joi, mai 31, 2012

Amestecate

În week-endul trecut am lăsat copilul cu bunica şi am fugit în celălalt capăt al ţării la o întâlnire cu colegii mei de liceu. Două zile şi jumătate am lipsit şi când m-am întors am avut o senzaţie ciudată că Mihul e altfel, că e schimbat, că parcă e mai matur :D, că parcă vorbeşte altfel... Aţi mai simţit aşa ceva?
Pe lângă asta, partea bună e că se pare că nu ne-a dus lipsa deloc. Când am plecat nici măcar nu a zis că vrea să plece cu noi iar când ne-am întors ne-a întrebat când mai plecăm :))) Cred că suntem nişte părinţi foarte degeneraţi.
Să nu uit. La plecare a strâns o jumătate de pungă de maşinuţe şi ne-a dat ca să avem cu ce să ne jucăm pe drum. Le-am ascuns în coşul de rufe şi la întoarcere le-am scos pe furiş, i le-am dat şi i-am mulţumit.
- Şi v-aţi jucat cu ele?
- Da, sigur, mulţumim.
(Ultima dată când l-am lăsat cu bunicii mai mult de câteva ore a fost acum un an când am fugit câteva zile la Roma în doi).

*
N-avem planuri speciale pentru 1 iunie deşi am văzut că se întâmplă tot felul de chestii (nişte ateliere la Cărtureşti, ceva prin Cişmigiu, parcă şi la Mţr şi Muzeul Satului) mai ales că eu voi cam fi la Bookfest şi vineri şi sâmbătă când vine autorul meu preferat - Houellebecq.
Totuşi sâmbătă mergem să tragem copilul în poză la proiectul Bogdanei "Portret de copil"  Sper să iasă o poză faină, de-abia aştept să o postez.
*
Iar săptămâna viitoare plecăm într-o vacanţă de o săptămână, un soi de city break prelungit, prima dată când ieşim cu plod cu tot în afara ţării altundeva decât la mare...Să ne ţineţi pumnii.:)

luni, mai 28, 2012

vineri, mai 25, 2012

"Dar, mama, e distractiv!"

Am cam tras chiulul de pe blog şi nu din cauza răcelii pomenite în precedentul post (care la Mihu a trecut repede iar la mine ceva mai greu şi m-a făcut să cred că de fapt şi-a băgat coada o mică viroză că prea erau simptomele la fel). Cred că ploaia asta deprimantă şi ceva supradoză de treabă la job să fie de vină pentru absenţa nemotivată.

În ciuda ploii, Mihu aproape că nu ratează zi fără o tură prin parc, acum marea atracţie fiind pleoscăitul prin bălţi. Deci, echipat copilu cu cizme de cauciuc, ceva hăinuţă impermeabilă (ideal ar fi şi nişte pataloni dar din ăştia nu avem) şi gata, distracţia e rezolvată. E foarte "distractiv" să nu rateze nici o baltă din parc. Dar nici una. Că dacă a ratat-o se întoarce să o bifeze.

Apoi suntem într-o mare fază (că altfel nu ştiu cum să-i zic) în care vrea să ajute ba chiar să facă el totul...Gătesc? Vrea şi el "să facă supă" (adică să amestece cojile de la legumele curăţate de mine în bolul cu apă). Spăl vasele? Vrea şi el să le spele. Îmi fac cafea? Vrea el să mi-o facă. Întind rufele? Vrea să mă ajute. (ultima oară chiar l-am însărcinat să prindă clamele pe rufe şi a făcut-o - adică l-am exploatat un pic). Mă duc să iau cutia de lapte de la frigider? Sare pe mine, mi-o ia din mână şi zice: "Lasă-mă pe mine, mama! Sunt puternic, sunt mai puternic decât tine şi pot să o duc, uite!". E mândru nevoie mare când îl implic în treburi şi îl laud. Şi zice singur: "Sunt de ajutor, sunt de mare ajutor" :D.
Pe cât se poate, îl las să facă toate astea, uneori dintr-un motiv sau altul nu se (mai) poate şi atunci iese cu proteste.
Aici e prima dată când l-am lăsat să taie cu altceva decât cuţitul de plastic. Are un cuţit de metal dar lama mai mult rupe decât taie (adică nu suntem chiar iresponsabili :D). Şi ne-a tăiat roşiile (primele cu gust de anul ăsta) pentru salată...
Deci am zis că exploatez deja copilul. :))

Şi mai suntem într-o fază care îmi place mai puţin decât cea de sus. A lui "nu" spus pentru orice îl rugăm să facă. De multe ori, ne dăm seama, doar pentru ca să vadă ce se întâmplă dacă "nu". Cam aşa:
- Mihnea, te rog spală-te pe mâini!
-Nu.
- Bine,atunci nu mănânci până nu te speli.
- Bine, mă spăl.
Well, asta e varianta prescurtată, schimbul ăsta de "te rog" şi "nu" şi "atunci" poate dura mult mai mult de patru replici. Dacă aveţi sfaturi de abordări mai eficiente a acestei faze negativiste, tare aş vrea să mă inspir şi de la altcineva :D

Sau
- Mihnea, te rog nu mai sări pe pat!
Nimic.
- Mihnea, te rog opreste-te, ai transpirat!
Nimic.
-Mihnea, te rog opreste-te, poţi să cazi. Gata, m-am supărat.
La un moment dat se opreşte şi vine la mine. Îi spun că sunt supărată că nu aude ce îi spun şi îl întreb de ce. El, cu o mutriţă, vă asigur, dezarmantă: "Dar, mama, e distractiv!"

marți, mai 15, 2012

Răceala de trei zile

Duminică piticu ne-a anunţat că "îl doare gâtul". La somnul de prânz s-a trezit de vreo două ori urlând că îl doare acelaşi gât. Dar urlând aşa serios, de ziceai că îi taie cineva un picior. Noaptea s-a trezit o dată tot urlând, de data asta cred că nu mai prea putea să respire că avea nasul înfundat.
Luni, i-au curs mucii non stop astfel că după amiază era deja iritat la nas şi nu mai suporta şerveţelul.
Azi văd că a lăsat-o mai moale cu mucii şi tuşeşte. Cred că e spre vindecare. :)

Uitasem cum e să fie răcit. Cred că e mai bine de un an (dacă nu mai mult) de când n-am mai prea avut nimic. Şi nu ştiu de ce credeam că acu e mai mare şi deci va fi mai simplu. Nici vorbă...Când se trezeşte din somn pe motive de durere sau nas înfundat urlă, ţipă şi nu reuşesc să îl liniştesc decât când e trezit de-a binelea şi înţelege deja ce îi zic. Prima dată când l-am auzit cum ţipă am crezut că a păţit ceva mult mai grav :))
Din fericire mucii nu sunt coloraţi :D şi n-am făcut temperatură. Iar pofta de mâncare e la locul ei. Deci sper să scăpăm uşor de data asta.

miercuri, mai 09, 2012

3 ani şi jumătate

Astăzi facem exact 3 ani şi jumătate. Mihul adică. Şi eu pe lângă el. :))
Poza e de azi dimineaţă când era absorbit într-un desen animat.
Cum e acum? Of, greu de sintetizat.
Ca dimensiuni, cam 104 cm şi vreo 17 kg.
E un băieţel vesel. În parc, spre exemplu, e mai tot timpul cu zâmbetul pe buze (dar şi când se supără...)E pus pe şotii...
Cum mai ziceam, e mai degraba sportiv cred decât artist (înotul într-o săptămână de astă vară şi mersul pe bicla cu două roţi din week-endul trecut sunt dovada). Când e pe bicicletă nu mai prea pot ţine ritmul cu el (pe jos fiind) că bagă viteză (acum şi mai mare de când e pe două roţi) şi ajunge în celălalt capăt al aleii.
Dar n-are nici o treabă cu mingea din câte am putut să-mi dau eu seama.
De când cu temperaturile de primăvară-vară, e mai mult pe-afară decât în casă. 2-3 ore dimineaţa şi încă vreo 1-2 seara.
E dependent de maşini (şi trenuleţe). Dar rău de tot. Eu credeam că toţi băieţeii sunt aşa dar mai uitându-mă în stânga şi în dreapta am decretat că la noi pasiunea este undeva pe la extreme. Sunt jucăriile lui favorite, ştie, recunoaşte şi identifică o grămadă de mărci, le mişcă prin casă şi le face să vorbească, le face baie, le usucă. Fiecare ieşire la plimbare începe cu o negociere despre cât de multe maşini putem căra. Negociere iar la numărul de maşini din pat când se culcă (de la un Fulger McQueen de metal cu care a dormit încă are un semn pe nas că s-a zgâriat în somn).
Dacă îl scoţi din programul şi din tabieturile lui zilnice, rişti adesea să nu te mai înţelegi cu el.
Negocierea merge de cele mai multe ori. Dar şi cînd se supără şi plânge, ne aud vecinii.
Are acum o fază că nu mai vrea să aleagă el cartea sau desenul animat pe care să-l citim sau la care să ne uităm şi zice "care vrei tu". Şi după ce aleg zice "dar parcă pe asta am mai citit-o". Şi caută el alta.
Încă mai doarme 2-3 ore după-amiaza dar adoarme din ce în ce mai târziu orice am face, chiar dacă îl punem în pat destul de devreme... Seara, încercăm să îl băgăm în pat la 22h după care urmează povestea deci tot undeva după 22h30 adoarme.
Negociază întotdeauna o poveste-carte cât mai lungi. Nu refuză niciodată dacă vrei să îi citeşti. De cele mai multe ori te roagă el.
Vocabularul lui încă mă surprinde. Foloseşte corect cuvântul "indiciu"... Asta îmi vine în minte acu dar sunt multe.L-a ântrebat pe tata: de ce e "o" în Carrefour (!). Şi m-a anunţat că Mântarc (ăsta e monstrul din Winnie) începe tot cu "M", la fel ca şi Mihnea. Semn că literele învăţate prin iarna când stăteam mai mult prin casă i-au rămas în minte.
E disperat sâ îşi găsească prietenii în parc şi să se joace cu ei. Dacă nu îi găseşte e tragedie. De-abia aştept să meargă la grădi.

Şi mai puţin vesele:
- suntem încă cu pampers în somn, chiar şi la somnul de după-amiază. Nu dă nici un semnal, adică nu lasă pampersul uscat, nu vrea să se ţină până se trezeşte... Şi i-am promis chiar şi îngheţată cum îi povesteam deunăzi şi Luminiţei.
- au apărut primele mofturi la mâncare. Of, pînă acum puţin timp cred că am avut cumva copilul ideal care a mâncat fără refuzuri  şi mofturi mai tot (cea mai mare parte). Spanac, legume... Mă punea să îi aleg în supă şi să îi găsesc "morcovul alb" (păstârnac, pătrunjel).... Eeee, acum pare să fi stricat un pic prietenia cu legumele sau cel puţin cu unele din ele şi recunosc că mă ia prin surprindere când îl văd că îmi refuză o legumă pe care până acum puţin timp o mânca fără discuţii.
Cere deobicei "supliment" la piure cu peşte şi la paste. E ok în continuare şi cu spanacul. Fructele şi lactatele sunt la putere, n-am întâmpinat vreun moft.
Well şi da, un pic de cioco şi înghe nu ar refuza niciodată. Se poate pisici îndelung pentru cioco.

E un amestec de ciocolata şi căpşuni, piticu nostru :D Trei ani şi jumătate. Tot nu-mi vine să cred.

luni, mai 07, 2012

Din week-end

Duminică ne-am distrat cu cei de la Jucăriada care au fost la Roaba de cultură cu paraşuta şi cu jocurile lor. Mihnea a fost încântat, abia l-am putut convinge să facă o pauză sa bea apă şi să stea o secundă la umbră că era foarte cald.
 
 
  
Şi am mirosit salcâmii.

sâmbătă, mai 05, 2012

Mihu Biciclistu'

 Se vede ceva deosebit la poza asta? Dacă nu se vede, zic eu că e o poză foarte, foarte specială. E o poză cu Mihu care merge pe bicicleta cu două roţi fără roţi ajutătoare. Wow! Am mai zis eu că e sportiv... :D
 Ziua a început aşa: am intrat în parc pe 4 roţi (două+două ajutătoare). După ce am mâncat fructele, tata zice: hai să dăm jos roţile ajutătoare. Mih ba vrea, ba nu vrea, până la urmă vrea cu condiţia ca tata să îl ţină tot timpul din spate. Îi explicăm că dacă se dezechilibrează, nu trebuie decât să pună picioarele jos cum face la bicla fără pedale. Şi asta a fost. După două-trei încercări, tata vede că începe să îşi ţină echilibrul şi lasă puţin câte puţin din mâna de echilibru. La un moment dat a zis că nu mai vrea dar un pic mai târziu şi-a dat seama că îi reuşeşte. De la Roaba de cultură şi până la locul de joacă n-a mai vrut roţi ajutătoare. Deja când am ajuns la locul de joacă, tata nu mai ţinea mâna pe bicicleta lui.
 Şi uite aşa am ieşit din parc. Pe două roţi. Şi mândru nevoie mare că l-am tot lăudat. Ca un păunaş era. :D
 Încă o poză cu bicicleta că mie parcă nici nu-mi vine să cred. Cred că anul de dat pe bicla fără pedale a ajutat acum foarte mult la echilibru.
Cred că şi lui i se pare super. La prânz, nu reuşea să adoarmă şi i-am zis să închidă ochii şi să se gândească la ceva frumos. El: păi nu pot să mă gândesc decât la bicicleta mea fără roţi ajutătoare...
Şi încă o poză de la locul de joacă. Happy.

1 Mai la Mogoşoaia

 Sunt câţiva ani buni de când n-am mai stat în Bucureşti de 1 Mai. Şi nu ştiam ca Mogoşoaia e destinaţie preferată de ieşit în ziua asta, aşa că ne-am dus într-acolo... Era multă, multă, multă lume şi nimic nu mai semăna cu locul liniştit pe care îl ştiam. Am ajuns exact la mijlocul unei spectacol de teatru pentru copii, Mih l-a urmărit atent, după care am mai stat o vreme pe malul lacului.
 Piticu a fost foarte fericit să arunce cu pietre în lac. Nu s-a mai plictisit de asta. Pe la prânz am plecat. În curtea palatului urla o muzică care n-avea legătură cu nimic şi care avea mulţi, mulţi decibeli inutili. N-am înţeles-o deloc. Îmi vine să fac o hartă cu locuri de evitat din motive de aglomeraţie.
Aici e la întoarcere:)). Foto (şi mizanscenă): tata.
PS: De dimineaţă: "mami, mami, la mulţi ani! mă duc să-ţi fac un cadou surpriză. Ştii surpriza nu ai voie să o spui"... Peste câteva minute: "mami, mami, ajută-mă că nu pot să fac surpriza!" :D

joi, mai 03, 2012

Din week-end: la Roaba de cultura

Sămbătă s-a redeschis Roaba de cultură şi de dimineaţă, nici nu erau bine porniţi, că noi ne-am şi oprit să ne mâncăm fructele la umbră, pe pufii verzi. 
Când am ajuns noi nu era nici o activitate, doar nişte jazz pus la un volum ok pentru urechile mele. Piticu a zis că "asta e muzica de când lupul  merge prin pădure". Aţi mai auzit aşa definiţie pentru jazz? :D
Ne lipsea un puf. Şi cine, cine s-a dus să îl aducă? Am zis că e piticu-descurcăreţu.
Duminică la 11h era programată şi o piesă de teatru dar noi n-am mai avut cum să ajungem dar trebuie să pândesc programul să văd cînd mai e. Anul trecut am văzut câteva spectacole aici şi ne-a plăcut. Mih încă mai cere piesa cu cei tei porcuşori pe care îşi aminteşte că a văzut-o aici. 
E bine că e în aer liber şi la doi paşi de locul nostru preferat de joacă. Cred mai ajungem pe-acolo.