Mih ne-a mai pus încă o data răbdarea la încercare dovedindu-ne că e greu cu el când mâncăm undeva în oraş. Nu ştiu alţii cum fac dar al nostru nu are răbdare. Trage de masă, de tacâmuri, de pahare, se urcă şi se coboară în continuu pe scaun, vrea mâncarea, vrea suculeţul din care nu are voie, vrea.... De fapt asta e, tot timpul "vrea" ceva şi noi nu facem faţă.
Aici reuşisem să găsim singura masă cumva strategică, în faţa unei ferestre complet deschise, eram practic pe jumătate afară. Mih a descoperit că se poate strecura printre gratiile ferestrei şi a stat mai mult în stradă decît la masă.
Mi-a luat ochelarii... Şi ne vedem ambii părinţi în lentile. ;)
Doi ochelarişti cu ochelari de împrumut.
Aici a vrut să pozeze. Pe strada Sforii.
PS:
Una din concluziile plimbărilor noastre prin vreo trei oraşe este că e uneori o grea încercare să poţi să mănânci undeva cu un copil fiind. S-a întâmplat să fie prea frig sau prea tîrziu să mai mâncăm afară, la terase, şi să nu reuşim să găsim un restaurant unde să nu se fumeze măcar într-o parte. Ba chiar să primim reacţii surprinse la întrebarea dacă se fumează peste tot.
Într-o seară la Sibiu am mâncat pe o terasă cu hainele groase pe noi...
Nu mai zic că de fiecare dată cînd am întrebat de ingredientele folosite în anumite feluri, am primit iar reacţii surprinse şi răspunsuri evazive. Într-un singur loc am găsit un meniu de copii dar cred că şi acolo se referea mai degrabă la mărimea porţiilor decât la adaptarea preparatelor.
Well, ştiu că există un anumit risc cînd ieşi să mănânci cu copilul în oraş şi îl asumăm. Că alfel n-am mai călători deloc.
Regula mea cînd comand ceva din care trebuie să mănânce piticul: să fie cât mai simplu gătită (fiert, băgat în cuptor, la grătar) şi cu cât mai puţine ingrediente. :D Evident nimic nou, neâncercat, nimic prăjit, etc. Pe cât se poate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu