Fan de Ionesco. Eugène Ionesco. :)

Preferinţele de lectură ale lui Mihnea mă surprind uneori.

De vreo două săptămîni şi mai bine, cartea cerută seară de seară este 1-2-3-4, o carte cu patru poveşti scrise de Eugène Ionesco pentru fiica sa (în carte o cheamă Josette şi are 33 de luni, un pic mai puţin decît noi). Am cumpărat-o la ultimul Gaudeamus, e scoasă în colecţia Arthur de la editura ART şi iniţial era destinată pentru mai târziu când mai creşte.
Prin ianuarie, în lipsă de cărţi noi, am început să i-o citesc piticului. După primele pagini l-am întrebat dacă îi place şi dacă e sigur că vrea să continuu. A zis că da şi până la urmă i-am citit toate cele patru poveşti. Pe măsură ce citeam, am avut şi nişte momente de ezitare pentru că mi-a fost cumva teamă să nu "destabilizez" copilul pentru că, deşi poveştile sunt pentru copii iar cuvintele sunt simple şi uşor de înţeles, Ionesco nu se dezminte şi pe alocuri, well, istorisirea ia o turnură absurdă. Pe la pasajul care zice "podeaua este tavanul, tavanul este podeaua, fereastra este uşa, ş.a.m.d" am avut o ezitare foarte serioasă dar am văzut că piciul de trei ani care abia a învăţat să vorbească gustă jocul cu cuvintele. De atunci am mai citit-o în diverse reprize dar acum suntem în plină pasiune pentru Josette care este solicitată mereu, ne-am plictisit de ea, şi eu, şi tata.
Dacă totuşi vreţi poveşti simpatice care nu seamănă deloc cu cele Disney (care şi ele ne plac, să fie clar) şi în care autorul se joacă cu cuvintele, atunci asta e bună. Mie mi se pare că solicită şi imaginaţia şi provoacă la joacă cu cuvintele. În povestea numărul 3 e vorba spre exemplu de o călătorie a tatălui cu fiica în avion, descrisă cu toate amănuntele deşi ei nu s-au mişcat din pat. În a 4-a, tatăl e în baie şi, ca să câştige timp şi să îşi termine toaleta de dimineaţă, o roagă pe fetiţă care bătea nerăbdătoare la uşă, să îl caute în salon, în bucătărie, ceea ce Josette şi face deşi ştie foarte bine că tatăl e în baie. Nu-mi iese mie prea bine repovestirea dar în carte e interesant.
Aviz însă că sunt şi astfel de replici: "Ah, iar a început taică-tău cu tâmpeniile lui!", decideţi voi dacă "cenzuraţi" sau nu.
De fapt nu textele sunt cea mai mare provocare a cărţii pentru părinţi ci desenele semnate de Etienne Delessert care sunt suprarealiste, merg uneori în paralel, uneori fără o legătură directă cu textul, iar dacă piticul de trei ani vă cere explicaţii, of, nu e uşor. Aici un exemplu:

O mică descriere de pe site-ul editurii, aici.
Şi promit în curând şi o părere despre vreo 6-7 din colecţia Nemi de la Nemira pe care le-am cumpărat şi citit în ultimele săptămâni.


PS. Fără legătură: rog autorităţile să grăbească trecerea la ora de vară deoarece al nostru copil se trezeşte de vreo 10 zile înainte de ora 7 (faţă de 8 sau chiar 8:30 spre 9 pe vremuri) iar eu nu mai fac faţă.