

Febra eco-bio-organică şi reproşurile pe care mi le-am facut că nu cresc copilul destul de "eco-bio-organic" ne-au dus spre nişte experienţe cu bune şi cu rele.
La bune aş zice ca am schimbat cele 8 cereale de la Nestle cu 7 cereale bio de la
Milupa care par ok şi pe care Mih le-a acceptat fără să zică pâs.
Am descoperit la un magazin de produse tradiţionale de pe Ştefan cel Mare nişte paste bio cu spanac de care Mih a fost încântat (bine el oricum se pare că e mare fan paste, recent introduse în meniul lui).
Tot la bune aş trece săpunurile
Rampal Latour dar astea sunt mai mult pentru mine :).
La semi-bune aş trece şamponul

organic de la Bentley care nu îi lasă însă părul la fel de moale ca Mustela noastră tradiţională şi neorganică şi care în plus mai are şi avertisment că nu trebuie să ajungă la ochi ceea ce cu Mih e imposibil şi îl mai şi deranjează şi se lasă cu ţipete. Deci mai bine nu, back to Mustela.
La proaste trebuie neapărat să zic de
soluţia 90% organică de curăţat mâinile tot de la Bentley care de fapt ne lăsa mâinile cleioase (nu, mersi!) şi de scutecele 100% biodegradabile dar nepurtabile pe care le-am luat de la un magazin din lanţul DM.
Asta nu înseamnă că nu vom mai încerca şi altele...