Piticu prin hotel.
Aici l-am lăsat să îşi care singur echipamentul de înot.
În afară de înot, marea atracţie pentru pitic (şi relaxare pentru noi) a fost joaca în nisip unde obişnuia să îngroape duzina de maşinuţe cu care ne-am cărat de la Bucureşti. Din prima seară şi-a găsit şi un tovarăş de joacă (şi ceartă) – Pietro, italian, 3 ani şi două luni a cărui mamă era româncă ceea ce a facilitat comunicarea chiar dacă nu aveau ei nevoie de multe cuvinte.
A fost şi prima dată când am lăsat timp de opt zile, complet, mesele lui pe mâna altora... Noi ne-am rezumat să facem selecţia încercând să ne ţinem cât mai aproape de ceea ce mănâncă el acasă în mod obişnuit. Am mai călcat şi pe alături, recte de două ori a mâncat din cartofii noştri prăjiţi şi tot de două ori din îngheţata noastră.
A mâncat mult peşte (mai mult decât deobicei), mult suc proaspăt de portocale pe care îl reclama la fiecare ieşire :D şi i-am dat să guste şi nişte carcatiţă la grătar care părea să îi placă şi nici nu i-a dat vreo reacţie alergică. N-am avut nici un incident digestiv iar pofta de mâncare a fost uneori peste aşteptări, mai ales la prânz şi seara când probabil şi bălăceala avea o contribuţie.
În cele trei zile când am plecat în excursii de jumătate de zi să cutreierăm insula, a rezistat şi piticul eroic.
(Aici aveam o discuţie despre scaieţi sub un măslin, în interiorul Castelului veneţian)
(La platanul-fântâna lui Hipocrate - în renovare :D , în faţa Castelului Cavalerilor Ioaniţi)
(Pauză la o cafenea din Zia dotată cu loc de joacă - genial)
(Aici e la Castelul veneţian)
Ne-am felicitat că am luat totuşi cu noi căruciorul pe care la Bucureşti nu îl mai folosim pentru că aşa am putut să ne plimbăm prin Mastichari, Zia, Pyli şi Kos Town: piticu avea măcar un pic de umbră la cap şi putea să se odihnească acolo.
(La Castelul Cavalerilor Ioaniţi)
Nu mai e la fel de simplu ca anul trecut şi am văzut că nici nu mai adoarme la somnul de prânz la fel de simplu cum o făcea anul trecut când trăgea un pui de somn şi în cărucior în cazul în care ne prindea în mers ora de somn... A adormit totuşi în scaunul de maşină când l-a doborât oboseala...
Şi altele:
- a fost fascinat să apese pe butoanele de la lift şi era mare tragedie dacă nu îi rezervam lui această onoare
- ne arăta fiecare avion care survola hotelul şi, slavă Domnului, erau câteva zeci pe zi care treceau pe-acolo
- s-a speriat de nişte scafandri
- il fascina salvamarul şi după ce eu i-am explicat ce face acesta, a doua zi i-a explicat şi el foarte sfătos lui tata care e treaba cu salvamarul
- nu vroia să intre în apă decât gol (asta e!, n-am avut putere să îl contrazicem)
- a fost cumva cooperant peste aşteptări la mesele de la restaurant/taverne unde eu prevedeam mari probleme dar piticul nostru creşte...
(Well, cred că şi parcul auto a avut contribuţia lui la liniştea meselor noastre...).
