Operaţiunea somnul

Am tot vrut să povestesc dar am zis să mai astept nişte zile să fim siguri că nu e un accident.
Din 20 ianuarie, Mih adoarme singur. Ştiu că nu e mare realizare să anunţi aşa ceva la 2 ani, 2 luni şi aproape 2 săptămîni dar nouă atât ne-a luat.
Nu s-a putut sau nu am putut noi nici măcar nu ştiu.

În primele luni, Mih adormea mai întotdeauna la sân, sugând.
Mai apoi a avut perioada de colici când adormea pe burta noastră (când nu adormea sugând :-) ). În vremea asta, după avertismente venite din mai multe părţi, am avut câteva tentative de a-l lăsa să adoarmă singur în pătuţ. Copilul nostru urla şi plângea şi deşi unii ne-au zis că trebe lăsat să plângă că aşa învaţă să adoarmă singur noi după vreo două încercări în care ne-am auzit Mihul plângând în sughiţuri după uşa închisă, am abandonat aşa tortură (nu ştiu dacă pentru el, dar pentru noi sigur).

Şi a rămas cum a vrut el.
Adică până pe la 11 luni cât a fost alăptat, seara adormea toropit de respectiva operatiune şi gata adormit îl plasam în pătuţul lui. Adormitul de dimineaţă şi după-amiază era însă mai complicat că trebuia legănat de câteva ori în braţe şi după aia adormit pe burtă. Şi abia după ce adormea îl transferam în patul lui.

După un an, lucrurile s-au complicat încă şi mai mult. După-amiaza a rămas cam la fel doar că de pe la un an şi două luni am rămas cam cu o singură repriză de somn - după-amiaza.
Seara însă, după ce îşi bea laptele, nu mai adormea instantaneu. Şi unul dintre noi trebuia să se retragă cu el pe burtă, să se întindă pe pat şi să spună poveşti. Şi după ce adormea, îl transferam în pat.
Inutil să zic că toate operaţiunile astea durau şi îmi/ne cam luau timp din puţinul pe care îl aveam.

Aşaaaaaaa...
Pe la 1 an şi 10 luni am avansat. :-) Am trecut de la adormitul pe burta unuia dintre noi la adormitul în pătuţul lui DAR cu unul din noi lângă: pentru spus poveşti şi rămas nemişcat până Mihul intra în somn profund şi se putea deschide uşa. Iarăşi inutil să zic că operaţiunea cu adormitul ne lua în unele seri mai zglubalitice mai mult de o oră...

Eh, da, şi după toate astea, a venit şi seara cea mare în care Mihul nostru a acceptat să rămână în pat fără ca mami sau tati să fie lângă. Era o joi seară de ianuarie.
Încercări am mai avut şi câte nu i-a promis dacă adoarme singur! Însă acum a funcţionat şi a doua zi a primit cadou o maşinuţă (de fapt un autobuz) pentru temerara faptă.
Războiul nu e câştigat 100% pentru că seara uşa trebuie să rămână deschisă să ne vadă prin ea. Şi pentru că în multe seri se ridică de două-trei ori din pat şi vine la noi sub pretextul de "abesc-apup" şi se lasă greu convins să se întoarcă în pat şi parcă ar mai vrea să prelungească procedurile de adormire.
După-amiaza însă adoarme cu uşa închisă - aproape nu îmi vine să cred...

Aşa că eu am dezvoltat filosofia cu "fiecare lucru se întâmplă natural la vremea lui".
- Mih a băut un biberon de lapte noaptea pe la 2h până pe la 1 an şi 5 luni când din proprie iniţiativă nu s-a mai trezit să îl ceară (n-am încercat să îl las să plângă ca să nu mai ceară sau să îi dau ceai în loc lapte)
- a început să mănânce singur cu linguriţa când a vrut, iar din proprie iniţiativă
-şi mai nou a început să îşi scoată singur hainele de pe el :D
etc, etc.