Ușor, cu pianul....

Cum am ajuns să povestesc zilele trecute de pian și mama Iuliei zicea să pun o poză, m-am mobilizat cu un cântecel.
Cum spuneam și mai devreme, din toamna trecută, Mihu a început să facă câte o jumătate de oră pe săptămână de pian iar acum am trecut la o oră :). Și mai repetă câte un pic și acasă. Când vrea, desigur.
Scuzați decorul dar, după ce ne-am dat toată casa peste cap să facem loc pianului oarecum neprevăzut în peisaj, au rămas pereții goi până ne mobilizăm să rezolvăm problema (avem în cap multe rame cu fotografii pe-acolo :))

Alte premiere nemărturisite

Prin iunie am mai bifat două premiere.

Cea mai cea a fost plecarea în excursie cu grădi. Fără mama, fără tata. Și tocmai până la Câmpina. Au plecat la 9 dimineața, s-au întors pe la 5, cu autocarul.
Am rezistat să o sun o singură dată pe Miss, pe la prânz, să o întreb ce fac. Dar liniștită n-am stat. Nu știu cum sunt alții, nu știu dacă trece cu vârsta dar la 4 ani și jumătate nu mi s-a părut ușor.

El - fericit. A plecat fericit, s-a întors fericit. Și a zis că mai vrea. Prea multe n-am putut afla direct de la el despre ce s-a întâmplat pe-acolo. Mi-a zis că cel mai mult i-a plăcut la locul de joacă și că nu a primit desert la prânz. Asta a fost important :)) Înțeleg că a fost fomist, a mâncat și tot pachețelul pus de mine, și cam tot prânzul de la restaurant. Dar mă așteptam că deobicei așa face la drum, nu se mai oprește :))

Au avut trei obiective: grădina zoologică, muzeul ceasului și locul de joacă. Plus oprire pentru prânz.

Au prins și o zi aproape caniculară, când s-au întors erau moi și transpirați, Mihu a făcut duș, a păpat și a aterizat direct în pat la o oră greu de imaginat în alte condiții. Că în autocar a refuzat să închidă ochii...

 

 Asta era la plecare, încă proaspăt.

 La Muzeul Ceasului din Ploiești. Mihu e undeva în spate, l-a lăsat în clar.

 Mihu agățat de fusta lui Miss.

 Tot de mână cu Miss. (ooo!)

 Bosumflat și cam  obosit cred.

 Happy, la poză.

 Aici e evident la întoarcere. :)

Cealalată a fost serbarea de sfârșit de an. Prima serbare de sfârșit de an la grădi.
Piticu a fost... elefant, a avut de zis ceva scurt despre elefant și în afară de asta au mai cântat niște cântecele haiose cu animăluțe, în engleză. La serbare a fost de nerecunoscut față de cum îl știm noi acasă: foarte rușinat-emoționat-reținut...
De altfel la evaluarea finală am aflat că Mihu nostru cel năzdrăvan acasă e cumințenia grupei la grădi. Moale și cuminte. What??? O fi clona lui... Of, adevărul e că l-am fi vrut mai îndrăzneț și mai cu inițiativă decât ni se povestește că e, cel puțin pe cât de cu inițiativă e în prezența noastră.
 Bun la matematică și puzzle-uri, cu chestii de recuperat la engleză dar nici nu-i de mirare la cât am lipsit noi  anu trecut....
Și poze de la serbare, măcar acum, la o lună și de la eveniment:

Gopo by Mihu

Fii-miu nu e pasionat de desen, e mai degraba genul cu puzzle, jocuri de construcţie, jocuri de logică, etc. Pur şi simplu aşa e, nu am făcut noi nimic, ba dimpotrivă eu am umplut casa de acuarele şi creioane colorate :D. Dar degeaba.
De vreo câteva saptamâni însă, aşa deodată, tocmai când abandonasem ideea că va folosi vreodată tona de culori pe care o avem, l-a apucat o toană cu desenatul şi coloratul. Aşa că, din când în când, fooooooarte surprinzător pentru noi, stă câte  jumătate de oră şi ascultă poveşti la CD plus coloreză cu carioci.
Asta cu feţele desenate e faza cea mai nouă... Mă amuză.

Gata pentru Halloween!

Brioșe cu zmeură - checked
Costum de supererou - checked
Nerăbdare piticească - checked

După spusele piticului la grădi mai așteaptă niște dovleci pe care i-au decupat astăzi și niște fantome decupate din hârtie:  ”Și, mami, am tăiat cu o foarfecă adevărată, ca a voastră”.

Primul pupic la grădi

Cum timp de scris nu am până mâine, doar să consemnez telegrafic că Mihu m-a anunţat că azi a fost pupat de o colegă de la grădi. Care se cheama Elpis (speranţă în greacă, mersi Rux). Şi căreia i-a promis că mâine îi duce o floricică.

Later edit: Se pare (din povestirile mihnuleşti) că Elpis a zis mersi, mersi, mersi de mai multe ori când a primit floarea şi i-a dat-o mamei ei să o ducă acasă. Şi că pe undeva pe aici a pupat şi Mihul fetiţa. Şi i-a promis că îi mai aduce. Deci azi ne-am dus cu una de altă culoare... Şi de asemenea am mai aflat că Elpis nu îi pupă şi pe ceilalţi băieţei ci doar pe el. Şi e "drăguţă" cu el.... OMG!

Busy Sunday too

 

 

 

 

 

 

 

 

Prima zi la grădi fără plâns la despărţire :)

Saga cu grădiniţa: suişuri şi coborâşuri

Experienţa cu adaptarea la grădi nu se anunţă uşoară.
Momentul de criză a intervenit cam tot în a treia zi, la fel ca anul trecut, când piticul a anunţat din nou de dimineaţă că el nu vrea să mai meargă la grădi.
Că vrea să se mai uite la desene, să meargă în parc, să se joace cu prietenii de-acolo.
Anul trecut nu eram nici eu convinsă de grădiniţa găsită aşa că n-am insistat.De data asta, am decis să "lupt".
Păi vom face un program de desene deseară sau după-amiază, zic. Şi mergem în parc când te trezeşti după-amiază, la fel ca în ultimele două zile. Iar prietenii din parc sunt şi ei toţi la grădiniţe, n-au mai rămas decât bebeluşii în parc, adaug eu.
Cu chiu, cu vai îl trag până la grădi, îi schimb încălţămintea şi odată îl văd că se înmoaie tot, îi tremură buza şi... da, începe să plângă.... El care în primele două zile a plecat voios de lângă mine ba chiar s-a arătat nemulţumit că mai mulţi colegi de-ai lui plâng şi nu-i place asta...
Îl liniştesc, îi promit că vin să îl iau eu la 2 şi intră să pape micul dejun. Îmi arunc un ochi acolo, era ca un pisoi abandonat.... Mă vede, fuge la mine şi iar plînge.
Educatoarele îmi zic că dacă mă vede acolo nu îl va ajuta să se liniştească, eu le zic că nu sunt de-acord să-l las să plângă până se linişteşte. Îl mai iau în braţe, vorbim, se mai linişteşte, îl conving să intre să mănânce spunîndu-i că voi mai rămâne acolo. Am mai rămas vreo 10 minute, mi s-a spus că nu mai plânge şi am plecat.
Mă întorc să-l iau pe la 1 şi jumătate, pisoiul nu e deloc disperat să mă vadă... Îl întreb dacă vrea să rămână să mănânce tort că era ziua cuiva şi zice că da, în consecinţă mai stau eu să-l aştept vreo jumătate de oră. Şi când iese mă întreabă: "Mami, mai pot să vin şi mâine la grădiniţă?" (whaaaaaaat????)
Iar azi dimineaţă a luat-o de la capăt cu "nu vreau să mă mai duc la grădi". Azi l-am trimis cu taică-su, la care n-a plâns, doar s-a moleşit agăţat de gâtul lui până i s-a promis.... luna de pe cer. Sau pe-acolo.

Off, deci mie mi se pare foarte dificil.
Şi îmi dau seama că e o rupere de la rutina lui zilnică, de la confortul lui, de la tot.
Deci dacă există o reţetă cu adaptarea la grădiniţă o vreau şi eu. 

Prima zi de grădi. Reloaded.

 

 

Primele impresii după prima zi la grădi sunt pozitive. Şi sper să rămână aşa.
Dacă anul trecut lăsam copil fericit dimineaţa şi găseam copilul plângând (de ceva vreme) la prânz, acum am lăsat copil fericit dimineaţa şi am luat la prânz un copil care nu se mai îndura să plece de-acolo.
Şi nici n-am plecat de-acolo până nu mi-a arătat nu ştiu ce maşinuţă roz, cuburile pe care le construise precum şi toată dotarea din curtea de joacă. Ba chiar m-a servit cu "suc" şi mi-a demonstrat că a învăţat să arunce la coşul de baschet.
Ce m-a mai surprins a fost că, spre seară, a cerut singur, din proprie iniţiativă, să îi ducă flori uneia dintre educatoare. Mi s-a părut foarte surprinzătoare chestia asta, nu ştiu de unde i-a venit ideea (că noi n-am dus flori azi), dar l-am încurajat :) ...
Din ce a povestit, a fost ok.
După grădi, s-a purtat însă un pic altfel: a fost foarte "mămos" (el nu e neapărat aşa), a stat mai tot timpul lipit de mine, cu declaraţii şi pupături :). Şi mi-a adus flori de două ori. :D
Asta cu florile se pare că a fost leitmotiv azi.

Cu copilu în vacanţă

Cu un pic de recul, să zic şi eu cum a fost cu Mihu în vacanţă că a fost prima dată când am ieşit cu el din ţară altundeva decât la mare... Până acum am fugit de câteva ori (vreo 5, ups!) şi l-am abandonat cu bunicii că am zis că nu poate să bată oraşele cu noi....
Per ansamblu, aş zice că a fost bine, cumva mai bine decât mă aşteptam mai ales în sensul că piticul a rezistat la oboseala implicată de călătorie...

Din cele vreo nouă zile cât am fost plecaţi două au fost cumva pierdute pe avion, în încă vreo două am mers cu trenul până la Marea Nordului şi înapoi iar în altă zi am bântuit aproape ziua întreagă prin Bruges. În niciuna din zilele astea n-am mai reuşit să culcăm piticul la prânz (el care acasă nu pierde somnul în nicio zi) şi a rezistat fără mari probleme aş zice.

Despre drumuri aş mai zice că trei ore de avion sunt un pic cam mult pentru răbdarea celor trei ani şi jumătate ai unui băieţel cu multă energie care nici nu vrea să doarmă în avion deşi e exact ora lui de somn. I-am citit, i-am dat să mănânce, s-a uitat la tableta lui la desene animate, s-a jucat cu hubloul de la avion, cu maşinuţele... I-am dat să sugă ursuleţi Haribo ca să îl ajute să facă faţă diferenţei de presiune (i-am folosit şi când era mai mic şi nu îi era foarte clar cum trebuie să înghită ca să îşi regleze urechile înfundate). Noi am şi paţit-o la unul din drumurile cu avionul de anul trecut când cred că era puţin răcit sau înfundat la nas şi nu a reuşit să îşi egalizeze presiunea şi a ţipat de durere şi la decolare şi la aterizare (am păţit-o de altfel şi eu acum mai mulţi ani, eram răcită rău iar durerea a fost înfiorătoare).
Per total, aş prefera dacă se poate zboruri de maxim o oră şi jumătate.
Tot în vacanţa asta am bifat şi primul drum cu trenul al Mihului. A fost ok, a durat aproximativ două ore, nu s-a plictisit foarte tare, s-a mai uitat pe geam, a mai întrebat, s-a mai uitat la desene animate (again), s-a mai jucat cu Anouk. Doar că vorbea cam tare pentru gustul meu şi am încercat să îi mai temperăm voioşia...
De altfel tot acum ne-am "dat" şi foarte mult în metrou, ceea ce piticului nu i-a displacut, ba dimpotrivă. Problema era că:
- vroia neapărat să îşi găsească un scaun pe care să se urce şi să se cocoaţe cu faţa spre tunel ca să admire... nu ştiu exact ce că doar nu erau decât nişte găuri negre ca în orice alt metrou. Dar lui i se păreau foaaaarte interesante.
- după ce coboram din metrou, mă ţinea de fiecare dată pe peron până când metroul dispărea şi nu se mai vedea. Şi n-am reuşit să-l conving să renunţe la ritualul ăsta cu nici un preţ.
Altă observaţie legată de drumuri este că totuşi... piticul oboseşte... Noi anul trecut când am bătut insula grecească pe care eram, am folosit încă căruciorul şi tare bine ne-a prins. Acum n-am mai avut aşa ceva şi, sincer, uneori ar fi fost tare util că Mihul are peste 17kg, eu nu mai pot să-l duc în braţe şi chiar şi pe tata l-a cam dărâmat... Deci eu cred că voi pleca fără ruşine cu un cărucior în vacanţa următoare dacă voi putea...

Altă premieră a fost că a stat în aceeaşi casă mai multe zile cu un alt copil, finuţa noastră de un an şi zece luni. Mie mi s-a părut că au convieţuit bine chiar dacă îşi găseau mereu motive să se alerge unul pe celălalt, să se dispute pe câte ceva dar una peste alta era un soi de atracţie între ei. Aşa cum ştiam, Mihu e cam pârâcios şi venea una-două la noi cu "uite ce a făcut Anouk"... Anouk îl striga tot timpul : "Minea, Minea". A fost funny, plăcut dar şi greu de făcut faţă :D

A fost bine şi pentru că am scăpat fără vreo răceala deşi nu ar fi fost de mirare că am plecat de aici de la vreo 30C şi am stat acolo la 15C. Ba chiar 12C care combinate cu nişte vânt dădeau o senzaţie de frig brrrrrrr.

Şi dacă cu somnul am mai putut să tragem chiulul, cu mâncatul la ore fixe n-am prea putut că piticului i se face foame la orele când mănâncă deobicei şi dacă nu i te prezinţi cu farfuria nu prea te mai înţelegi cu el...Plus că mi s-a părut că şi drumurile îi fac foame, cel puţin pe avion şi în aeroporturi a vrut aproape non stop să mănânce :D E drept că am mai călcat şi pe lângă cu healthy food (e şi greu cu câte o tonetă de gauffre la fiecare pas şi cu câte o şocolaterie la fiecare jumătate de pas) dar în mare aş zice că am hrănit copilul destul de raţional... Plus că nu ştiu cum s-a făcut că pe unde mergeam se găsea cineva care să îi ofere câte o acadea !. Şi la un moment dat am obosit să mă mai lupt cu ele.

Altă observaţie ar fi că la trei ani şi jumătate se pare că nu eşti deloc impresionat că în jurul tău se vorbesc numai limbi pe care nu le înţelegi şi ţi se pare foarte normal să le vorbeşti aceloraşi în limba ta. :) Mi s-a întâmplat să susţin conversaţii prin metrou cu necunoscuţi urmare a limbuţeniei piticului :D.

Dintr-o perspectivă mămicească acum, a fost vacanţa în care am făcut cel mai puţin shopping. Aproape deloc. Bine, ne-am întors cu vreo două kilograme de praline că după ce vezi butic de ciocolată după butic de ciocolată începi pur şi simplu să vrei să mănânci ciocolată :D. Am dat o raită pe la Hema să dotăm piticu cu cizme şi pelerină pentru expdiţia la Marea Nordului şi bine am făcut. Şi în ultima zi, chiar înainte să urcăm în avion, am ajuns într-un outlet de pantofi de unde am plecat cu o pereche de sandale şi cu o pereche de Conversi, ultimii absolut delicioşi, aştept toamna să îi încalţe. Evident pentru Mihu.

La Bruges

 Încă un episod din vacanţa noastră belgiană. Am fost o zi prin Bruges pe care eu l-am descoperit acum doi ani şi mi-a plăcut mult. Aici am făcut copilul fericit cu o îngheţată de vanilie de-li-cioa-să. A fost şi cea mai caldă zi pe care am prins-o.

 În ultima poză piticu face cu mâna bărcilor care trec pe sub pod.

 Cel mai bine e să nu fii în apropierea lui când i se face foame. Şi i se face des, în principiu la ore fixe.

 Aici cred că era happy că deja mâncase. :D

 

L-am pupat cam mult. Ultima e într-unul din locurile mele preferate din Bruges - Beginhof (se vede mai bine în poza de jos).

 

 

Şi am zis că nu se poate post despre Bruges fără un canal, pod, ceva. Cel de sus e unul din cele mai frumoase.

La Marea Nordului

 Echipamentul corect pentru Marea Nordului este chiar acesta. Ba încă eu nu aveam pentru Mihnea hăinuţe suficient de groase şi atunci am pus pe el mai multe straturi plus am folosit pelerina de ploaie şi împotriva vântului.

 În prima zi, pe lângă frig (maxim cred 12 grade) ne-a mai şi plouat.

 În compensaţie, peisajul e absolut deosebit, plaja nesfârşită... O mică mostră aici jos.

 

 Sărutul de pe dune :D

În a doua zi, a fost mai bine. Cu vreo patru grade mai mult şi soare. Băştinaşii se dezbrăcaseră şi câţiva erau la soare pe şezlonguri. Mihul şi cu tata au traversat prima bucată de apă şi s-au avântat puţin în valuri (foto sus). Piticu nu prea înţelegea el de ce nu se poate dezbrăca să facă baie...

 

 Ziua a avut un final extrem de fericit pentru pitic care a condus timp de oră o maşinuţă cu pedale numai bună pentru staţiunea cu străduţe liniştite în care eram... În ultima poză e casa în care a stat timp de vreo şase luni Einstein. La De Haan.