați toate postările
luni, iunie 27, 2011
luni, februarie 21, 2011
Pupăcilă
Mih e într-o perioadă care sper să îl ţină cât mai mult. Ne pupă de dimineaţa până seara. Până obosim. Cu anunţ înainte: "Abesc, apup", cu interjecţie acompaniatoare "mu-mu-mu" sau, şi mai dramatic, cu "te abesc foarte mult". De multe, multe ori pe zi.
Nu ştiu cu cine o fi semănând aşa pupăcios dar deocamdată mă declar mulţumită.
Nu ştiu cu cine o fi semănând aşa pupăcios dar deocamdată mă declar mulţumită.
joi, ianuarie 06, 2011
Al meu, nu, besc-pup
Suntem în epoca lui "al meu", a lui "nu" dar şi a lui "besc, pup".
Totul este "al meu" (adică al lui Mihnea, evident): "laptele mieu", "avionul mieu", "cizmele mele". Până şi crema antirid a lu mami este "pema mea".
Apoi suntem în perioada dificilă (şi înţeleg destul de lungă) cu negarea. Cam tot ce îi zic să facem mai întâi spune "nu" sau începe să alerge prin casă. Asta mai ales când trebuie să ne îmbrăcăm să plecăm afară sau să ne culcăm. O plăcere. E cumva o răzbunare pentru cât de cuminte a stat mai tot timpul, la îmbrăcat, cât a fost mic?
Dar e şi perioada foarte plăcută (mai ales de când ne-am întors) când, de vro câteva ori (dacă-i ziua lungă poate chiar zeci), se lipeşte de noi şi zice "besc, pup". Şi o face. Aici nu mă plâng. Deloc. Sper să-l ţină cât mai mult că putem să ne pupăm non-stop. :D
Totul este "al meu" (adică al lui Mihnea, evident): "laptele mieu", "avionul mieu", "cizmele mele". Până şi crema antirid a lu mami este "pema mea".
Apoi suntem în perioada dificilă (şi înţeleg destul de lungă) cu negarea. Cam tot ce îi zic să facem mai întâi spune "nu" sau începe să alerge prin casă. Asta mai ales când trebuie să ne îmbrăcăm să plecăm afară sau să ne culcăm. O plăcere. E cumva o răzbunare pentru cât de cuminte a stat mai tot timpul, la îmbrăcat, cât a fost mic?
Dar e şi perioada foarte plăcută (mai ales de când ne-am întors) când, de vro câteva ori (dacă-i ziua lungă poate chiar zeci), se lipeşte de noi şi zice "besc, pup". Şi o face. Aici nu mă plâng. Deloc. Sper să-l ţină cât mai mult că putem să ne pupăm non-stop. :D
miercuri, noiembrie 10, 2010
sâmbătă, iunie 12, 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)