Din week-end

Piticu a făcut o baie de soare la Ateneu.


Şi-apoi s-a instalat la Ikea (unde am fost într-o vizită-fulger) pe un scaun şi ne-a spus (nouă dar şi altora care mai treceau pe acolo): "Am treabă!" (cireaşa de pe tort: în oglinda din spate se vede si tata-fotograf).

Operaţiunea tunsul

Well, pentru că am zis că e destul de mare ca să stea liniştit, l-am programat la un tuns la Ciufolici. Primul tuns în afara casei, cum ziceam.
Aici, surpriză, copilul nostru pe care acasă nu poti să îl ţii liniştit pe scaun 10 secunde a stat cât a durat operaţiunea fără să zică pâs. Cu o mutriţă pleoştită şi un aer supărat de am zis în primele minute că va izbucni în plâns. Degeaba l-am pus noi la tuns pe maşinuţă că nici n-a bagat-o în seamă până spre sfârşit când s-a mai relaxat un fir.
Concluzia ar fi că în prezenţa străinilor e mai... reţinut.

Aici i se citeşte "muţumirea" pe faţă.

Ce-mi fac ăştia?

Ca un pisoi plouat.

Stat cuminte în toate poziţiile.

PS: Ciufoliciul din Amzei era supraglomerat când am fost noi - e drept sâmbătă pe la prânz. Şi nu tocmai curat. Maşinuţa în care a fost tuns Mih era plină, scuzaţi, de păr, până şi pe volan. Nu ştiu dacă aş mai repeta experienţa.

Dificile

Nu sunt toate lucrurile roz.
Eu nu mai am soluţii pentru:
- "nu"-ul spus pentru aproape orice
- refuzul de a se imbrăca (de unde rezultă o nesfârşită alergătură prin casă după copilul gol - hm, da, deja nu mi se mai pare funny)
- muşcăturile, ciupelile şi loviturile la care mă supune mai ales pe mine (da, ştiu, mă iubeşte numai că serios că doare şi lasă urme)
- tot felul de prostii băgate în gură după ce au fost pe jos (nu a făcut asta cât a fost mai mic...)
:(

Cuvinte noi

"Ce e asta?" (pronunţat "se e asta"), "Cine e ăsta?" (sine e ăsta), "Cine vine?" (sine vine), "Cine e acolo?".
Astea sunt noile expresii cu care ne distrăm. Cred că ne antrenăm pentru perioada întrebărilor fără sfârşit.

Anunţ important

Mâine suntem programaţi la Ciufolici. Pe maşinuţă. Daca stă copilul la tuns (că e prima dată, până acu l-am executat home), revenim cu poze. Fapt e că trebuie luate măsuri că i se încurcă părul blond :D şi urlă la pieptănat. Probleme grave.

Portrete

Operaţiunea patul

Operaţiunea somnul a mers în paralel cu operaţiunea patul aşa că am zis că merită şi el un post.
Pătuţul lui Mih a parcurs toate cele trei etape care i-au fost destinate: cu somiera sus în poziţia bebe până la vreo 8 luni, cu somiera jos până pe la doi ani şi o lună şi, în sfârşit, fără una din laturi, pe post de pătuţ de băieţel de vreo două luni încoace. Dovada.
ETAPA 1: somiera sus, poziţia bebe

În primele zile

Pe la 3-4 luni (da, ştiu, era gras, numai eu nu-mi dădeam seama :D)

Pe la 5-6 luni

Astea sunt jucăriile pe care încă le mai ţinem atârnate. De decor. Nu a fost foarte ataşat de vreuna. Doar pisicii i-a zmutucit rău coada într-o perioadă. :)

ETAPA 2 : Somiera jos, bebe în picioare


Astea sunt două poze chiar din ziua în care s-a ridicat singur pe două picioare: 17 iulie 2009, 8 luni. Driţa îl văzuse cu o zi înainte şi ne sugerase să îi dăm jos patul că Mihu dă semne clare că vrea în picioare. Şi a doua zi s-a şi ridicat. Cred că dacă ne prindeam mai devreme, era mai repede sus piticu.

ETAPA 3: patul fără o laterală, pat de băieţel


Astea sunt poze de azi dimineaţă că l-am convocat la o sesiune foto dându-mi seama că nu avem ilustrată ultima etapă. Cea în care una dintre laturi a dispărut şi e un pătuţ adevărat. Cu o bară improvizată care are povestea ei.
Adică noi am încercat de mai multe ori să dăm jos laterala (pt că Mih o sărea intr-o secundă şi mi se părea un sport periculos) însă de fiecare dată l-am găsit peste vreo oră de somn pe pernele de pe... jos (puse de rezervă). Iar cei de la Ikea nu s-au gândit la asta aşa că am improvizat o bară de siguranţă să nu mai cadă copilu.
Înainte, când se trezea dimineaţa, miorlăia să mă duc să îl scot de-acolo (că era prea devreme şi bănuiesc că nu avea chef de sărituri). Acu se ridică singur şi vine la mine să miorlăie să ma dau eu jos din pat...

În grafic

M-am amuzat deunăzi să văd pe unde mai e Mihnea în graficul de creştere.
Nu m-a mai preocupat de ceva vreme chestiunea. În primul an mă obişnuisem cu el foarte rotund, peste medie la greutate dar şi la înălţime. În al doilea an, decum a început să meargă, cârnăciorii s-au mai topit şi a rezultat în prezent o forma mai mult ... lungiformă. Rotunjoare au rămas fălcuţele. Graficele sunt de aici.

Cu cele 13,8 kg şi 92 cm suntem chiar pe la mijloc (acolo unde e cruciuliţa roşie). Chiar un pic peste, de data asta la înălţime. :)

Din week-end

În week-end ne-am cam repetat dar nici cele multe minus grade de afară nu prea erau o sursă de inspiraţie... Aşa că l-am supus la un shopping...

... cu promisiunea că primeşte o tură de trenuleţ la sfârşit dacă stă cuminte şi are răbdare până umplem noi coşul.

Şi a primit-o!
Nu mai zic că Mihul e mare fan de Ikea (pe care o pronunţă destul de bine) şi de când intrăm în parcarea unde se află printre altele şi minunatul magazin, începe să strige: kea, kea! Şi încă nu l-am dus la locul de joacă că nu avem decât 92 de cm.
Duminică a primit şi o plimbare cu sania în parc dar de acolo nu avem poze de data asta. :(

Operaţiunea somnul

Am tot vrut să povestesc dar am zis să mai astept nişte zile să fim siguri că nu e un accident.
Din 20 ianuarie, Mih adoarme singur. Ştiu că nu e mare realizare să anunţi aşa ceva la 2 ani, 2 luni şi aproape 2 săptămîni dar nouă atât ne-a luat.
Nu s-a putut sau nu am putut noi nici măcar nu ştiu.

În primele luni, Mih adormea mai întotdeauna la sân, sugând.
Mai apoi a avut perioada de colici când adormea pe burta noastră (când nu adormea sugând :-) ). În vremea asta, după avertismente venite din mai multe părţi, am avut câteva tentative de a-l lăsa să adoarmă singur în pătuţ. Copilul nostru urla şi plângea şi deşi unii ne-au zis că trebe lăsat să plângă că aşa învaţă să adoarmă singur noi după vreo două încercări în care ne-am auzit Mihul plângând în sughiţuri după uşa închisă, am abandonat aşa tortură (nu ştiu dacă pentru el, dar pentru noi sigur).

Şi a rămas cum a vrut el.
Adică până pe la 11 luni cât a fost alăptat, seara adormea toropit de respectiva operatiune şi gata adormit îl plasam în pătuţul lui. Adormitul de dimineaţă şi după-amiază era însă mai complicat că trebuia legănat de câteva ori în braţe şi după aia adormit pe burtă. Şi abia după ce adormea îl transferam în patul lui.

După un an, lucrurile s-au complicat încă şi mai mult. După-amiaza a rămas cam la fel doar că de pe la un an şi două luni am rămas cam cu o singură repriză de somn - după-amiaza.
Seara însă, după ce îşi bea laptele, nu mai adormea instantaneu. Şi unul dintre noi trebuia să se retragă cu el pe burtă, să se întindă pe pat şi să spună poveşti. Şi după ce adormea, îl transferam în pat.
Inutil să zic că toate operaţiunile astea durau şi îmi/ne cam luau timp din puţinul pe care îl aveam.

Aşaaaaaaa...
Pe la 1 an şi 10 luni am avansat. :-) Am trecut de la adormitul pe burta unuia dintre noi la adormitul în pătuţul lui DAR cu unul din noi lângă: pentru spus poveşti şi rămas nemişcat până Mihul intra în somn profund şi se putea deschide uşa. Iarăşi inutil să zic că operaţiunea cu adormitul ne lua în unele seri mai zglubalitice mai mult de o oră...

Eh, da, şi după toate astea, a venit şi seara cea mare în care Mihul nostru a acceptat să rămână în pat fără ca mami sau tati să fie lângă. Era o joi seară de ianuarie.
Încercări am mai avut şi câte nu i-a promis dacă adoarme singur! Însă acum a funcţionat şi a doua zi a primit cadou o maşinuţă (de fapt un autobuz) pentru temerara faptă.
Războiul nu e câştigat 100% pentru că seara uşa trebuie să rămână deschisă să ne vadă prin ea. Şi pentru că în multe seri se ridică de două-trei ori din pat şi vine la noi sub pretextul de "abesc-apup" şi se lasă greu convins să se întoarcă în pat şi parcă ar mai vrea să prelungească procedurile de adormire.
După-amiaza însă adoarme cu uşa închisă - aproape nu îmi vine să cred...

Aşa că eu am dezvoltat filosofia cu "fiecare lucru se întâmplă natural la vremea lui".
- Mih a băut un biberon de lapte noaptea pe la 2h până pe la 1 an şi 5 luni când din proprie iniţiativă nu s-a mai trezit să îl ceară (n-am încercat să îl las să plângă ca să nu mai ceară sau să îi dau ceai în loc lapte)
- a început să mănânce singur cu linguriţa când a vrut, iar din proprie iniţiativă
-şi mai nou a început să îşi scoată singur hainele de pe el :D
etc, etc.