Am fost și noi azi la clinica stomatologică pentru copii despre care am citit numai de bine prin blogosfera de mămici (aici, aici și aici).
Oricât aș vrea să cârcotesc, nu prea am ce. Mai nimic de altfel. La noi s-a întâmplat așa: am lăsat vineri seara un mesaj prin care ceream o programare, sâmbătă dimineața am fost sunată și am stabilit o înâlnire pentru luni la 11h. Până atunci mi s-a trimis prin mail o fișă de 5 pagini de completat cu de toate, de la pediatrul copilului până la multe întrebări despre alergii, despre experiențele stomatologice anterioare iar aici mi-a plăcut că nu vroiau doar să știe dacă a mai avut o problemă ci și dacă a avut vreo experiență neplăcută în cabinetul stomatologic (pe mine tipul ăsta de abordare m-a cucerit). Am precizat acolo și motivul: evaluare eventuale probleme și punctulețele f mici și negre identificate pe vreo patru dinți care ne-au băgat în sperieți pe noi, părinții.
Am ajuns cu vreo 15 minute înainte de ora programării și cu fișa deja completată. Clinica e într-o vilă frumoasă de pe lângă Cașin, pe pajiștea de la intrare e un loc de joacă cu leagăne iar în interior, în fața recepției e o altă zonă de joacă foarte simpatică. Mihul a remarcat-o de cum am intrat și s-a dus glonț la trenulețe.
Fișa completată a fost dusă sus iar dna dr a coborât ca să ne cunoască jos. Mai întâi am dat eu rapid detalii despre trauma noastră de acum 14 luni și am arătat radiografia din momentul respectiv după care l-a chemat pe Mih, au făcut cunoștință și i-a propus să meargă împreună sus să îi arate cabinetele. Piticu s-a lipit de mâna ei și pe scară a făcut ochii mari la acvariile cu pești, a numărat peștisorii portocalii după care dna dr i-a arătat unul din cabinete unde pe perete erau desenate toate personajele din Nemo, ocazie să îi recunoască pe Nemo, Dory, Gil, broasca țestoasă, etc. L-a întrebat dacă vrea să rămână acolo sau vrea să mai vadă și alt cabinet, Mihul a zis că vrea și altul și ne-am dus într-un al doilea unde l-a așezat pe scaun, i-a dat niște ochelari de soare în caz că îl deranjează lumina când se uită la dinții lui și i-a studiat... Și să nu uit: cum am intrat în cabinet, cum dna dr i-a spus piticului că monstruleții negri de pe pereți rămân pe dințișorii lui dacă nu se spală seara... Deși pe moment mi s-a părut că nu a fost atent, monstruleții l-au marcat că a povestit toată ziua acasă despre ei, cum a prins pe cineva, cum i-a spus ce se întâmplă dacă nu se spală pe dinți seara :D.
M-am bucurat că dna dr nici măcar nu și-a mai dat seama care a fost incisivul cu luxație, atât de bine s-a refăcut. Între paranteze fie spus pentru mine e o veșnică minune felul în care dințișorul pe care l-am văzut deplasat și mișcându-se este acum atât de bine...
Și s-a lămurit și problema cu punctulețele: colorații necariogene provocate de ceva alimente colorate (hm). Ni s-a propus un periaj profesional ca să dispară, am zis da, i-a arătat piticului periuța și aspiratorul de salivă, l-a ăsat să pună mâna pe ele, i-a lăudat pasta de dinți cu gust căpșuni. Bref, a făcut tot ce trebuia ca piticu să accepte ușor periajul. Rezultat: Mihul a stat fff cuminte cele câteva minute bune cât a durat periajul.... la sfârșit a întrebat cu nonșalanță dacă primește și surpriza promisă pentru cumințenie. A primit și abțibildul surpriză și a coborât fericit la parter unde și-a reluat joaca cu trenulețul. Bonus pentru mine: punctele negre au dispărut!
Am beneficiat de aceea primă vizită gratuită (happy visit) și am plătit doar periajul. Ni s-a mai recomandat o procedura de sigilare pentru molari și premolari care ne-a fost prezentată drept măsură profilactică pentru apariția cariilor. Pentru mine e ceva nou, trebuie să mai investighez înainte de a decide așa ceva... Am fost felicitați pentru pasta fără fluor pe care o folosim (gelul de dinți de la weleda) și mi s-a sugerat să trec pe o pastă cu fluor spre 4 ani când va știi bine să scuipe... Am plecat și cu vreo 3-4 pagini de documentație despre sigilare, fluorizare, profilaxie, periaj. De altfel dna dr mi-a făcut și un scurt instructaj despre periajul corect (3 minute, of!)
Piticul abia-abia s-a lăsat dus de-acolo iar acu seara zicea că ce-ar fi să mergem la dentist să ne mai jucăm :D...
Deci a fost bineee.
Să mai zic că nu e prima noastră vizită la stomatolog. Am fost o dată pe la un an și zece luni pentru că vroiam să îi vadă cineva dințișorii pentru că aveam un canin care nu ieșea (deși între timp ieșiseră premolarii) și mă tot întrebam dacă mai iese sau nu și oricum mi se părea util să-l vadă cineva care se pricepe. Era un cabinet privat dar vizita a fost cumva de coșmar. Doctorița respectivă mi-a zis ceva de tipul: că de ce toate mamele își fac griji pentru dinții de lapte și după aia nu le mai interesează? Bine, nu știu de unde generalizarea respectivă, s-a uitat scurt la dinții Mihului, ne-a zis că nu știe nimeni dacă mai iese sau nu dințișorul și cam atât.
Următoarele vizite au fost de nevoie. Puțin înainte de a împlini doi ani, Mihul a căzut spectaculos de pe "titu", a zburat cumva peste el și a aterizat în dinți. A curs sânge, a durut, am văzut prin sânge că unul din incisivii de sus se mișcă, am fost cu el la urgențe la Facultatea de stomatologie, acolo ni s-a recomandat o radiografie ca să vedem cât de afectată e rădăcina, am făcut-o, am avut un diagnostic de luxație dentară după care am mai fost la două sau trei vizite de urmărire tot la Facultate, unde sunt cabinetele pentru copii, la o dnă dr foarte ok care de altfel e și profesor. Piticul a plâns doar la momentul cu radiografia (pentru că îl și durea), în rest vizitele la cabinetele stomatologice nu cred să îi fi lăsat traume că a fost tot timpul cuminte și cooperant. Am fost avertizați atunci că ar putea apărea abcese, infecții, deci să fim atenți dacă se umflă sau își schimbă culoarea... Nu s-a întâmplat nimic până acum.
*
În taxi, la drumul de dus spre clinică, eu zic adresa, șoferul mă întreabă "rămâneți acolo?", eu - "da", piticul: "mami, rămânem să dormim la dna dr?" :))
La drumul de întors, după ce urcăm în taxi, piticul: "mami, dar de ce nu e taxiul cu care am venit?", eu - "pai nu l-am mai găsit, avea treabă altundeva", șoferul: "dar al meu nu îți place?" și scoate un ecran pe care pune Tom și Jerry (n-am vrut să-i stric plăcerea și să-i zic că Mihul își cam epuizase porția zilnică de desene).
A fost ziua serviciilor complete :D.
ha, deci ati bifat si voi:). E foart dragut pentru copii acolo...Ma bucur ca n-ati avut probleme cu dintisorii.
RăspundețiȘtergereVoi de cate ori va spalati pe dinti pe zi? Ca pe Andreea reusesc doar seara..Poate ar trebui si dimineata?
da, am bifat si noi. e chiar dragut, nu am nimic de comentat :)
ȘtergereOf, si noi ne spalam doar seara, de doua saptamini de cind am depistat inspaimintatoarele punctulete negre am introdus si dimineata iar dna dr numai ce mi-a zis ca ar trebui si la prinz ca dupa aia doarme asa ca am insarcinat-o si pe bunica cu un periaj :D... Nu cred totusi ca o sa reusim de 3 ori in fiecare zi, dar putem sa incercam. Ne-a zis ca cel de seara e totusi cel mai important si acolo ar trebui sa insist cu cite 3 minute si aprox 10 miscari in aceeasi directie! Daca sta. Dar al meu sta numai la dentist, acasa e muuuuuuult mai complicat.
da...cunosc. A mea vrea sa se spele singura. Si se chinuie saraca, dar nu prea reuseste. Si apoi negociem sa ma lase si pe mine un pic
ȘtergereEu am trecut la pasta cu fluor, pentru copii, pentru ca Andreea scuipa destul de bine. Dar tot am dileme de care sa folosesc..
daca ma gindesc bine si al meu cam scuipa dar nu m-am hotarit eu ce pasta folosesc :D asa ca mi-a fost mai simplu sa mai merg citeva luni pe cea dinainte... am pus o intrebare si la clinica (desi oricum as fi luat raspunsul cu rezerva ca se stie ca producatorii au diverse intelegeri cu stomatologii :D) iar drita mi-a spus Colgate sau oricum una care sa are maxim 500 de ceva (imi scapa unitatea, am notat pe undeva) fluor... voi de care folositi??
Ștergereeu am una de la DM, nush numele..rosie. E pentru copii pana in 6 ani, cu fluor.
ȘtergereDa, si noi am bifat, cand Costin avea niste galme enorme si vinetii in locul unde ii ieseau niste masele- cica normale. Arata bine clinica, angajatii sunt OK cu copiii, ne-a placut in general, dar cu noi a fost mult mai expeditiva doamna doctor si nu ne-a dat nicio indrumare pentru acasa, decat sa revenim la control dupa 3 ani (cand se plateste). Si asta m-a deranjat un pic, recunosc, fata de ce experiente mai citisem si eu despre clinica.
RăspundețiȘtergeredaaa, ai dreptate am citit si la tine pe blog... noi aveam peste 3 ani deci ma asteptam sa platesc si, in plus, am nimerit cred intr-un moment cind nu erau deloc, deloc aglomerati - dimineata. N-am vazut decit inca vreo doi copii pe parcursul celor 50-60 de minute petrecute acolo... Mi s-a spus ca dupa-amiaza e mai aglomerat.
ȘtergerePai eu nu stiam atunci cand am mers ca sub trei ani nu se plateste, eram pregatita cu bani la mine, chiar sotul isi facea probleme cat am vorbit la telefon daca am suficienti, fiind clinica privata....dar n-a fost cazul, a fost o surpriza placuta la sfarsit.:)
ȘtergereE adevarat ca noi am mers dupa-amiaza si era aglomerat, dar era singurul loc disponibil (am sunat si am vrut consultatie in aceeasi zi, sunasem inprealabil si la Medlife si nu gasisem nimic liber, mi se parea oribil cum aratau hematoamele alea, iar Costin nu manca mai nimic, nu dormea bine, etc).Oricum per ansamblu ne-a placut locul, chiar daca am asteptat un pic peste programare si apoi consultatia a fost cam pe scurt. Suntem dispusi sa mai facem o incercare cand facem si noi trei ani, daca nu mai sunt probleme majore pana atunci legate de dantura.:)
Va urez sa nu aveti nici o problema, asta-i important ;)
ȘtergereOh, da, la ce cazaturi ia fi-miu, chiar ca asta e important!:)
Ștergerecred ca baietei = cazaturi. :D
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAm fost si noi acum cateva saptamani si am fost incantata. Eu am tot umblat pe la dentisti cand eram mica si si acum mor cand trebuie sa ma duc, asa ca m-au castigat de client prin abordarea asta cu joaca si incercarea de a il face sa nu ii fie frica de dentist. Iar strategia cu "fara plata" opana la 3 ani mi se pare foarte buna ca gaselnita de marketing - lumea merge, vede cum e si ramane client :D.
RăspundețiȘtergereTotal de-acord. Si eu am ramas cu traume de la vizitele la dentist din copilarie asa ca apreciez enorm daca e posibil ca piticu sa nu treaca prin asta... Si daaa, geniala strategia cu fara plata pina la 3 ani.
Ștergere:) musai de retinut locatia! :)
RăspundețiȘtergereMa bucur tare ca exista astfel de locuri in Romania!
da, si eu ma bucur. ca de multe ori se lasa si cu bani luati si cu servicii proaste. :(
ȘtergereSuper, deci se poate si pe la noi.
RăspundețiȘtergerese poate, dar mai rar :D
Ștergere