Perioada Lego

Eee, da, a venit si asta. Ocazie să fac un mic inventar să văd prin câte am trecut....
A fost mai întâi perioada mașini-de-orice-fel (asta aproape din bebelușie), apoi Cars (combinată un pic cred cu Winnie dar în niciun caz plușuri că astea sunt niște jucării INUTILE pentru Mihu), apoi mașinile-machetă (că nu știu cum să le zic altfel), Spiderman apoi Planes (desigur) și, iată Lego!

Deci cum e cu Lego: cu Lego e obsesiv. Așa cum a fost și cu celelalte. Și se manifestă cam așa: toată ziua facem și desfacem câte ceva cu cartea de instrucțiuni în față...
Pasiunea a apărut brusc la exact 5 ani (tre să fie o chestie aici). Adică și înainte a mai vrut și a mai avut (ceva Duplo, un set de cărămizi, o stație de salvare, etc) însă brusc, de la 5 ani, s-a apucat să le construiască singur. Pe cele cu piese mici (+5, +6, +7). Și uite așa, cum nu credeam eu că va face vreodată singur așa ceva, acum numai asta vrea să facă.
Și când mă gândeam eu că după ce construiește ceva după aia ce mai face cu ea, am descoperit cu surprindere ca îi place să le strice și să le refacă.

Treaba asta ține de vreo 3 luni, podeaua noastră geme de mașini de pompieri și, mai nou, de niște chestii ciudate al căror nume nu reusesc să-l rețin deși piticu depune eforturi - niște animale pe niște păsări în căutarea Chi-ului magic. Hura!

Nu mai spun de bucuria de a-ți rămâne înfiptă în picior vreo piesă pierdută (întodeauna e una și întotdeauna e cea mai ascuțită) sau de plăcerea de a verifica sacul de aspirator ca să recuperezi banana pe care a căzut pacientul care e transportat pe targa de la stația de salvare. Pam-pam!

Cum a fost...

... la despachetat cadouri. Scenariul zice că Moșul a venit, a lăsat sacul cu cadouri și a plecat că mai avea de vizitat muuuulți copii.

 

Mihu s-a bucurat să cotrobăie prin sacul Moșului și să tot găsească pachețele.

   

Asta cu despachetatul i-a mai prelungit nerăbdarea...

Aici era spre sfârsit cand s-a apucat să iși numere cadourile.

Aici își arată victorios unul din trofee.

 

Și un detaliu cu bradul nostru la care au muncit anul ăsta Mihu și cu tata. Cu mici crize și conflicte, recunosc, pentru că nu au căzut întotdeauna de-acord pe poziționarea vreunui ornament. :D

La sfârșitul zilei mi-a zis : ”Mami, dar Moșul nu mi-a adus tot ce i-am scris eu pe listă (hait, zic eu). Mi-a adus jucării și mai frumoase! (huraaa!, mă bucur că e și el un pic mulțumit că de cele mai multe ori e nemulțumit).

Carsmania

Carsmania nu a luat sfârşit, e încă în floare. Naşele lui Mih au pus şi ele umărul şi, fără să ştie una de alta şi la câţiva mii de kilometri depărtare, i-au făcut cadou, cam în acelaşi timp, diverse chestii cu... Cars. Ba chiar amândouă s-au gândit să îi ia planşe de colorat cu personajele din filmul ale cărui replici le-am învăţat pe de rost.

Nu s-au gândit rău după cum se poate vedea, că piticu e destul de pasionat de activitate. Ăsta a fost atelierul nostru de pictură de azi dimineaţă, vă rog, vă rog! Că dacă tot stau cu el pînă la 11h şi suntem certaţi cu grădiniţa am zis să facem ceva creativ (altădată decupăm/lipim sau ţopăim) până plecăm (el în parc, eu un pic mai departe, la job).

Deci cam asta se întâmplă la noi în casă tot timpul. Parcul auto (ăsta e doar o parte din el, să fim bine înţeleşi) se deplasează în formaţie organizată prin toate locurile. E în stare să facă treaba asta cu o meticulozitate demnă de... taică-su (sâc!)
Aaa, şi vi s-a întâmplat să ajungeţi la servici şi să descoperiţi că aveti 1-2 sau chiar mai multe maşinuţe în geantă? Mie da. De mai multe ori. :D
PS: nu vi se pare că povestea din Cars 2 e mult mai complicată decât cea din Cars 1? E adevărat că doar am citit cartea (mersi Rux), poate dacă ne făceam curaj să vedem filmul ni se părea mai simplu. Doar că tot nu sunt convinsă că stă piticu două ore cu ochelarii de 3D într-o sală de cinema. (de ce dau sonorul atât de tare la cinema, ştie cineva?)

Din parc

Aseară în parc, pe o masă neutilizată de ping-pong, Mih îşi încerca maşinuţele. Vine un al doilea băieţel, părinţii lui scot maşinuţele puştiului, cel mic începe să plângă, Mih îi propune imediat să facă schimb şi amîndoi sunt fericiţi.
Apare un alt treilea băieţel care stă îmbufnat că el n-are maşinuţă. Mih îi zice: mâine iau mai multe maşinuţe, îţi dau şi ţie una. Eu îmi aduc aminte că mai am una prin geantă şi plec să i-o caut. Mih: eu, eu i-o dau băieţelului.
Cînd primul băieţel pleacă, Mih îi strânge repede maşinuţele şi i le dă. Şi îi face "pa! pa!".
Cred că Mihul meu e într-o fază foarte împăciuitoare. M-a lăsat cu gura căscată. Şi asta pentru că am asistat la multe, multe certuri pe maşinuţe. Uf.

1 iunie mihnulesc

De dimineaţă.
Eu: la mulţi ani, Mihu!
El, din pat: acum primim cadouri?
După cum urmează: plastilină şi nu ştiu ce device de modelat plastilina (dad's idea), carte de poveşti, mingiuţă cu luminiţe şi sclipici (mom's idea) şi un tub cu soluţie de făcut baloane de săpun.

Rezultat după vreo 5-10 minute:
- cele trei culori de plastilină (galben, verde, albastru) au fost mixate într-una singură de o nuanţă incertă
- şi pe tot parchetul din jurul mesei de jucat era plin de ... plastilină

Am citit vreo poveste jumate şi ne-am chicotit cu mingea cea luminoasă. Baloanele de săpun au rămas pentru parc, cu "prietenii".

Noi ce facem?

Ieri la locul de joacă, la groapa de nisip, în timp ce Mih se juca cu lopăţica şi camionul foarte "peaceaful", un băieţel a venit la el şi fără nici o introducere, a încercat să îi smulgă lopăţica din mână. Mihul meu nu o lăsa, băieţelul insista, Mih s-a pus pe plâns, eu am intervenit şi i-am propus băieţelului grebla cu condiţia să nu mai tragă de lopăţica Mihului. L-am linistit pe Mih din plâns, explicându-i ca băieţelul vroia să îi vadă lopăţica dar nu a ştiut să i-o ceară.
La vreo 5 minute, Mihul continua să se joace liniştit, acelaşi băieţel vine şi vrea să îi smulgă din mână camionul, Mih nu îl lasă, băieţelul îl împinge, îl răstoarnă pe jos pe spate, eu sar să îl ridic pe băieţel de pe fii-miu, Mihul e deja în hohote de plâns, mama respectivului nu prea face nimic.
Eu enunţ că nu aşa se procedează, nu aşa se face şi îi spun lui Mih (care tot plânge) că are dreptate şi că nu se face aşa cum a făcut băieţelul cu pricina.
Mama respectivului are o reacţie slabă explicându-mi că nici al ei nu făcea aşa, dar că şi pe el l-a împins cineva şi a învăţat. Bun şi după aia a încercat să vină cu odrasla la Mih să îi ofere o locomotivă...
Mih printre sughiţuri: "ţelul (băieţelul) ăla nu e bun, îl arunc la coş" (aşa zice el cînd se supără pe ceva).
Io acu ce îi zic copilului? Cum să reacţioneze când cineva evident că îl agresează. Eu nu am fost capabilă decât să îi spun că nu aşa se face şi că "noi nu aşa facem". Dar eu ce mă fac dacă cineva îl loveşte?
Taică-su, mai inventiv, i-a sugerat aseară ca atunci când îl supără cineva "să facă ca tigrul". Ăsta e un soi de mârâit pe care ni-l face şi nouă când se supără. Dar nu sunt sigură că ajută...
Deci noi ce facem?

Cadouri

Tata s-a întors de la "aris" unde a fost "cu treabă, să îmi caute şine" (vorba lui Mih) cu cadouri foarte frumos îmapchetate (dovada foto). Împachetarea (cei de la Pain d'épices s-au întrecut pe ei înşişi, panglicile aveau agăţate şi bombonici - genial!) a făcut-o f invidioasă pe mama care a primit cadou dar nu la fel de frumos împachetat. :/

Mih a avut dificultăţi să le deschidă iar magneţii din lemn au fost vedetele şi au aterizat în formaţie completă pe maşina noastră de spălat. Puzzle-urile sunt de la Djeco, le-am cerut eu insistent, că cele pe care le avem deja mi se par cele mai reuşite.


Mih a adormit cu maşinuţele cele noi şi a făcut baie cu bărcuţa de lemn.
Să nu uit: l-a gratulat pe proaspătul sosit cu cîteva reprize de "te iubesc fooooarte mult" şi "mi-a fost dor de tine". Asta după ce în timpul săptămânii când eu ajungeam acasă se uita şi zicea dezamăgit: "tati nu e. unde-i tati?"
Cu toate astea, la sfîrşit era încă nelămurit unde sunt şinele şi vagoanele... (de unde să ştie că tata a lucrat 16 ore pe zi şi chiar nu a reuşit să identifice magazinele cu Thomas). Aşa că i s-a spus că şinele vor veni prin poştă în zilele următoare. Ufff!
Happy mami pentru că astea opt zile au fost foarte grele. Chiar dacă sarcinile legate de Mih nu sunt împărtite 50%-50% (asta şi din motive obiective că eu am un program de job mult mai felxibil dar şi din motive neobiective :D dar să nu deschidem polemici), chiar mi-a lipsit o mână de ajutor. Am fost deci foarte bucuroasă să "predau" responsabilului băiţa de seară şi povestea de seară. Yupi!

Mih şi maşinile

Maşinile sunt organizate în grupuri de prieteni. După criterii pe care le ghicim. Sau nu.

Pentru că dacă Thomas are prietenii lui şi maşinile, nu-i aşa?, tre să fie "împrietenite". Sunt, spre exemplu, "prietene" cele două maşini roşii cu telecomandă pe care le-a primit de la cele două bunici de ziua lui. Sau sunt "prietene" cele două maşinuţe pe care i le-am adus eu "cu avionu" sau cele două jeep-uri aproape identice (unul e Wrangler, celălalt Land Rover, unul alb şi altul roşu).

Ce-i mai teribil e că a început să ţină minte mărcile de maşini şi zău că nu ţineam la asta! Are vreo două mărci pe care le reperează, foarte rapid, înaintea noastră, atunci când ne plimbăm împreună.
Iar deunăzi în drumul spre parc m-a întrebat la fiecare, dar la fiecare maşină parcată ce marcă e. Şi numai cine are poate să înţeleagă cât de insistenţi sunt la vârsta asta. (întrebarea sună mai exact aşa: "ce peamă asta? în traducere "cum se cheamă asta?")

Pe ale lui le plimbă prin casă toată ziulica şi le aşează în diferite formaţiuni:
- la garaj (aliniate una lângă cealaltă)
- ca pe un "trenuleţ" (aliniate una în spatele celeilalte)
- în pat (moment în care solicită şi poză)
- sau "accident" (adică unele peste altele şi cu roţile în sus)

Noi nu mai avem nevoie de Lego. Construim cu maşini.

Pe urmele lui Miffy şi Noukie

Mama şi tata au fost la Brux şi Am'dam, coincidenţă sau nu, oraşele de baştină ale preferatelor lui Mih: Miffy şi "Noukie, Paco, Lola". Dacă la Brux am ratat cu brio adresa cu magazinul Noukie (până la urmă cred că avea dreptate Ko şi oricum produsele Noukie sunt cam de bebe), la Amsterdam ne-am pierdut vro trei ore să găsim magazinul lui Miffy care e undeva la marginea oraşului (eh, da, am fi putut să stăm la coadă să intrăm la van Gogh mai bine). De întors, ne-am întors cu câte ceva. Mih nu mai vrea să stea decât pe scăunelul cu Miffy si doarme cu cana de apă cu iepurica.

Şi evident când ne-am întors, ne-am întors şi cu alte cadouri (graţie şi mătuşilor bruxeloaze, mulţumim!) ca să fim iertaţi pentru absenţă. Mihu n-a părut să sufere prea tare de lipsa noastră. Abia în a 7-a zi ne-a zis la telefon cu lacrimi în glas şi cu o voce care nu era a lui: "mami, tati, vino acasă!". Noroc că tocmai ne pregăteam să plecăm spre aeroport.

Şi mami e foarte mândră că lui Mihu i-a plăcut puzzle-ul Djeco (+3) pe care îl face cu ffff puţin ajutor.

Crăciun

Cu întârziere din cauza plecării noastre (mama+tata): de Crăciun Mih l-a aşteptat pe Moşu. În primele clipe s-a lipit de mine şi s-a cam ruşinat după care s-a urcat pe genunchii lui şi a spus (de fapt mai mult bunica) poezia cu "brăduţ-brăduţ". Mih zicea ultimele silabe din vers.

Spre sfârşit era mai destins şi făcea deja "botic" la aparat.

A primit un Winnie povestitor, trenuleţe, cărţi şi animăluţe. Şi un tricou cu Winnie.

Şi-a pus coarnele de rene fără prea mult entuziasm.

Şi a intrat in punga de cadouri.

Moşu no.1

Da..., a venit şi la noi moş Nicolae. Mihu cam uitase povestea cu cizmuliţele aşa că a trebuit să îi reamintim. A găsit acolo: un puzzle, o carte şi încă două locomotive din seria cu Thomas. Şi mai târziu a mai găsit nişte jucării în ghetuţele pitite la bunici. Mi-e teamă însă că s-a cam banalizat treaba asta cu cadourile: a primit cadouri când s-a lovit, de Sf. Mihai, de ziua lui, cam în fiecare week-end şi tot aşa. Cred că tre să luăm o pauză ca să le şi aprecieze. (look-ul este de BB, abia trezit).

Anul trecut era aşa.

Încă un trenuleţ

Una bucată copil fericit după ce a încolonat maşinile în trenuleţ.

Poze cu urşi

Aici s-a cerut la poză după ce şi-a luat urşii lângă el.

Iar aici a vrut să îi ţină şi pe ei în leagăn.
Urşii sunt de la Ruxi care îl aprovizionează pe Mih cu pluşuri.

Happy-happy, two. Petrecerea. (II)

Uite ce-am primit!

Demonstraţie cu maşinile de la Co.

Oare ce cadouri mai vin?

Eu încă n-am înţeles cum de se pricep puştii de doi ani să manevreze telecomenzile de la maşinile teleghidate. Amîndouă bunicile i-au adus câte o maşina teleghidată roşie.

Aici trebuie să scrie explicaţia maestrul fotograf.

Elicopterul de la Florin. La probe.

Pauză de relaxare între doua reprize de joacă.

Thomas şi Percy au fost la loc de onoare şi au fost hrănite chiar de sărbătorit.

Thomas and friends.

Aici s-a cerut singur la poză cu ursul de la Ruxi ("usi" ca să cităm exact). Şi a stat aşa nemişcat, nu nasul sub balon până am luat aparatul, l-am deschis şi l-am fotografiat.

A fost haios când îl întrebam "mai vrei cadouri?" şi el chiţăia happy "da, da!"
- când a pupăcit pe toată lumea pt că i-a adus cadouri
- când s-a linguşit pe lângă fiecare să fie ridicat să pună mâna pe baloane

Parcul auto din Elveţia

Mama a fost plecată cu "vonu" să aducă "titu". Rezultatul operaţiunii, mai sus.

I-am spus lui Mih că vreau să îi fac poze cu maşinuţele noi iar el a fugit să îşi pună punga în cap pentru poză!!!

Deci a rezultat cam aşa ceva...

Din week-end (I)

În trenuleţul din Herăstrău, în week-endul de după accidentul cu răceala şi julitura de nas.

Titu, "uuu"

Tata a avut minunata idee de a combina cele două pasiuni ale lui Mih: maşinile şi trenurile.
Deci a strins tot ce avea roţi prin casă şi a făcut un tren lung-lung, dintr-un perete până în altul.
Rezultatul a fost cel scontat: Mih a privit cu ochi mari construcţia fără să zică pâs. Şi a chiuit încântat şi m-a chemat să mi-o arate când a fost gata.
A preluat rapid ideea iar acum construieşte pe unde nu te aştepţi trenuleţe din maşini.
Cum lego-urile şi cuburile îl lasă deocamdată rece, ăsta e primul interes pentru jocuri de "construcţie". Deci suntem mulţumiţi.

Ana

Vag preocupaţi de pasiunea lui mistuitoare pentru maşini (am inţeles: universal băieţească), am avut o tentativă de a-l "imprieteni" şi cu alte jucării. La Sibiu, buni i-a cumpărat-o pe "Ana", rapid botezată de Mih aşa după numele Brianei, fetiţa cu care s-a jucat la Lugoj şi pe care evident, în buna tradiţie mihnulească, nu o striga decât cu ultima silabă.

Încercarea, trebuie să recunoaştem, a fost un semi-eşec. După prima euforie - vezi pupatul din Piaţa Mare :), a dat-o uitării şi tot cu maşinile facem nani.

Aici Ana era incă în graţii. La Păltiniş.