Harry Potter: a venit și vremea lui

Nu știu cum s-a întâmplat că am ajuns să nu mai scriu de un an și nouă luni.
Cred că e exact perioada în care Mihnea a fost cel mai pasionat de Star Wars. Și încă mai e (filme, Lego, personaje, jucării, tot).
De vreo câteva săptămâni, am intrat și în epoca Harry Potter. Mai întîi filmele. De câteva zile, a început și prima carte. Eu am fost sceptică, am zis că nu are deloc poze și nu îl va prinde, dar se pare că funcționează. Avem un cititor adevărat.
Totul a coincis cu pasajul nostru fulger pe la platforma 93/4 (da, da, locul există și e desigur exploatat comercial) din Kings Cross, de unde ne-am întors evident cu o baghetă „adevărată” astfel că lucrurile nu se puteau aranja mai bine.

 

Harry Potter vine deci după mașini (în general), Cars (filmul, jucăriile, etc.), Planes, Thomas&Friends, Ben10....Și câte or mai urma!

Ușor, cu pianul....

Cum am ajuns să povestesc zilele trecute de pian și mama Iuliei zicea să pun o poză, m-am mobilizat cu un cântecel.
Cum spuneam și mai devreme, din toamna trecută, Mihu a început să facă câte o jumătate de oră pe săptămână de pian iar acum am trecut la o oră :). Și mai repetă câte un pic și acasă. Când vrea, desigur.
Scuzați decorul dar, după ce ne-am dat toată casa peste cap să facem loc pianului oarecum neprevăzut în peisaj, au rămas pereții goi până ne mobilizăm să rezolvăm problema (avem în cap multe rame cu fotografii pe-acolo :))

Creștem

Cândva, nu știu când, am început să aud (des) întrebări de felul: „Mama, pot să fac asta?”, „Mama, am voie să....”. Asta a cam fost o surpriză.

De vreo câteva luni, unul din momentele favorite ale piticului este să se retragă la el în pat, să își pună o poveste și eventual să se mai joace ceva pe lângă, ascultând. Sau răsfoind cataloagecu jucării (OMG, pe alea cu lego le știe pe din cap + diferențele de la o ediție la alta). Sau, mai nou, citind!!! Ooo, da, din proprie inițiativă buchisește... Mai ales dialoguri de la benzile desenate cu Garfield. Și altele, dar numai ce are el chef. Și poate sta cu orele în activitățile astea. Dar numai când vrea el. Altădată are nevoie de atenția noastră non-stop și vrea să-i facem asta și cealaltă și cealaltă și tot așa fără pauză.

E într-o fază în care nimic nu e mai important pentru el decât joaca/socializarea cu alți copii. Dacă ieșim în parc și nu-și găsește niciun partener de joacă e tragedie mare, motiv de îmbufneală și nemulțumire permanentă.

Vacanța trece cu multă joacă, dar programul zilnic a rămas aproape neschimbat cu excepția week-endurilor când, din vina noastră totul se cam dă peste cap. Aaa, și pianul... Da, i-am făcut loc în casă iar acum a devenit o treabă serioasa. Mihu' pianistu'.

Pregătiri de... absolvire :)

Costum de pitic - checked (sau, în sfârșit, rezervat, că de ridicat îl ridic vineri).
Pantalonași - cămașă - cravată pentru dans - checked. Mai rămân pantofii, dar lucrez și la asta. Mi-i trimit cei de la Bigstep la magazinul din Afi și mergem să-i probăm că mie pantofii luați online mi se par un risc. Dacă situația se prezintă cu soare și peste 25 C, va purta pantaloni scurți și cămașă cu mâneca scurta, așa în stil pension.
Rolul de pitic - checked (adică îl știe).
Cântecele - par delicioase, cel puțin unul dintre ele de care ne-am îndrăgostit.

Și așa terminăm și grădinița, n-au fost decât doi ani la noi, grupa mică am chiulit-o iar intrarea la pregătitoare am grăbit-o puțin că altfel ajungeam în clasa întâi la aproape 8 ani :).

Bilanțul e mai fericit decât anticipasem. Anul acesta a fost muuuuult mai bun decât primul, cu puține bolnăveli și cu chef de mers la grădi și jucat cu colegii. Muult bricolat, progrese la engleză, la citit și scris. Hura!

Cum a fost la evaluarea de la CMBRAE

Vineri am fost la vestita evaluare și, recunosc că, deși eram supărată de lipsa de informații despre procedură și conținut, lucrurile s-au întâmplat destul de simplu.
Ne programasem pentru 14:45 numai că pe la 13 am aflat de la mămica unei colege de-a Mihului că nu se ține cont de programare ci de coada din fața ușii respective (cum????, mi-am zis).
Și am ajuns mai devreme puțin - pe la 14:15, am completat într-un minut cererea de evaluare și când am ajuns în fața ușii de la sala unde se face evaluarea, cineva ne-a invitat înăuntru.

În sală erau deja ocupate cu 4-5 mese cu alți copii+părinți+evaluatori iar nouă ni s-a indicat o masă rămasă liberă unde erau două doamne tinere și super simpatice (una a scris, cealaltă i-a arătat lui Mihnea fișele și i-a pus întrebări).

Ce l-a întrebat (din câte îmi amintesc):
- cum îl cheamă și câți ani are
- dacă are prieteni la grădiniță și cine sunt
- care dintre mulțimile de pe o fișă are mai multe elemente și câte
- zilele săptămânii
- anotimpurile (și să le recunoască pe o fișă)
-  să numere un șir de obiecte și să recunoască apoi cifra
- să comenteze niște imagini (un băiețel aruncă o banana pe jos, un altul trage cu praștia în păsări)
- să descrie diferențele între o veveriță și un iepuraș desenate pe o planșă
- să facă pluralul unor cuvinte (aici Mihul a fost amuzant că s-a apucat să facă și adunări cu ele)
- să spună opusul unor cuvinte: rece-cald, bucuros-trist, etc
- să își scrie numele
- să țină un creion în dreapta, în stânga, sub masă și pe cap
- să prindă o minge
- să stea într-un picior
- să recunoască pe o planșă care sunt legume și care fructe
La noi cam atât a fost.
A luat 20 de puncte din 20 (adică 100%) și la sfârșit a declarat că „a fost prea ușor pentru el”. Pe parcursul întâlnirii, s-a oprit de vreo două ori ca să-mi spună mie: „mă pricep foarte bine, ti-am spus că mă pricep!”. Aaa, și era nemulțumit că nu i-a arătat și planșa cu literele. Și la sfârșit a ochit un Rafaello uitat pe o masă pe care l-a cerut și primit :)

Satisfacția mea cea mare a fost că Mihnea a fost foarte dezinvolt în timpul întâlnirii desfășurate cu niște persoane străine și într-un context care mie nu mi s-a părut foarte relaxant (asta după ce evaluarea din primul lui an de grădiniță ne-a dat de înțeles că e mai degrabă timid și foarte reținut). Și a fost și foarte mulțumit de el după întrevedere.

Și mai trebuie să recunosc că doamna care a vorbit cu el a fost foarte, foarte simpatică.

După ce am terminat întrevederea, am așteptat maxim 10 minute până când am primit documentul scris. Am înțeles că mai devreme a durat mai mult eliberarea documentelor dar la noi chiar s-a întâmplat rapid.

Ce n-am ințeles despre înscrierea la clasa pregatitoare 2014-2015

- N-am înțeles de ce au devansat cu mai bine de o lună calendarul de înscrieri (argumentul cu evitarea suprapunerii peste alte examene - evaluarea naționala la clasele II-IV  nu prea ține.Ieri, spre exemplu, când, potrivit calendarului anunțat, școlile trebuiau să fie deschise pentru a oferi informații, acest lucru nu a fost de facto posibil din cauză că era simulare de evaluare națională...)

- Dacă tot s-a devansat cu mai bine de o lună față de anii trecuți (pe noi ne-a luat prin suprindere deoarece calculasem ca mai avem ceva timp pentru vizitat școli și investigat argumente pro și contra), n-am înțeles de ce nu s-a anunțat măsura mai din timp... A fost publicat pe 12 iar procedurile pentru înscriere au început pe 17. Nici măcar inspectoratele de sector nu par să își fi revenit din șoc. Pe site-ul ISMB sector 2 sunt încă afișate astăzi (20 februarie) condițiile de înscriere pentru anul școlar 2013-2014. Inspectoratul școlar București s-a mobilizat mai repede și aici datele sunt actualizate.

- N-am înțeles de ce evaluarea psihosomatică a copiilor care nu au 6 ani împliniți la 31 august 2014 se poate face doar la sediul grădinițelor de stat în vreme ce copiii grădinițelor private trebuie să se deplaseze la sediul CMBRAE. De ce exact? Copiii de la grădinițele private nu au dreptul la aceleași servicii oferite de CMBRAE??? Mie îmi sună a discriminare, really. În anii trecuți, evaluarea s-a făcut pentru toată lumea la un singur centru decis pentru fiecare sector. Sincer, mi se pare mai echitabil așa...

- N-am înțeles de ce evluarea aceasta psihosomatică la care te prezenți totuși cu un copil de 5 ani, într-un mediu care nu îi este familiar, cu niște persoane străine (well, o grămadă de factori de stres după părerea mea), e învăluită într-un mare mister. Mă așteptam ca site-ul CMBRAE unde sunt publicate informațiile privind evaluarea psihosomatică să mă familiarizeze din prima, pe mine, ca părinte în primul rând, cu felul în care va decurge această evaluare: cât timp durează, cu câți evaluatori, cine sunt aceștia, care sunt așteptările și.... o mulțime de exemple. Ca să știu la ce să mă aștept. Nu am găsit nimic din toate acestea, nimeni nu a considerat necesar să publice așa ceva... Deci am făcut căutare și am identificat pe diverse site-uri o fișă cu criteriile de evaluare. Spre exemplu aici.
Dar nu am găsit și exemple concrete. Și oricum nu cred că ar trebui să explorez eu internetul după așa ceva ci ar trebui să mi se ofere astfel de informații.
Deci mâine mergem la vestitul CMBRAE și de-abia aștept să văd ce mă mai așteaptă acolo.

Perioada Lego

Eee, da, a venit si asta. Ocazie să fac un mic inventar să văd prin câte am trecut....
A fost mai întâi perioada mașini-de-orice-fel (asta aproape din bebelușie), apoi Cars (combinată un pic cred cu Winnie dar în niciun caz plușuri că astea sunt niște jucării INUTILE pentru Mihu), apoi mașinile-machetă (că nu știu cum să le zic altfel), Spiderman apoi Planes (desigur) și, iată Lego!

Deci cum e cu Lego: cu Lego e obsesiv. Așa cum a fost și cu celelalte. Și se manifestă cam așa: toată ziua facem și desfacem câte ceva cu cartea de instrucțiuni în față...
Pasiunea a apărut brusc la exact 5 ani (tre să fie o chestie aici). Adică și înainte a mai vrut și a mai avut (ceva Duplo, un set de cărămizi, o stație de salvare, etc) însă brusc, de la 5 ani, s-a apucat să le construiască singur. Pe cele cu piese mici (+5, +6, +7). Și uite așa, cum nu credeam eu că va face vreodată singur așa ceva, acum numai asta vrea să facă.
Și când mă gândeam eu că după ce construiește ceva după aia ce mai face cu ea, am descoperit cu surprindere ca îi place să le strice și să le refacă.

Treaba asta ține de vreo 3 luni, podeaua noastră geme de mașini de pompieri și, mai nou, de niște chestii ciudate al căror nume nu reusesc să-l rețin deși piticu depune eforturi - niște animale pe niște păsări în căutarea Chi-ului magic. Hura!

Nu mai spun de bucuria de a-ți rămâne înfiptă în picior vreo piesă pierdută (întodeauna e una și întotdeauna e cea mai ascuțită) sau de plăcerea de a verifica sacul de aspirator ca să recuperezi banana pe care a căzut pacientul care e transportat pe targa de la stația de salvare. Pam-pam!

La Clasic e fantastic: cum a fost

Desi afară nămeții creșteau văzând cu ochii iar străduța noastră nu e pe harta celor de la deszăpezire din motive care îmi scapă (că totuși avem o grădiniță pe-aici, hello!!!), duminică am ieșit din casă cu mașina cu tot, am ajuns la Ateneu și am reușit chiar să și parcăm (adică să găsim parcarea parțial folosibilă). Deci, multe realizări.

Am avut bilet la Clasic e fantastic... Bine, cu peripeții că, în ziua când s-au pus în vânzare biletele am fost întâmpinată (eu și încă vreo zece bunici așezate la coadă) cu un afiș măreț care ne anunța că biletele au fost epuizate fiind rezervate în totalitate de grupurile școlare. Hm. Așa că tot ce-am mai putut face a fost să iau niște locuri în picioare. Nu chiar ce mi-aș fi dorit pentru prima experiență a piticului la un concert dar am strâns din dinți că eram totuși hotărâtă să ajung cu el la Ateneu.

Sinceră să fiu, duminică speram ca, din motive de cod portocaliu, viscol, etc, grupurile școlare să nu se prezinte la concert dar aproape că m-am înșelat. Totuși unii au mai absentat așa că până la urmă am avut o lojă  numai pentru noi. :-)

Deși eram oarecum în ilegalitate (nu doar noi ci încă vreo 30% din copii) pentru că spectacolul e recomandat peste 7 ani, Mihu nu a deranjat lumea din jur, a stat și a ascultat o oră și jumătate, a mai întrebat din când în când (dar a priceput că trebuie să o facă în șoaptă) și s-a ridicat de vreo două ori în picioare lângă scaun dar cum nu aveam pe nimeni în spate cred ca n-a contat.

Dacă ar fi să îl credem pe el, i-a plăcut și muzica (un trio pian-clarinet-vioară) și povestea spusa de actori (Anca Sigartău, Mihai Sandu Gruia și Mihai Bisericeanu). Și mai vrea. Eu am totuși o bănuială că dacă nu ar fi fost povestea nu ar fi stat cuminte să asculte muzica. Dar mai e de explorat să vedem ce și cum.

Mie mi s-a părut potrivită combinația de muzică (și n-a fost chiar cea mai digerabilă - Stravinski) și poveste pentru copii. Aș zice că mergea și de la 5 ani în sus, cu siguranță peste 7.

Ce NU mi-a plăcut a fost introducerea precum și o parte pe care n-am înțeles-o dar care am aflat că este „tradițională” și care a constat în chematul pe scenă al copiilor care își aniversaseră ziua în prima jumătate a lui ianuarie și care au primit un cadou de la unul din sponsorii concertului, Dacia. Lesne de înțeles că piticul s-a bosumflat rău de tot că „el de ce nu se poate duce pe scenă să primească cadouri” și ne-a fost greu să îi explicăm că el trebuie să aștepte până în noiembrie. Well, poate pentru că eram sub vârsta țintă a spectacolului dar oricum mi s-a părut un moment creator de frustrare într-o sală plină de copii și care ar fi putut foarte bine lipsi.

Mihnisme

Din categoria întrebărilor grele:

„Ce e după infinit?”

Din categoria „m-a lăsat cu gura căscată”

După ce am scos o muscă afară din casă:

„Mama, dar tu îți dai seama? E ca și cum ai scoate un animal de companie afară, în frig. Puteam să o spălăm, să o facem curată și apoi să o ținem în casă.” (What?????)

Din categoria care mă face să roșesc

După ce a văzut un debut de emisiune Schimb de mame:

„6 copii??? Dar eu credeam că nu se poate decât unul sau doi... ”

Din categoria haioasă

După ce sâmbătă și duminică a fost la două petreceri aniversare ale unor colegi, când a auzit că luni se duce la grădi:

„Păi și eu nu am nicio zi liberă?”

Din categoria dezarmantă:

„Nu-i așa că supereroii și oamenii cu suflet bun câștigă intotdeauna?”

Zi grea :)

Ziua cea grea a început de fapt de aseară când Mihu refuza să adoarmă de prea mare nerăbdare că vine Moșul... Nu pot să zic ce oră l-a prins treaz... Și noi pândindu-l să adoarmă ca să pregătim tot ce trebuia.
Ieri, piticul a curățat nu mai puțin de 3 (trei) perechi de cizme (una rămasă deja mică) pe principiul, logic de altfel, să fie cât mai mult loc pentru cât mai multe cadouri.

Pe care Moșul le-a umplut cât a putut, ba chiar a adăugat o pereche.

De dimineață, nu mai târziu de 7, cine era în picioare? Nu noi.
Deci deschis cadouri, entuziasmat, ghete noi nebagate în seamă, mâncat pe fugă și țuști la grădiniță pentru un Christmas Bazaar mult prea matinal pentru gustul meu.
Cumpărat de-acolo tot ce odrasla a bricolat în săptămâna asta și, recunosc, lucruri foarte reușite: aranjament cu Moș, brad din paste, coronițe, glob, turtă dulce...

  

 

Și încă n-am terminat, că am fugit la poștă să recuperez cărțile Usborne (foarte faine)
 pe care le-am câștigat ca premiu la Gaudeamus de la Micul Cititor.

 

Uf!

PS: Îngrijorările privindu-l pe Moșu din postul anterior sunt deocamdată date uitării. :)