M-A-G-N-O-L-I-A

Au înflorit magnoliile, cel puţin la noi în parc. Am făcut un inventar aseară cu piticu: alb-roz-alb.
Am citit pe litere şi tăbliţa din faţă: M-A-G-N-O-L-I-A, G-ul nu-l ştia, i l-am zis eu.
Şi am descoperit zilele astea că,  deşi se întâmplă să ştie toate literele dintr-un cuvânt, procesul de legare (deci citire) e mai greu. Sau oricum nu vine imediat, nu ştiu exact unde trebuie să se producă declicul. Prima dată a reuşit cu un M-A-M-A....

În parc, practicăm o chestie care presupune multă adrenalină pentru mine. Piticu e pe bicicletă şi o ia pe nişte alei paralele cu cea pe care sunt eu cu scopul de ne reînâlni în capătul lor şi bagă viteză, viteză, viteză, îl văd din ce în ce mai departe iar apoi revine pe aleea pe care sunt eu din capătul opus foarte mândru de ispravă... Uneori mi-e teamă că e prea departe şi atunci mă gândesc că e momentul să alerg un pic. :D

Anotimpurile sunt (nu obligatoriu în ordine): iarna, primăvara, vara şi .... doamna. :)) Şi zice foarte convins asta, l-am tachinat un pic aseară şi eu şi tata.

Acu cîteva săptămâni m-a anunţat că pe unul din gemenii cu care se mai joacă în parc îl cheamă Kiwi.
Am ridicat eu un pic din sprâncene: "Kiwi? ca pe fruct? eşti sigur?". Era sigur. Ca pe fruct. Bun, am zis că se poate.
Numai că acu două zile vine şi mă anunţă foarte fericit că şi-a mai făcut un prieten în parc. Zic: "bravo! cum îl cheamă?" "Kiwi". Ei, asta mi s-a părut prea mult. Adică incidenţa numelui Kiwi între prietenii de joacă ai Mihului în parc mi s-a părut cam nerealistă. Aşa că am luat-o la întrebări pe bunica şi am descoperit misterul: Kiwi=Tibi. :D

Aşa. Şi tot din lista cu nume, din motive tot neidentificate, Tudor e pronunţat "Tiudor", cu un accent uşor franţuzit. Parol.