vineri, septembrie 30, 2011
Carsmania
Carsmania nu a luat sfârşit, e încă în floare. Naşele lui Mih au pus şi ele umărul şi, fără să ştie una de alta şi la câţiva mii de kilometri depărtare, i-au făcut cadou, cam în acelaşi timp, diverse chestii cu... Cars. Ba chiar amândouă s-au gândit să îi ia planşe de colorat cu personajele din filmul ale cărui replici le-am învăţat pe de rost.
Nu s-au gândit rău după cum se poate vedea, că piticu e destul de pasionat de activitate. Ăsta a fost atelierul nostru de pictură de azi dimineaţă, vă rog, vă rog! Că dacă tot stau cu el pînă la 11h şi suntem certaţi cu grădiniţa am zis să facem ceva creativ (altădată decupăm/lipim sau ţopăim) până plecăm (el în parc, eu un pic mai departe, la job).
Deci cam asta se întâmplă la noi în casă tot timpul. Parcul auto (ăsta e doar o parte din el, să fim bine înţeleşi) se deplasează în formaţie organizată prin toate locurile. E în stare să facă treaba asta cu o meticulozitate demnă de... taică-su (sâc!)
Aaa, şi vi s-a întâmplat să ajungeţi la servici şi să descoperiţi că aveti 1-2 sau chiar mai multe maşinuţe în geantă? Mie da. De mai multe ori. :D
PS: nu vi se pare că povestea din Cars 2 e mult mai complicată decât cea din Cars 1? E adevărat că doar am citit cartea (mersi Rux), poate dacă ne făceam curaj să vedem filmul ni se părea mai simplu. Doar că tot nu sunt convinsă că stă piticu două ore cu ochelarii de 3D într-o sală de cinema. (de ce dau sonorul atât de tare la cinema, ştie cineva?)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
vad ca v-a prins pictura:d...ca ziceai ca nu are aplecari d-astea...
RăspundețiȘtergerePE mine ma socheaza ca picteaza intre linii, respecta cat de cat conturul. A mea e haotica din punctul asta de vedere:))
Felicitari Mihu si distractie placuta
eee, intre linii, asa, mai aproximativ. si citeodata se plictiseste in mijlocul operei si trage de mine sa o termin... as vrea si eu sa mizgaleasca "liber" dar deocamdata asta cu masinile-sablon functioneaza. Multumim de incurajari :)
RăspundețiȘtergerehunilor nu le palce sa picteze/deseneze prea tare. dar pe asta cu plansele din cars n-am incercat-o, merci de pont. pupam!
RăspundețiȘtergerepai nici al meu nu era interesat de asta pina la formula magica "acuarele + sabloane din cars". poate merge si la voi. asteptam vesti.
RăspundețiȘtergere