Victorie! Piticu înoată!

Între două drumuri, un întors de la mare cu avionul care ne-a cam sleit de puteri (mda, mie nici drumurile cu avionul nu mi se par chiar relaxante) şi un drum lung cu maşina până la bunica "cealaltă", în capătul de Vest al ţării, am zis că trebuie să marchez măcar esenţialul: în cele 7-8 zile de mare Mihul a învăţat să înoate. E drept cu aripioare şi, e drept, în apă sărată dar cum până acum el nu a mai fost la bazin sau altundeva, ne-am declarat mulţumiţi.

Mai întâi abia l-am băgat în apă. După care a început să îi placă să stea cu vestuţa de înotat, evident sprijinit.

Apoi a învăţat să îşi ţină echilibrul. Tot cu vestuţa şi susţinut pe burtă.

Şi am trecut pe nesimţite de la vestuţă la aripioare. Iar la un moment dat ne-am dat seama că nu mai avea nevoie de susţinere sub burtică.
Şi şi-a dat seama şi el: "Lasă-mă singurel! Sunt mare! Înot singur!". Cam asta ne-a fost dat să auzim de la piticu care nu ne mai lăsa să îl sprijinim şi era foarte, foarte mândru de el. :D

Să mai zic că greu am reuşit să îl mai scoatem din apă? Greu, greu, uneori cu ţipete si proteste deşi era deja aproape vânăt de frig?