Mih şi maşinile

Maşinile sunt organizate în grupuri de prieteni. După criterii pe care le ghicim. Sau nu.

Pentru că dacă Thomas are prietenii lui şi maşinile, nu-i aşa?, tre să fie "împrietenite". Sunt, spre exemplu, "prietene" cele două maşini roşii cu telecomandă pe care le-a primit de la cele două bunici de ziua lui. Sau sunt "prietene" cele două maşinuţe pe care i le-am adus eu "cu avionu" sau cele două jeep-uri aproape identice (unul e Wrangler, celălalt Land Rover, unul alb şi altul roşu).

Ce-i mai teribil e că a început să ţină minte mărcile de maşini şi zău că nu ţineam la asta! Are vreo două mărci pe care le reperează, foarte rapid, înaintea noastră, atunci când ne plimbăm împreună.
Iar deunăzi în drumul spre parc m-a întrebat la fiecare, dar la fiecare maşină parcată ce marcă e. Şi numai cine are poate să înţeleagă cât de insistenţi sunt la vârsta asta. (întrebarea sună mai exact aşa: "ce peamă asta? în traducere "cum se cheamă asta?")

Pe ale lui le plimbă prin casă toată ziulica şi le aşează în diferite formaţiuni:
- la garaj (aliniate una lângă cealaltă)
- ca pe un "trenuleţ" (aliniate una în spatele celeilalte)
- în pat (moment în care solicită şi poză)
- sau "accident" (adică unele peste altele şi cu roţile în sus)

Noi nu mai avem nevoie de Lego. Construim cu maşini.