După ce în lunile trecute credeam că mă transform în blog medical (sau oricum cu pățănii medicale) acum cred că risc să ajung blog de călătorii că nu mai reușesc să mă mobilizez să scriu decât când plecăm din București. Rușine, rușine, zic!
Week-endul trecut a început cu o premieră pentru pitic, care a fost scos vineri seară la prima lui recepție la o ambasadă... Erau mulți copii, a mâncat cu poftă mare mousse au chocolat, a cerut să-i „cumpăr” înghețată (ceea ce din nefericire nu am putut), s-a uitat curios la numărul de circ programat, a dansat (cum bine se poate vedea) și abia a mai vrut să plece de acolo :))
Sâmbătă dimineața am plecat spre Brașov... Și dacă nu ne-am fi blocat de nenumărate ori (centura Ploiești-ului, Comarnic, Sinaia și tot așa) poate am fi ajuns cu mai multă energie acolo, ceea nu s-a întâmplat. Piticu însă a tras un pui de somn în mașină (în timp ce noi stăteam blocați nici nu mai știu pe unde) așa că a fost gata de plimbare de cum am ajuns.
După cum se poate vedea și din poze a fost mai tot timpul cu gura până la urechi - happy-happy Mih, deci cred că i-a cam plăcut.
Cum duminică micul dejun s-a prelungit nepermis de mult, planul de a urca până la Rupea a fost repede abandonat în favoarea Râșnovului mai aproape, chiar dacă la Râșnov mai fusesem.
Ne-am dus cu gândul să prânzim în Cristian unde de vreo doi ani descoperisem un mic resto surprinzător - Hermanns Hof însă între timp nemții noștri s-au delocalizat spre Predeal (probabil mai mult trafic). Mare dezamăgire.
La Râșnov, povestea cu cavaleri teutoni a fost foarte pe placul piticului... Un personaj pitoresc de pe acolo (un moșneag cu barbă de Moș Crăciun ca sa-l cităm pe Mihu) l-a luat deoparte să îi povestească despre Andreas von Rosenau ceea ce a avut un puternic impact asupra plodacului... Asta și sabia ne-au ușurat vizita cetății... Plus o chestie cu suveniruri pe care o găsesc ingenioasă iar Mihu a fost cucerit de ea:
Asta e aparatul ingenios în care bagi o fisă, îți alegi un desen și îl imprimi pe moneda respectivă. Foarte haios, serios! :D
PS: piticu a început să citească cuvinte simple! Poate-mi fac timp și de lucruri mai seriose ;)
Se afișează postările cu eticheta munte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta munte. Afișați toate postările
luni, iulie 15, 2013
luni, ianuarie 07, 2013
Din vacanţă
Am fost un pic plecaţi, aşa că am tras chiulul de pe blog... Recuperez mai întâi cu muuuulte poze.
Din plimbările prin parc....
.... prin mall. Că avem şi de-astea. :D Nu multe totuşi.
Azi ne-am întors la grădi. Fără proteste sau nemulţumiri. Yupiiii!
Din plimbările prin parc....
.... prin mall. Că avem şi de-astea. :D Nu multe totuşi.
...şi de pe la Bran la vizitarea căruia piticu a fost peste aşteptări. Am ajuns acolo cam la ora când el doarme de după-amiază şi a făcut tot turul castelului cu muuulte scări fără să se plângă.
A căutat scări şi uşi secrete şi cavaleri :D. I s-a părut foarte interesant.
La întoarcere a capitulat cu un somn bun în maşina, desigur.
Şi mai am nişte poze pe care n-am reuşit să le scot, ceva mai profi. Urmează. Până atunci, Braşovul văzut de sus.Azi ne-am întors la grădi. Fără proteste sau nemulţumiri. Yupiiii!
luni, octombrie 01, 2012
Transalpina la sfârşit de septembrie
Pentru că tata era disperat că se închide Transalpina şi n-am apucat încă să o facem anul ăsta, îndată ce s-a confirmat prognoza meteo cu temperaturi ridicate, ne-am pornit la drum. Sâmbătă am înnoptat la Sibiu (v-am zis că suntem amurezaţi de oraşul ăsta) şi duminică dimineaţa am început marea traversare dinspre Sebeş (mai târziu am descoperit că era mai bine prin Sălişte) spre Novaci.
Concluzii telegrafice la cald:
- n-aş zice că e mai spectaculos decât Transfăgărăşanul dar cu siguranţă e spectaculos.
- partea care îţi taie răsuflarea este a doua jumătate (din sensul în care am venit noi) cea dintre Obârşia Lotrului şi Rânca, practic bucata pe care mergi pe platoul alpin.
- eu am perceput drumul ca fiind din două bucăţi: prima de la Sebeş la Obârşia Lotrului, între munţii Şureanu şi Cindrel, a doua de la Obârşia Lotrului până la Rânca, între Parâng şi Căpăţânii (sper să nu zic prostii). Prima jumătate e frumoasă dar nu spectaculoasă (păduri de foioase în culori de început de toamnă, apoi păduri de conifere, baraje, râu). A doua e practic 80% platou alpin, eşti pe vârful munţilor şi mergi pe serpentine cu hău într-o parte.
Drumul e bun cu bucăţele stricate în prima jumătate şi foarte bun şi nou în a doua jumătate. Dar această a doua jumătate tot nu are parapeţi...
La Obârşia Lotrului şoseaua asta se intersectează cu cea care vine de la Brezoi-Voineasa (n-am fost pe ea) şi continuă apoi spre Petroşani.
Piticu cel mai mult cred că a apreciat momentul cu aruncatul pietrelor în apă. :)
Temperatura cea mai scăzută a fost sus pe platou, 19C dar era soare aşa că senzaţia era de mai mult de 19C.
E mai puţin dezvoltat turistic decât Transfăgărăşanul, dar probabil că în curând îl va ajunge. Pe bucata de mijloc nu prea ai unde să te opreşti să mănânci, cea mai apropiata staţiune e Rânca unde se construieşte în draci din câte am putut să ne dăm seama. Şi cam haotic, ca peste tot.
Tot în comparaţie cu Transfăgărăşanul, mi s-a părut mai puţin aglomerat dar e drept că acolo am fost acum doi ani şi în august.
Traseul Valea Oltului-Sibiu-Sebeş-Transalpina şi retur la Bucureşti e cam obositor pentru doar două zile. Cred că o ideea e dormitul la Rânca şi făcut a doua zi doar jumătatea mai spectaculoasă şi retur tot pe-acolo.
Mai jos, poze (multe).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
























