Prima saptamina, prima enteroviroza :(((

Later edit:
Deci am păţit aşa.
Joi seara, am culcat Mihul cu voie bună şi energie. Doar în cursul după-amiezii se plînsese că îl doare în gât dar mai apoi spusese că parcă nu îl mai doare, deci nu ne-am îngrijorat foarte tare.
Peste vreo jumătate de oră a vărsat. Am zis că o fi mâncat prea mult că aşa ni se păruse.... Numai că nu s-a oprit şi între 23h şi 4 dimineaţa a vărsat în continuu, cam la jumătate de oră. Nu mai avea ce să verse şi tot vărsa. Temperatură nu avea. Nici scaune moi.
Pe la 3 şi jumătate-4 dimineaţa am îmbrăcat copilul, l-am pus în maşină şi ne-am dus la spital, la urgenţe.
Aici erau cel puţin încă trei copii care vărsau identic cu Mihu.
Doctoriţa care l-a văzut şi i-a pus diagnosticul de enteroviroză ne-a spus că cele două soluţii sunt: injecţie cu metoclopramid sau internare şi perfuzii. După o scurtă dezbatere, am decis să înţepăm copilul.
Injecţia a fost magică şi ne-am felicitat că am făcut-o pentru că după ea Mihul n-a mai vărsat deloc (ni se spusese că ar mai putea să verse de vreo două ori), ne-am întors acasă şi a reuşit să mai doarmă vreo patru ore din noaptea aia. Cel mai greu a fost să nu îi dăm apă o oră după injecţie pentru că cerea cu încăpăţânare şi cu plâns şi ni se se spusese că îi facem rău dacă îi dăm.
Vineri a avut o stare proastă, a ciugulit câte ceva (regim, evident) şi a făcut un pic de temperatură dar mică. (un 37,2+37,3). Şi vreo două-trei scaune diareice. Plus muci şi durere în gât.
Sâmbătă era deja vioi. Din mâncarea de regim, a ciugulit aşa, cam la 20% din potenţial... Simptome n-a mai avut decât vreo 2 scaune moi.
Duminică, simptomele au cam dispărut (muci, gât, scaune), energia a fost la maxim, apetitul la minim însă.
Şi am căzut pe rând pradă virozei cu dureri de gât şi stomac în acelaşi timp (eu n-am mai avut aşa ceva): mama, tata, bunica şi bunicul.
Auci!