luni, mai 16, 2011

Dificile (II)

Pe cât ne e de drag Mihu cu mutrişoarele lui şi cu propoziţiile cu multe cuvinte pe care le face în vremea asta, şi cu expresiile noi, etc, etc, pe-atât de mult ne pune răbdarea şi puterea şi toate cele la încercare.
Ne provoacă în continuu, îşi caută limitele şi, deşi ne dăm seama de asta, nu avem soluţii.
Dacă îi spui să nu intre în balta cu noroi, exact acolo intră. Dacă îi ceri să nu târască maşinile prin baie şi bucătărie (deşi are voie peste tot altundeva în rest), exact acolo se duce. Dacă îl rogi să se spele pe mâini, nu vrea (deşi era înnebunit o vreme să stea in baie şi să se joace la chiuvetă). Dacă vrei să îl îmbraci/dezbraci, iar nu vrea şi face orice să te împiedice. Deunăzi am plâns de neputinţă după vreo 10-15 minute în care m-am străduit fără succes să îl îmbrac apelând la toate argumentele care îmi treceau prin cap (şi era vorba de ieşitul în parc pe care îl ceruse insistent în ultima jumătate de oră).
Are micile lui fixaţii/manii şi îmi dau seama că deja sunt teorizată şi am cedat, n-am nici un chef să schimb ceva acolo ca să nu declanşez o criză:
-trebuie să se urce singur în scaunul de mâncat, excaladând canapeaua (nu are voie sa îl pună cineva acolo sau să îi fie dată jos măsuţa ca să se urce normal)
- trebuie să descuie el şi nimeni altcineva poarta când ne întoarcem din parc
- trebuie să îl dea jos tata şi nimeni altcineva din scaunul de maşină
ş.a.m.d.
Aseară ne-a făcut o criză de plâns nervos că el vroia neapărat plăpumioara groasă şi nu păturica mai usoară pe care i-o pusesem. Degeaba îi explic că e mai cald, că va transpira sub cea groasa...
Dacă ajungem la cumpărături sau într-un spaţiu public şi i se refuză sau interzice ceva, se lasă în jos şi începe să plângă nervos la fel ca şi copiii ăia de coşmar daţi exemple negative la reality show-uri.
Deci eu ce fac?

7 comentarii:

  1. ce sa faci? astepti sa treaca timupl, cumva in 2-3 luni te vei trezi cu un copil de nerecunoscut, incredibil de cooperant. Numai ca mai are putin de explorat limitele lui si p-ale voastre si de definit "putirinţele".
    Eu i+am vorbit mereu, i+am explicat ce ma deranjeaza, cateodata tinea, cateodata nu. Intr-o perioada, pregatirea pentru iesitul afara dura si o ora. Bun, ieseam intr-o ora, eu renuntasem sa ma mai enervez. Intra in noroi? I-ai cizme de cauciuc si lasa-l sa plescaie. De ce n-are voi cu masinutele in baie si bucatarie?
    Eva nu prea a facut crize prin magazine, decat de vreo doua ori si atunci era prea obosita. M-am lasat jos, langa ea si i-am vorbit, nu mi-a venit sa cred, dar a functionat.

    RăspundețiȘtergere
  2. oooo, ce incurajant suna asta cu 2-3 luni si cu "incredibil de cooperant". nu pot decit sa sper ca asa va fi. :)
    De vorbit,i-am vorbit, de explicat,i-am explicat, m-am lasat jos la nivelul lui cind am facut-o... De cele mai multe ori insa nu pare sa functioneze nimic din ce pot sau stiu.
    Cizme de cauciuc am luat :D tocmai ca sa-l las sa plescaie da' s-a intimplat sa iesim cu tenisi, sa mai fie citeva balti si numai pe alea le cauta... (iar tenisi uzi ar fi insemnat gata plimbarea si intors acasa, recunosc n-am reusit sa ma relaxez aici). Cu restrictiile in baie si bucatarie probabil trebuie sa reconsider chiar daca asta inseamna un efort suplimentar pt mine. Uff.

    RăspundețiȘtergere
  3. rabdare, rabdare, rabdare... ma incurajez eu de pe acum . :P

    RăspundețiȘtergere
  4. nu stiu cum o sa fac. a mea se termina uneori. si sunt suparata pe mine in primul rind.

    RăspundețiȘtergere
  5. e normal sa ti se mai termine rabdarea, oameni suntem. Daca te consoleaza cu ceva, de cateva ori mi-am dat time-out si m-am dus pe balcon sa plang

    RăspundețiȘtergere
  6. Asta cu time-out-ul sa stii ca o voi prelua. :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Kamelia, eu intotdeauna ma gandesc, inainte de o cearta cu a mea matza, daca merita, daca e ceva important, care o/ne va afecta pe termen lung. Daca raspunsul e nu, cedez. Si asa avem destul discutii si certuri zilnice pe diferite motive, macar sa le reduc:)).
    BAltile sunt tolerate si daca se uda pe sandale. Da-le naibii.
    Plimbatul jucariilor prin casa la fel. Aruncatul bilelor pe gresie? Go for it:)) (Avem jos vecin surd). Vrei sa te culci cu fusta de voal pe tine..n-ai decat:d.ASta ca sa intelegi cam in ce stadiu suntem:d
    Vrei sa te joci cu cutitul? Nu. Vrei sa mananci ciorba pe canapea? No way:d
    Choose your battles, spunea cineva destept.
    Si da, un plans e tare util din cand in cand:)
    In alta ordine de idei si eu astept miraculoasele schimbari de la 3 ani. Am auzit de ele:d. Mai avem mult pana acolo

    RăspundețiȘtergere