

Ieri seară ne-am mobilizat să ajungem la 19h la Cărtureşti (Verona) unde până pe 17 decembrie se întâmplă nişte seri cu citit de poveşti şi teatru pentru copii. Cînd i-am expus Mihului planul pentru aseara, m-a aprobat cu un: "Îmi place. Ce idee distractivă!" :D
Pentru noi e un pic dificil să ajungem la ora asta dar aseară am ajuns exact cînd începea şi Mihul a mai prins un loc pe covor, în colţ (el e pata roşie :D).
Aseară a citit Daniela Nane o poveste - Surorile cereşti cred. A fost parţial reuşit că era cam foială şi zgomot, Mih fiind mai în spate nu ştiu dacă auzea tocmai bine, a stat acolo relativ atent şi la un moment dat când l-am întrebat despre ce e povestea chiar mi-a rezumat vreo două propoziţii. Partea a doua, un teatru de păpuşi, l-a absorbit însă total, i-a plăcut.
Una peste alta, e simpatic deşi atenţie că e foarte cald, cam aglomerat, părinţii stau pe-acolo pe post de cuiere şi eventual vizitează târgul de Crăciun care se întâmplă tot la mansardă.
Totul durează o oră şi noi sperăm să mai ajungem undeva vineri-sîmbătă seară.

La ieşire am făcut o tură prin centru, cu maşina, să vadă piticu luminiţele. Cînd am ajuns la bradul de lumini din centru la Universitate:
Mih: Parcă ar fi Turnul Parisului! :))
Tata: Seamănă. Numai că nu e la Paris...
Mih: Eu sper că e la Paris :D
Şi ce-am mai făcutprin week-end.

Am condus-o pe bunica la gară şi Mihul i-a cărat bagajul (greu).


Am făcut o vizită nereuşită la Bazarul de Crăciun de la Ceainăria Serendipity de pe Dumbrava roşie. Bazarul- foarte înghesuit, n-am înţeles nimic. Ceaiul inclus în biletul de intrare nu putea fi băut decît afară că înăuntru nu mai era pic de loc.
Atelierul "handmade" pentru copii se întâmpla tot afară şi era anunţat drept o supriză. Surpriză a fost şi cînd domnul care îl ţinea a vrut să ne ceară 50 de lei ca să lipească Mihul nişte boabe de porumb pe o castană. Cînd mi-am exprimat uimirea pentru preţul nejustificat al operaţiunii mi-a zis că de banii ăştia se va duce şi la Budimex să facă un atelier cu copiii bolnavi de acolo... Tot mi s-a părut scandalos aşa că am zis pas. Deci nu vă recomand.