Mihu Biciclistu'

 Se vede ceva deosebit la poza asta? Dacă nu se vede, zic eu că e o poză foarte, foarte specială. E o poză cu Mihu care merge pe bicicleta cu două roţi fără roţi ajutătoare. Wow! Am mai zis eu că e sportiv... :D

 Ziua a început aşa: am intrat în parc pe 4 roţi (două+două ajutătoare). După ce am mâncat fructele, tata zice: hai să dăm jos roţile ajutătoare. Mih ba vrea, ba nu vrea, până la urmă vrea cu condiţia ca tata să îl ţină tot timpul din spate. Îi explicăm că dacă se dezechilibrează, nu trebuie decât să pună picioarele jos cum face la bicla fără pedale. Şi asta a fost. După două-trei încercări, tata vede că începe să îşi ţină echilibrul şi lasă puţin câte puţin din mâna de echilibru. La un moment dat a zis că nu mai vrea dar un pic mai târziu şi-a dat seama că îi reuşeşte. De la Roaba de cultură şi până la locul de joacă n-a mai vrut roţi ajutătoare. Deja când am ajuns la locul de joacă, tata nu mai ţinea mâna pe bicicleta lui.

 Şi uite aşa am ieşit din parc. Pe două roţi. Şi mândru nevoie mare că l-am tot lăudat. Ca un păunaş era. :D

 Încă o poză cu bicicleta că mie parcă nici nu-mi vine să cred. Cred că anul de dat pe bicla fără pedale a ajutat acum foarte mult la echilibru.
Cred că şi lui i se pare super. La prânz, nu reuşea să adoarmă şi i-am zis să închidă ochii şi să se gândească la ceva frumos. El: păi nu pot să mă gândesc decât la bicicleta mea fără roţi ajutătoare...

Şi încă o poză de la locul de joacă. Happy.

Cum se rezolvă problemele la 3 ani

Marți seara am luat piticu, am traversat parcul și ne-am oprit la magazinul de biciclete. Mai fuseserăm cu o seară înainte când am fost sfătuiți să revenim chiar cu bicicleta problemă ca să vedem dacă se potrivește cauciucul care la cifre nu coincidea exact-exact cu ce aveam noi acasă.
Bicicleta problemă era cea de lemn cu două roți care avea unul din cauciucuri făcut praf, dar praf-praf, de atâta folosință. S-au crucit și meșterii de-acolo de ce-au văzut.
La magazin ne-am așteptat rândul și când meșterul de biciclete s-a eliberat ne-am înființat și noi cu cauciucul care trebuia schimbat, plus verificată camera ca să vedem dacă trebuie să o cumpărăm la nevoie și pe aia. Operațiunea a durat ceva, vreo 20 de minute, dacă nu mai bine. Tot timpul ăsta piticu n-a zis pâs. A stat atent, atent și din când în când s-a conversat cu meșterul care l-a suspectat că "vrea să fure meseria", ceea ce Mihu evident că nu a înțeles ce înseamnă. La un moment dat a cerut un scaun că obosise, am găsit unul pe care însă a trebuit să i-l instalez acolo ca să aibă meștereala sub ochi... Când să termine, piticu: "mami, îi zici să îmi ridice șauau?" Eu, pentru că deja se făcuse coadă cu alți bicicliști care așteptau la reparații zic: "las' că o ridicăm acasă". Da' piticu nu se lasă așa că abordează problema direct: "Îmi ridici și mie șaua?" și se lansează într-o explicație care în mare vrea să zică că are picioarele prea lungi și nu se mai descurcă.
Să mai zic că meșterul nu i-a rezistat și s-a executat ridicându-i (la maxim) și șaua (ne-a taxat doar pentru lipirea camerei).
Piticu a fost mândru nevoie mare. Acu zburdă din nou pe cele două roți fără pedale. Cu viteză.

Cam la fel a rezolvat problema cu un clovn de la care am cumpărat un balon în formă (aproximativă) de avion. La un minut după, avionul a aterizat pe o pietricică și vreo 2-3 baloane din construcție au decedat. Mare dramă, mare pentru pitic care, atunci când am trecut la întoarcere pe lângă clovnul vânzător,  s-a dus glonț la el: "Poți să mi-l repari?". Și s-a executat și el.

Deci, avem un pitic vorbitor care știe să își rezolve singur problemele.

Ne "citeşte"!

Săptămâna trecută, Mihnea ne-a zis că vrea să ne citească el "Winnie, Cartea filmului". Am zis da şi piticul a luat cartea şi a început să povestească. Şi nu propria lui versiune ci cu fraze sau bucaţi de fraze exact ca în carte şi urmărind paginile. Prima dată am zis că a reţinut primele două pagini dar după aia am văzut că ştie toată cartea...Carte de copii dar totuşi cu 64 de pagini. Şi reproduce frazele exact cum sunt scrise pe pagini doar că mai sare din când în când câte o propoziţie. Şi e foarte mândru că poate şi el să ne citească acum :D
Am investigat de câte ori i-a fost citită: eu de vreo 3 ori, tata de vreo 2 ori şi încă de vreo 2-3 ori bunica. Oricum nu e cartea pe care să i-o fi citit cel mai des. Primele două locuri sunt ocupate de Albă-ca-Zăpada şi Cars (1 şi 2).
Aici o mică mostră. Întreaga povestire durează 25 de minute în interpretarea piticului.:)