Pregătiri de... absolvire :)

Costum de pitic - checked (sau, în sfârșit, rezervat, că de ridicat îl ridic vineri).
Pantalonași - cămașă - cravată pentru dans - checked. Mai rămân pantofii, dar lucrez și la asta. Mi-i trimit cei de la Bigstep la magazinul din Afi și mergem să-i probăm că mie pantofii luați online mi se par un risc. Dacă situația se prezintă cu soare și peste 25 C, va purta pantaloni scurți și cămașă cu mâneca scurta, așa în stil pension.
Rolul de pitic - checked (adică îl știe).
Cântecele - par delicioase, cel puțin unul dintre ele de care ne-am îndrăgostit.

Și așa terminăm și grădinița, n-au fost decât doi ani la noi, grupa mică am chiulit-o iar intrarea la pregătitoare am grăbit-o puțin că altfel ajungeam în clasa întâi la aproape 8 ani :).

Bilanțul e mai fericit decât anticipasem. Anul acesta a fost muuuuult mai bun decât primul, cu puține bolnăveli și cu chef de mers la grădi și jucat cu colegii. Muult bricolat, progrese la engleză, la citit și scris. Hura!

Cum a fost la evaluarea de la CMBRAE

Vineri am fost la vestita evaluare și, recunosc că, deși eram supărată de lipsa de informații despre procedură și conținut, lucrurile s-au întâmplat destul de simplu.
Ne programasem pentru 14:45 numai că pe la 13 am aflat de la mămica unei colege de-a Mihului că nu se ține cont de programare ci de coada din fața ușii respective (cum????, mi-am zis).
Și am ajuns mai devreme puțin - pe la 14:15, am completat într-un minut cererea de evaluare și când am ajuns în fața ușii de la sala unde se face evaluarea, cineva ne-a invitat înăuntru.

În sală erau deja ocupate cu 4-5 mese cu alți copii+părinți+evaluatori iar nouă ni s-a indicat o masă rămasă liberă unde erau două doamne tinere și super simpatice (una a scris, cealaltă i-a arătat lui Mihnea fișele și i-a pus întrebări).

Ce l-a întrebat (din câte îmi amintesc):
- cum îl cheamă și câți ani are
- dacă are prieteni la grădiniță și cine sunt
- care dintre mulțimile de pe o fișă are mai multe elemente și câte
- zilele săptămânii
- anotimpurile (și să le recunoască pe o fișă)
-  să numere un șir de obiecte și să recunoască apoi cifra
- să comenteze niște imagini (un băiețel aruncă o banana pe jos, un altul trage cu praștia în păsări)
- să descrie diferențele între o veveriță și un iepuraș desenate pe o planșă
- să facă pluralul unor cuvinte (aici Mihul a fost amuzant că s-a apucat să facă și adunări cu ele)
- să spună opusul unor cuvinte: rece-cald, bucuros-trist, etc
- să își scrie numele
- să țină un creion în dreapta, în stânga, sub masă și pe cap
- să prindă o minge
- să stea într-un picior
- să recunoască pe o planșă care sunt legume și care fructe
La noi cam atât a fost.
A luat 20 de puncte din 20 (adică 100%) și la sfârșit a declarat că „a fost prea ușor pentru el”. Pe parcursul întâlnirii, s-a oprit de vreo două ori ca să-mi spună mie: „mă pricep foarte bine, ti-am spus că mă pricep!”. Aaa, și era nemulțumit că nu i-a arătat și planșa cu literele. Și la sfârșit a ochit un Rafaello uitat pe o masă pe care l-a cerut și primit :)

Satisfacția mea cea mare a fost că Mihnea a fost foarte dezinvolt în timpul întâlnirii desfășurate cu niște persoane străine și într-un context care mie nu mi s-a părut foarte relaxant (asta după ce evaluarea din primul lui an de grădiniță ne-a dat de înțeles că e mai degrabă timid și foarte reținut). Și a fost și foarte mulțumit de el după întrevedere.

Și mai trebuie să recunosc că doamna care a vorbit cu el a fost foarte, foarte simpatică.

După ce am terminat întrevederea, am așteptat maxim 10 minute până când am primit documentul scris. Am înțeles că mai devreme a durat mai mult eliberarea documentelor dar la noi chiar s-a întâmplat rapid.

Ce n-am ințeles despre înscrierea la clasa pregatitoare 2014-2015

- N-am înțeles de ce au devansat cu mai bine de o lună calendarul de înscrieri (argumentul cu evitarea suprapunerii peste alte examene - evaluarea naționala la clasele II-IV  nu prea ține.Ieri, spre exemplu, când, potrivit calendarului anunțat, școlile trebuiau să fie deschise pentru a oferi informații, acest lucru nu a fost de facto posibil din cauză că era simulare de evaluare națională...)

- Dacă tot s-a devansat cu mai bine de o lună față de anii trecuți (pe noi ne-a luat prin suprindere deoarece calculasem ca mai avem ceva timp pentru vizitat școli și investigat argumente pro și contra), n-am înțeles de ce nu s-a anunțat măsura mai din timp... A fost publicat pe 12 iar procedurile pentru înscriere au început pe 17. Nici măcar inspectoratele de sector nu par să își fi revenit din șoc. Pe site-ul ISMB sector 2 sunt încă afișate astăzi (20 februarie) condițiile de înscriere pentru anul școlar 2013-2014. Inspectoratul școlar București s-a mobilizat mai repede și aici datele sunt actualizate.

- N-am înțeles de ce evaluarea psihosomatică a copiilor care nu au 6 ani împliniți la 31 august 2014 se poate face doar la sediul grădinițelor de stat în vreme ce copiii grădinițelor private trebuie să se deplaseze la sediul CMBRAE. De ce exact? Copiii de la grădinițele private nu au dreptul la aceleași servicii oferite de CMBRAE??? Mie îmi sună a discriminare, really. În anii trecuți, evaluarea s-a făcut pentru toată lumea la un singur centru decis pentru fiecare sector. Sincer, mi se pare mai echitabil așa...

- N-am înțeles de ce evluarea aceasta psihosomatică la care te prezenți totuși cu un copil de 5 ani, într-un mediu care nu îi este familiar, cu niște persoane străine (well, o grămadă de factori de stres după părerea mea), e învăluită într-un mare mister. Mă așteptam ca site-ul CMBRAE unde sunt publicate informațiile privind evaluarea psihosomatică să mă familiarizeze din prima, pe mine, ca părinte în primul rând, cu felul în care va decurge această evaluare: cât timp durează, cu câți evaluatori, cine sunt aceștia, care sunt așteptările și.... o mulțime de exemple. Ca să știu la ce să mă aștept. Nu am găsit nimic din toate acestea, nimeni nu a considerat necesar să publice așa ceva... Deci am făcut căutare și am identificat pe diverse site-uri o fișă cu criteriile de evaluare. Spre exemplu aici.
Dar nu am găsit și exemple concrete. Și oricum nu cred că ar trebui să explorez eu internetul după așa ceva ci ar trebui să mi se ofere astfel de informații.
Deci mâine mergem la vestitul CMBRAE și de-abia aștept să văd ce mă mai așteaptă acolo.

Perioada Lego

Eee, da, a venit si asta. Ocazie să fac un mic inventar să văd prin câte am trecut....
A fost mai întâi perioada mașini-de-orice-fel (asta aproape din bebelușie), apoi Cars (combinată un pic cred cu Winnie dar în niciun caz plușuri că astea sunt niște jucării INUTILE pentru Mihu), apoi mașinile-machetă (că nu știu cum să le zic altfel), Spiderman apoi Planes (desigur) și, iată Lego!

Deci cum e cu Lego: cu Lego e obsesiv. Așa cum a fost și cu celelalte. Și se manifestă cam așa: toată ziua facem și desfacem câte ceva cu cartea de instrucțiuni în față...
Pasiunea a apărut brusc la exact 5 ani (tre să fie o chestie aici). Adică și înainte a mai vrut și a mai avut (ceva Duplo, un set de cărămizi, o stație de salvare, etc) însă brusc, de la 5 ani, s-a apucat să le construiască singur. Pe cele cu piese mici (+5, +6, +7). Și uite așa, cum nu credeam eu că va face vreodată singur așa ceva, acum numai asta vrea să facă.
Și când mă gândeam eu că după ce construiește ceva după aia ce mai face cu ea, am descoperit cu surprindere ca îi place să le strice și să le refacă.

Treaba asta ține de vreo 3 luni, podeaua noastră geme de mașini de pompieri și, mai nou, de niște chestii ciudate al căror nume nu reusesc să-l rețin deși piticu depune eforturi - niște animale pe niște păsări în căutarea Chi-ului magic. Hura!

Nu mai spun de bucuria de a-ți rămâne înfiptă în picior vreo piesă pierdută (întodeauna e una și întotdeauna e cea mai ascuțită) sau de plăcerea de a verifica sacul de aspirator ca să recuperezi banana pe care a căzut pacientul care e transportat pe targa de la stația de salvare. Pam-pam!

La Clasic e fantastic: cum a fost

Desi afară nămeții creșteau văzând cu ochii iar străduța noastră nu e pe harta celor de la deszăpezire din motive care îmi scapă (că totuși avem o grădiniță pe-aici, hello!!!), duminică am ieșit din casă cu mașina cu tot, am ajuns la Ateneu și am reușit chiar să și parcăm (adică să găsim parcarea parțial folosibilă). Deci, multe realizări.

Am avut bilet la Clasic e fantastic... Bine, cu peripeții că, în ziua când s-au pus în vânzare biletele am fost întâmpinată (eu și încă vreo zece bunici așezate la coadă) cu un afiș măreț care ne anunța că biletele au fost epuizate fiind rezervate în totalitate de grupurile școlare. Hm. Așa că tot ce-am mai putut face a fost să iau niște locuri în picioare. Nu chiar ce mi-aș fi dorit pentru prima experiență a piticului la un concert dar am strâns din dinți că eram totuși hotărâtă să ajung cu el la Ateneu.

Sinceră să fiu, duminică speram ca, din motive de cod portocaliu, viscol, etc, grupurile școlare să nu se prezinte la concert dar aproape că m-am înșelat. Totuși unii au mai absentat așa că până la urmă am avut o lojă  numai pentru noi. :-)

Deși eram oarecum în ilegalitate (nu doar noi ci încă vreo 30% din copii) pentru că spectacolul e recomandat peste 7 ani, Mihu nu a deranjat lumea din jur, a stat și a ascultat o oră și jumătate, a mai întrebat din când în când (dar a priceput că trebuie să o facă în șoaptă) și s-a ridicat de vreo două ori în picioare lângă scaun dar cum nu aveam pe nimeni în spate cred ca n-a contat.

Dacă ar fi să îl credem pe el, i-a plăcut și muzica (un trio pian-clarinet-vioară) și povestea spusa de actori (Anca Sigartău, Mihai Sandu Gruia și Mihai Bisericeanu). Și mai vrea. Eu am totuși o bănuială că dacă nu ar fi fost povestea nu ar fi stat cuminte să asculte muzica. Dar mai e de explorat să vedem ce și cum.

Mie mi s-a părut potrivită combinația de muzică (și n-a fost chiar cea mai digerabilă - Stravinski) și poveste pentru copii. Aș zice că mergea și de la 5 ani în sus, cu siguranță peste 7.

Ce NU mi-a plăcut a fost introducerea precum și o parte pe care n-am înțeles-o dar care am aflat că este „tradițională” și care a constat în chematul pe scenă al copiilor care își aniversaseră ziua în prima jumătate a lui ianuarie și care au primit un cadou de la unul din sponsorii concertului, Dacia. Lesne de înțeles că piticul s-a bosumflat rău de tot că „el de ce nu se poate duce pe scenă să primească cadouri” și ne-a fost greu să îi explicăm că el trebuie să aștepte până în noiembrie. Well, poate pentru că eram sub vârsta țintă a spectacolului dar oricum mi s-a părut un moment creator de frustrare într-o sală plină de copii și care ar fi putut foarte bine lipsi.

Mihnisme

Din categoria întrebărilor grele:

„Ce e după infinit?”

Din categoria „m-a lăsat cu gura căscată”

După ce am scos o muscă afară din casă:

„Mama, dar tu îți dai seama? E ca și cum ai scoate un animal de companie afară, în frig. Puteam să o spălăm, să o facem curată și apoi să o ținem în casă.” (What?????)

Din categoria care mă face să roșesc

După ce a văzut un debut de emisiune Schimb de mame:

„6 copii??? Dar eu credeam că nu se poate decât unul sau doi... ”

Din categoria haioasă

După ce sâmbătă și duminică a fost la două petreceri aniversare ale unor colegi, când a auzit că luni se duce la grădi:

„Păi și eu nu am nicio zi liberă?”

Din categoria dezarmantă:

„Nu-i așa că supereroii și oamenii cu suflet bun câștigă intotdeauna?”

Zi grea :)

Ziua cea grea a început de fapt de aseară când Mihu refuza să adoarmă de prea mare nerăbdare că vine Moșul... Nu pot să zic ce oră l-a prins treaz... Și noi pândindu-l să adoarmă ca să pregătim tot ce trebuia.
Ieri, piticul a curățat nu mai puțin de 3 (trei) perechi de cizme (una rămasă deja mică) pe principiul, logic de altfel, să fie cât mai mult loc pentru cât mai multe cadouri.

Pe care Moșul le-a umplut cât a putut, ba chiar a adăugat o pereche.

De dimineață, nu mai târziu de 7, cine era în picioare? Nu noi.
Deci deschis cadouri, entuziasmat, ghete noi nebagate în seamă, mâncat pe fugă și țuști la grădiniță pentru un Christmas Bazaar mult prea matinal pentru gustul meu.
Cumpărat de-acolo tot ce odrasla a bricolat în săptămâna asta și, recunosc, lucruri foarte reușite: aranjament cu Moș, brad din paste, coronițe, glob, turtă dulce...

  

 

Și încă n-am terminat, că am fugit la poștă să recuperez cărțile Usborne (foarte faine)
 pe care le-am câștigat ca premiu la Gaudeamus de la Micul Cititor.

 

Uf!

PS: Îngrijorările privindu-l pe Moșu din postul anterior sunt deocamdată date uitării. :)

Probleme (mari) cu Santa

Vine Mihu ieri acasă şi ce zice?
"Mami, ştii ce am vorbit eu cu D şi M (prietenii lui de la grădi)?". Eu: "nu, ce?"
"Noi am zis că Moş Crăciun nu e decît un personaj costumat..."
Ups. Nu eram pregătită să aud asta. Încerc să mă redresez încercând să aflu mai întâi cine a putut spune aşa ceva că pe odrasla din dotare o cunosc şi sunt sigură cu nu putea emite aşa ceva. Şi aflu că lui D pot să îi mulţumesc că e pe cale să îi distrugă Mihului mitul lui Moş Crăciun la o vârstă aşa de fragedă.
Ca să îl salvez pe Moşu şi să nu îl văd sucombând atât de curând, îi zic Mihului că, deşi mai sunt câteodată personaje costumate în Moş Craciun care îl ajută să se întâlnească cu toţi copiii, Moşul se ocupă de cadouri că altfel, de unde ar veni toate cadourile?...
El nu pare decât pe jumătate convins şi îmi mai zice ceva de îmi taie respiraţia:
"Ştii, când eu aveam 2 sau 3 ani, am văzut că barba Moşului era prinsă, aşa, cu o sfoară..."
OMG! M-a pus din greu la încercare...
După care mi-a mai zis ceva din ce a vorbit el cu D şi M: că Moşu trebuie că e foarte bogat ca să poată cumpăra toate cadourile...Asta iar e o zicere care nu îi aparţine pentru că el pur şi simplu nu e interesat de noţiunea de "bogat" aşa cum nu are incă noţiunea banilor (ceea nu e neapărat bine dar aşa e deocamdată)....
Cum ar veni e victima anturajului :))
Of, of, eu totuşi aş vrea să mai creadă un pic în Moşu. Lucrăm la asta.

Mihu la 5 ani

Sămbătă, pe 9, am făcut 5 ani.
Şi pentru că am ţinut-o numai în petreceri (3 la număr, nu mai puţine), n-am apucat să marchez momentul aniversar şi aici.

 

 Mihu la 5 ani e un băieţel adevărat, de 116 cm si peste 20 kg. E în continuare pasionat de vehicule (pe lângă maşinuţe s-au adăugat avioanele, elicopterele şi bărcile), iubeşte poveştile, desenele animate şi dulciurile. De fapt nu toate dulciurile ci mai ales ciocolata :-O
Singurele chestii pe care refuză să le mănânce sunt cerelalele cu lapte din meniul de mic dejun de la grădi şi, chestie recentă, morcovii (dar aici mai uită).
E vesel, nu stă locului o clipă. Nu e deloc agresiv, e prietenos dar are şi unele momente când se supără, se îmbufnează sau plânge.
În grup fiind, din câte am putut să îmi dau seama, nu are neapărat iniţiativa :(.
La grădi şi-a făcut prieteni cu care în mod evident îi face plăcere să se întâlnească. Are copii cu care are un soi de alchimie şi cu care se joacă fără conflicte şi alţii cu care nu. Dar şi atunci când are conflicte nu e violent.
Tot nu-i pasă cum şi cu ce se îmbracă. Asta e doar grija mea, el eventual se mai sensibilizează când tricoul are vreun Spiderman sau Stropi pe el :)
E foarte bun la puzzle-uri, jocuri de constructie, scrie literele majuscule, citeşte cuvintele... E foarte curios şi citeşte tot ce vede: pe cutii de şerveţele, hîrtie igienică, pliante publicitare. Ultima dată ne-a uimit când a citit "ţiglă metalică" pe un flyer. Învăţăm încă cum se citesc "ci", "gi", "ce", "ge", etc. Acum, mai nou, citeşte plăcuţele de înmatriculare la maşini (îmi amintesc că acum nişte ani îmi spunea mărcile) şi e greu să îi explic când cele 3 litere nu au niciun sens.
Desenatul şi pictatul nu sunt prima lui pasiune. Din când în când le face, dar destul de rar. La grădi pare să bricoleze cu răbdare tot soiul de chestii, am rămas uimită, trebuie neapărat să pun nişte poze aici.
Şi tot de sâmbătă a trecut în liga mare de ciclist: pe roţi de 20''! A făcut trecerea de la roţile de 14 fără ezitare, am rămas uimiţi.

La multi ani, Mihu!
PS:
La 4 ani scriam aşa şi petreceam aici şi aici.
La 3 ani, scriam aşa şi petreceam aşa. Poze din primii 3 ani aici
La 2 ani, ziceam aşa şi petreceam aici şi aici
La 1 an a fost aşa şi aşa şi aşa

Pirat

E al doilea an in care intram in jocul cu Halloween-ul.
La Mihu la gradi e party mare cu ocazia asta: se duc toti costumati, fiecare aduce prajituri/fructe/dulciuri si le impart intre ei. Plus animatori si pictat pe fata. Mihu a tot asteptat ziua asta.
A fost pirat pentru ca noi ne-am indragostit de costumul asta si l-am vrut foarte tare.

 

  

Toata saptamina la gradi au bricolat tematic: palarii de vrajitoare, schelete, fantome si dovleci...

Miercuri seara a facut cu tata un dovleac reusit iar eu am prestat niste briose cu zmeura pentru dezmatul dulce de a doua zi.

 

La party, Mihul a tinut sa fie vopsit pe fata Spiderman asa ca a iesit combinatia asta bizara. Uuuu!