Mihnisme şi de ce-uri

- Mami, tu ai fost mică-mică? Ca mine?
- Da.
- Şi când erai tu mică-mică, eu eram mare-mare?
:D
*
Când stăteam lângă el, la culcare, într-unul din paturile noi în care am dormit în vacanţă:
- Mami, nu e nici un monstru aici (de unde până unde ideea asta, nu ştiu - n.m.). Stai liniştită, am eu grijă de tine. (şi mă ia în braţe).
*
Primind cadou o maşinuţă din Cars (of!):
- De mult n-am mai avut eu aşa o maşinuţă, de mulţi, mulţi ani...
*
Aşaaaaa. Şi să nu uit. Suntem într-o perioadă efervescentă a lui "de ce?".
Până acu vreo două luni era doar "ce-i asta?" şi mă plângeam eu că, în drum spre parc, trebuia să identific mărcile (dacă nu şi modelele) tuturor maşinilor întâlnite în cale (câteva zeci).
Ehe, asta nu era nimic. Acum oricărui, dar oricărui răspuns, i se poate lipi în coadă încă un "de ce?". Când crezi că gata, ai dat explicaţia finală, cea care închide cercul celor 4-5 "de ce"-uri anterioare, mai vine unul. Încă un "de ce?".
Oh, da, ştiu că aşa cunoaşte el lumea, aşa învaţă şi că e semn de sănătate, dar jur că uneori nu mai pot.
Apogeul a fost marcat în timpul drumurilor cu maşina prin ţară când, probabil şi de plictiseală, începea tirul cu întrebări.
- Mami, maşina aia e veche?
- Da.
- De ce e veche?
- Pentru că a fost făcută cu mulţi ani în urmă.
- De ce a fost făcută cu mulţi ani în urmă?
- Pentru că atunci a fost fabricată.
- De ce a fost fabricată?
....
SAU pe DN1A, pe nişte serpentine nesfârşite:
- De ce n-am luat avionul de la Başov?
- Pentru că nu e aeroport.
- De ce nu e aeroport?
- Pentru că nu au avut unde să îl construiască (habar n-am de fapt -n.m.)
-De ce nu au avut unde să îl construiască?
Ş.a.m.d. până când subsemnata rămânea fără imaginaţie şi, scuzaţi, salivă.