Idei de week-end: biserici fortificate în jurul Brașovului - Hărman-Prejmer-Sânpetru

Se fac, cred, vreo opt ani de când am descoperit cât de frumoase sunt bisericile fortificate din Transilvania.

Mai întâi cele care ne apăreau în drum, între Sibiu și Deva. Apoi, am început să le căutăm noi - de unde am făcut o dată un mare ocol, de la Sibiu, în sus, spre Sighișoara și înapoi la Brașov cu oprire în Viscri...
Cumva, în ultimii ani, ne-am specializat în mici ieșiri de câte o jumătate de zi-o zi prin împrejurimile Brașovului iar atunci când nu încercăm Râșnov, Viscri, Rupea sau când nu ne pierdem în satele de dincolo de Olt și nu mai găsim podul de întoarcere (trebuie să povestesc o dată), ne ducem spre Prejmer și Hărman. Ceea ce am făcut și în week-end-ul trecut pentru că nu ne-am plictisit de cetăți.
Prognoza meteo anunța ploi și frig. În realitate, a fost soare, cald și vreme numai bună de stat pe iabră în curtea bisericilor fortificate.
Ieșind din Brașov spre Sfântu Gheorghe, Hărman e imediat în stânga, iar intrarea se face pe la un sens giratoriu. Biserica fortificată este bine semnalizată și sigur ajungi la ea. La intrare, o doamnă rupe bilete (7 lei-adult, 3 lei -copil peste 5 ani) și e gata să îți povestească rapid ce e mai important de văzut. Biserica, mini-muzeul cu o sală cu costume ale sașilor din regiune, o sală de clasă, o alta care reproduce o sufragerie din casele sașilor și o alta reproducând un dormitor. (Interesant, Mihnea avea întrebări tip: dar de ce au pus și pantofi?).
Pe o scară cam abruptă se poate urca sus, pe întărituri, de unde, printre firide, se vede satul până departe în zare.Urcarea nu e securizată și nu aș recomanda-o pentru copii sub 5 ani iar la cei peste 5 ani, cu supraveghere atentă.
În drepta intrării, una dintre încăperile la care se urcă pe scară e de fapt o veche capelă cu picturi vechi de când lumea iar o alta pare a fi o magazie de unelte. Biserica e mare si foarte răcoroasă, numai bună de vizitat e arșița din iulie-august, aș zice. Dar locul meu preferat e pajiștea din spate, o pajiște perfectă, păzită  acum de un cireș și unde aș putea să zac la nesfârșit în liniște. (Slavă Domnului, nu prea erau turiști, vreo 2-3 care au plecat rapid și m-au lăsat să  mă bucur de iarba mea ceea ce nu pot spune însă și despre Mihu).

 

 

 

 

 

De la Hărman, am ieșit din nou pe șoseaua spre Sfântu Gheorghe și, în dreapta, se face drumul spre Prejmer, pe lângă un lan de rapiță care făcea o combinație perfectă cu norii de ploaie.
Prejmerul seamănă cu Hărmanul, dar pentru a pătrunde în interior trebuie să răzbești mai întăi printr-o primă curte interioară și apoi să străbați intrarea tunelară.
Camerele-depozit de la Prejmer sunt numeroase și supra-etajate. Aspectul interior al zidurilor e deosebit datorită păienjenișului de scări de acces. Muzeul e ceva mai îngrijit și bine amenenajat decât la Hărman (intrarea e 10 lei - adult, 5 lei - elev/student). Indicații privind obictivele de vizitat n-am gasit.

De la Prejmer, ne-am întors din nou prin Hărman și, după o oprire nereușită la Bod (biserica pare abandonată și e închisă), ne-am dus spre Sânpetru.
Nu știu dacă datorită norilor care, în combinație cu soarele dădeau o lumină fantastică sau a sașului care se îngrijește  de biserică și care ne-a făcut o vizită personalizată (intrare: 5 lei/adult, copil gratis), Sânpetru mi-a rămas puternic în minte.
E mai mică decât Prejmer și chiar Hărman, nu a fost încă renovată, astfel că zidurile păstrează o culoare specifică, gălbuie. Capela este bijuteria locului, înțeleg că a fost ridicată pe locul unei foste ruine romanice... E impresionantă. Dar încă și mai impresionante sunt cele două rânduri de ziduri de apărare care înconjoară cetatea. Primul inel e acoperit acum de iarbă și flori. Al doilea - pe vremuri cu apă, este transformat acum în grădină.

 

 

Primele cărți citite

Nu știu cum a venit, n-am făcut nimic special, copilul a început să citească cumva de la sine.
Mai întâi toate panourile văzute prin oraș, când treceam cu mașina, toate etichetele, toate numele jucăriilor Lego pe care și le dorea și le tot însemna în catalog.
La un moment dat - prin clasa 0 (aka pe la 6 ani), ne-am pus problema că poate ar trebui să îi cumpărăm niște cărți speciale pentru această primă fază de lectură. Și am dat peste colecția de la Editura Gama dedicată chiar Primului Nivel de lectură: Învăț să citesc! pe care cred că am epuizat-o (sau pe-aproape). Era o librărie la parterul blocului unde mergeam săptămânal la pian și de-acolo ne aprovizionam cu câte un număr nou. Sunt povești clasice, rescrise foarte simplu și cu multe cuvinte înlocuite cu imagini. Nu știu dacă e o etapă obligatorie într-ale cititului (dacă mă gândesc bine, eu, personal, nu am bifat-o), dar Mihnea a trecut prin ea.Arată cam așa:

Sursă: www.edituragama.ro

La un moment dat prin vacanțele la bunica, a descoperit ediția din 1985, cea pe care o citisem pe vremuri și eu de la Aventurile lui Habarnam și s-a apucat să o citească pentru că nu găsea întotdeauna pe cineva disponibil să o facă și era prea nerăbdător să afle continuarea poveștii.

De ziua lui, în noiembrie, mama unui prieten i-a oferit Cum să-ți faci viața extraordinară în școala primară de Munro Leaf. Știu că genul acesta de cărți nu  întrunește aprobarea tuturor părinților însă noi am fost entuziasmați pentru că Mihnea a citit-o într-o zi, pe drumul de la București la Brașov.

Sursă: www.elefant.ro (unde au și un preț imbatabil pentru acest volum)

A doua zi, la Humanitasul din Brașov, pe 1 decembrie 2015, a început o altă nebunie: i-am cumpărat primul volum din Jurnalul unui puști de la Arthur (editura specializată în cărți pentru copii și adolescenți a celor de la Editura Art)

Sursă foto: www.editura-art.ro

Așa cum arată și fragmentul de mai sus, nu e chiar o carte ci un fel de bandă desenată unde fiecare pagină conține cel puțin un desen si 3-4 paragrafe. Știu că nici aici nu e unanimitate în zona de parenting în legătură cu seria lui Jeff Kinney (după cum, hm, o arată și pagina de mai sus) însă noi am cedat în fața pasiunii cu care Mihnea a devorat cărțile. Primul volum a fost dat gata în 2-3 zile iar pe 6 decembrie eram la Biblioteca Națională unde Kinney lansa în România volumul 10. Mihnea s-a întâmplat chiar să fie primul din cei cele câteva sute de puști care au luat autografe atunci.

Pe la începutul lui februarie, cele 10 volume din Jurnalul unui puști erau bifate și noi ne întrebam deja ce să mai găsim la fel de pasionant.

Cam așa arată raftul unui fan al Jurnalului unui puști.

Eu am zis că e prea devreme pentru Harry Potter care e un roman adevărat, cu pagini întregi și fără nicio poză/desen. Noroc cu insistența lui taică-său. După devorarea celor 7 filme, Mihu a început primul volum din Harry Potter ca pe cel mai natural lucru posibil. Eu tot nu credeam că are răbdare pentru așa ceva. Merge mai greu decât romanele-BD, dar nu îl lasă din mâini, îl cară după el și pe la școală unde mai „fură” câteva pagini atunci când termină mai repede ce are de făcut. Acum e la pagina 259 :).

PS: Auzind împricinatul despre ce scriu eu aici, mi-a scos din bibliotecă un maldăr de cărți despre care obligatoriu să spun că le-a citit deja. La loc de cinste, și o enciclopedie despre dinoazuri, vreo trei Winnie, doi Paddington, seria de la Gama despre care ziceam mai sus, vreo două cărți Disney și chiar una în engleză pe care zice el că a citit-o „cuvânt cu cuvânt”.

 

VA URMA: De unde ne cumpărăm noi cărțile

Harry Potter: a venit și vremea lui

Nu știu cum s-a întâmplat că am ajuns să nu mai scriu de un an și nouă luni.
Cred că e exact perioada în care Mihnea a fost cel mai pasionat de Star Wars. Și încă mai e (filme, Lego, personaje, jucării, tot).
De vreo câteva săptămâni, am intrat și în epoca Harry Potter. Mai întîi filmele. De câteva zile, a început și prima carte. Eu am fost sceptică, am zis că nu are deloc poze și nu îl va prinde, dar se pare că funcționează. Avem un cititor adevărat.
Totul a coincis cu pasajul nostru fulger pe la platforma 93/4 (da, da, locul există și e desigur exploatat comercial) din Kings Cross, de unde ne-am întors evident cu o baghetă „adevărată” astfel că lucrurile nu se puteau aranja mai bine.

 

Harry Potter vine deci după mașini (în general), Cars (filmul, jucăriile, etc.), Planes, Thomas&Friends, Ben10....Și câte or mai urma!

Ușor, cu pianul....

Cum am ajuns să povestesc zilele trecute de pian și mama Iuliei zicea să pun o poză, m-am mobilizat cu un cântecel.
Cum spuneam și mai devreme, din toamna trecută, Mihu a început să facă câte o jumătate de oră pe săptămână de pian iar acum am trecut la o oră :). Și mai repetă câte un pic și acasă. Când vrea, desigur.
Scuzați decorul dar, după ce ne-am dat toată casa peste cap să facem loc pianului oarecum neprevăzut în peisaj, au rămas pereții goi până ne mobilizăm să rezolvăm problema (avem în cap multe rame cu fotografii pe-acolo :))

Creștem

Cândva, nu știu când, am început să aud (des) întrebări de felul: „Mama, pot să fac asta?”, „Mama, am voie să....”. Asta a cam fost o surpriză.

De vreo câteva luni, unul din momentele favorite ale piticului este să se retragă la el în pat, să își pună o poveste și eventual să se mai joace ceva pe lângă, ascultând. Sau răsfoind cataloagecu jucării (OMG, pe alea cu lego le știe pe din cap + diferențele de la o ediție la alta). Sau, mai nou, citind!!! Ooo, da, din proprie inițiativă buchisește... Mai ales dialoguri de la benzile desenate cu Garfield. Și altele, dar numai ce are el chef. Și poate sta cu orele în activitățile astea. Dar numai când vrea el. Altădată are nevoie de atenția noastră non-stop și vrea să-i facem asta și cealaltă și cealaltă și tot așa fără pauză.

E într-o fază în care nimic nu e mai important pentru el decât joaca/socializarea cu alți copii. Dacă ieșim în parc și nu-și găsește niciun partener de joacă e tragedie mare, motiv de îmbufneală și nemulțumire permanentă.

Vacanța trece cu multă joacă, dar programul zilnic a rămas aproape neschimbat cu excepția week-endurilor când, din vina noastră totul se cam dă peste cap. Aaa, și pianul... Da, i-am făcut loc în casă iar acum a devenit o treabă serioasa. Mihu' pianistu'.

Pregătiri de... absolvire :)

Costum de pitic - checked (sau, în sfârșit, rezervat, că de ridicat îl ridic vineri).
Pantalonași - cămașă - cravată pentru dans - checked. Mai rămân pantofii, dar lucrez și la asta. Mi-i trimit cei de la Bigstep la magazinul din Afi și mergem să-i probăm că mie pantofii luați online mi se par un risc. Dacă situația se prezintă cu soare și peste 25 C, va purta pantaloni scurți și cămașă cu mâneca scurta, așa în stil pension.
Rolul de pitic - checked (adică îl știe).
Cântecele - par delicioase, cel puțin unul dintre ele de care ne-am îndrăgostit.

Și așa terminăm și grădinița, n-au fost decât doi ani la noi, grupa mică am chiulit-o iar intrarea la pregătitoare am grăbit-o puțin că altfel ajungeam în clasa întâi la aproape 8 ani :).

Bilanțul e mai fericit decât anticipasem. Anul acesta a fost muuuuult mai bun decât primul, cu puține bolnăveli și cu chef de mers la grădi și jucat cu colegii. Muult bricolat, progrese la engleză, la citit și scris. Hura!

Cum a fost la evaluarea de la CMBRAE

Vineri am fost la vestita evaluare și, recunosc că, deși eram supărată de lipsa de informații despre procedură și conținut, lucrurile s-au întâmplat destul de simplu.
Ne programasem pentru 14:45 numai că pe la 13 am aflat de la mămica unei colege de-a Mihului că nu se ține cont de programare ci de coada din fața ușii respective (cum????, mi-am zis).
Și am ajuns mai devreme puțin - pe la 14:15, am completat într-un minut cererea de evaluare și când am ajuns în fața ușii de la sala unde se face evaluarea, cineva ne-a invitat înăuntru.

În sală erau deja ocupate cu 4-5 mese cu alți copii+părinți+evaluatori iar nouă ni s-a indicat o masă rămasă liberă unde erau două doamne tinere și super simpatice (una a scris, cealaltă i-a arătat lui Mihnea fișele și i-a pus întrebări).

Ce l-a întrebat (din câte îmi amintesc):
- cum îl cheamă și câți ani are
- dacă are prieteni la grădiniță și cine sunt
- care dintre mulțimile de pe o fișă are mai multe elemente și câte
- zilele săptămânii
- anotimpurile (și să le recunoască pe o fișă)
-  să numere un șir de obiecte și să recunoască apoi cifra
- să comenteze niște imagini (un băiețel aruncă o banana pe jos, un altul trage cu praștia în păsări)
- să descrie diferențele între o veveriță și un iepuraș desenate pe o planșă
- să facă pluralul unor cuvinte (aici Mihul a fost amuzant că s-a apucat să facă și adunări cu ele)
- să spună opusul unor cuvinte: rece-cald, bucuros-trist, etc
- să își scrie numele
- să țină un creion în dreapta, în stânga, sub masă și pe cap
- să prindă o minge
- să stea într-un picior
- să recunoască pe o planșă care sunt legume și care fructe
La noi cam atât a fost.
A luat 20 de puncte din 20 (adică 100%) și la sfârșit a declarat că „a fost prea ușor pentru el”. Pe parcursul întâlnirii, s-a oprit de vreo două ori ca să-mi spună mie: „mă pricep foarte bine, ti-am spus că mă pricep!”. Aaa, și era nemulțumit că nu i-a arătat și planșa cu literele. Și la sfârșit a ochit un Rafaello uitat pe o masă pe care l-a cerut și primit :)

Satisfacția mea cea mare a fost că Mihnea a fost foarte dezinvolt în timpul întâlnirii desfășurate cu niște persoane străine și într-un context care mie nu mi s-a părut foarte relaxant (asta după ce evaluarea din primul lui an de grădiniță ne-a dat de înțeles că e mai degrabă timid și foarte reținut). Și a fost și foarte mulțumit de el după întrevedere.

Și mai trebuie să recunosc că doamna care a vorbit cu el a fost foarte, foarte simpatică.

După ce am terminat întrevederea, am așteptat maxim 10 minute până când am primit documentul scris. Am înțeles că mai devreme a durat mai mult eliberarea documentelor dar la noi chiar s-a întâmplat rapid.

Ce n-am ințeles despre înscrierea la clasa pregatitoare 2014-2015

- N-am înțeles de ce au devansat cu mai bine de o lună calendarul de înscrieri (argumentul cu evitarea suprapunerii peste alte examene - evaluarea naționala la clasele II-IV  nu prea ține.Ieri, spre exemplu, când, potrivit calendarului anunțat, școlile trebuiau să fie deschise pentru a oferi informații, acest lucru nu a fost de facto posibil din cauză că era simulare de evaluare națională...)

- Dacă tot s-a devansat cu mai bine de o lună față de anii trecuți (pe noi ne-a luat prin suprindere deoarece calculasem ca mai avem ceva timp pentru vizitat școli și investigat argumente pro și contra), n-am înțeles de ce nu s-a anunțat măsura mai din timp... A fost publicat pe 12 iar procedurile pentru înscriere au început pe 17. Nici măcar inspectoratele de sector nu par să își fi revenit din șoc. Pe site-ul ISMB sector 2 sunt încă afișate astăzi (20 februarie) condițiile de înscriere pentru anul școlar 2013-2014. Inspectoratul școlar București s-a mobilizat mai repede și aici datele sunt actualizate.

- N-am înțeles de ce evaluarea psihosomatică a copiilor care nu au 6 ani împliniți la 31 august 2014 se poate face doar la sediul grădinițelor de stat în vreme ce copiii grădinițelor private trebuie să se deplaseze la sediul CMBRAE. De ce exact? Copiii de la grădinițele private nu au dreptul la aceleași servicii oferite de CMBRAE??? Mie îmi sună a discriminare, really. În anii trecuți, evaluarea s-a făcut pentru toată lumea la un singur centru decis pentru fiecare sector. Sincer, mi se pare mai echitabil așa...

- N-am înțeles de ce evluarea aceasta psihosomatică la care te prezenți totuși cu un copil de 5 ani, într-un mediu care nu îi este familiar, cu niște persoane străine (well, o grămadă de factori de stres după părerea mea), e învăluită într-un mare mister. Mă așteptam ca site-ul CMBRAE unde sunt publicate informațiile privind evaluarea psihosomatică să mă familiarizeze din prima, pe mine, ca părinte în primul rând, cu felul în care va decurge această evaluare: cât timp durează, cu câți evaluatori, cine sunt aceștia, care sunt așteptările și.... o mulțime de exemple. Ca să știu la ce să mă aștept. Nu am găsit nimic din toate acestea, nimeni nu a considerat necesar să publice așa ceva... Deci am făcut căutare și am identificat pe diverse site-uri o fișă cu criteriile de evaluare. Spre exemplu aici.
Dar nu am găsit și exemple concrete. Și oricum nu cred că ar trebui să explorez eu internetul după așa ceva ci ar trebui să mi se ofere astfel de informații.
Deci mâine mergem la vestitul CMBRAE și de-abia aștept să văd ce mă mai așteaptă acolo.

Perioada Lego

Eee, da, a venit si asta. Ocazie să fac un mic inventar să văd prin câte am trecut....
A fost mai întâi perioada mașini-de-orice-fel (asta aproape din bebelușie), apoi Cars (combinată un pic cred cu Winnie dar în niciun caz plușuri că astea sunt niște jucării INUTILE pentru Mihu), apoi mașinile-machetă (că nu știu cum să le zic altfel), Spiderman apoi Planes (desigur) și, iată Lego!

Deci cum e cu Lego: cu Lego e obsesiv. Așa cum a fost și cu celelalte. Și se manifestă cam așa: toată ziua facem și desfacem câte ceva cu cartea de instrucțiuni în față...
Pasiunea a apărut brusc la exact 5 ani (tre să fie o chestie aici). Adică și înainte a mai vrut și a mai avut (ceva Duplo, un set de cărămizi, o stație de salvare, etc) însă brusc, de la 5 ani, s-a apucat să le construiască singur. Pe cele cu piese mici (+5, +6, +7). Și uite așa, cum nu credeam eu că va face vreodată singur așa ceva, acum numai asta vrea să facă.
Și când mă gândeam eu că după ce construiește ceva după aia ce mai face cu ea, am descoperit cu surprindere ca îi place să le strice și să le refacă.

Treaba asta ține de vreo 3 luni, podeaua noastră geme de mașini de pompieri și, mai nou, de niște chestii ciudate al căror nume nu reusesc să-l rețin deși piticu depune eforturi - niște animale pe niște păsări în căutarea Chi-ului magic. Hura!

Nu mai spun de bucuria de a-ți rămâne înfiptă în picior vreo piesă pierdută (întodeauna e una și întotdeauna e cea mai ascuțită) sau de plăcerea de a verifica sacul de aspirator ca să recuperezi banana pe care a căzut pacientul care e transportat pe targa de la stația de salvare. Pam-pam!

La Clasic e fantastic: cum a fost

Desi afară nămeții creșteau văzând cu ochii iar străduța noastră nu e pe harta celor de la deszăpezire din motive care îmi scapă (că totuși avem o grădiniță pe-aici, hello!!!), duminică am ieșit din casă cu mașina cu tot, am ajuns la Ateneu și am reușit chiar să și parcăm (adică să găsim parcarea parțial folosibilă). Deci, multe realizări.

Am avut bilet la Clasic e fantastic... Bine, cu peripeții că, în ziua când s-au pus în vânzare biletele am fost întâmpinată (eu și încă vreo zece bunici așezate la coadă) cu un afiș măreț care ne anunța că biletele au fost epuizate fiind rezervate în totalitate de grupurile școlare. Hm. Așa că tot ce-am mai putut face a fost să iau niște locuri în picioare. Nu chiar ce mi-aș fi dorit pentru prima experiență a piticului la un concert dar am strâns din dinți că eram totuși hotărâtă să ajung cu el la Ateneu.

Sinceră să fiu, duminică speram ca, din motive de cod portocaliu, viscol, etc, grupurile școlare să nu se prezinte la concert dar aproape că m-am înșelat. Totuși unii au mai absentat așa că până la urmă am avut o lojă  numai pentru noi. :-)

Deși eram oarecum în ilegalitate (nu doar noi ci încă vreo 30% din copii) pentru că spectacolul e recomandat peste 7 ani, Mihu nu a deranjat lumea din jur, a stat și a ascultat o oră și jumătate, a mai întrebat din când în când (dar a priceput că trebuie să o facă în șoaptă) și s-a ridicat de vreo două ori în picioare lângă scaun dar cum nu aveam pe nimeni în spate cred ca n-a contat.

Dacă ar fi să îl credem pe el, i-a plăcut și muzica (un trio pian-clarinet-vioară) și povestea spusa de actori (Anca Sigartău, Mihai Sandu Gruia și Mihai Bisericeanu). Și mai vrea. Eu am totuși o bănuială că dacă nu ar fi fost povestea nu ar fi stat cuminte să asculte muzica. Dar mai e de explorat să vedem ce și cum.

Mie mi s-a părut potrivită combinația de muzică (și n-a fost chiar cea mai digerabilă - Stravinski) și poveste pentru copii. Aș zice că mergea și de la 5 ani în sus, cu siguranță peste 7.

Ce NU mi-a plăcut a fost introducerea precum și o parte pe care n-am înțeles-o dar care am aflat că este „tradițională” și care a constat în chematul pe scenă al copiilor care își aniversaseră ziua în prima jumătate a lui ianuarie și care au primit un cadou de la unul din sponsorii concertului, Dacia. Lesne de înțeles că piticul s-a bosumflat rău de tot că „el de ce nu se poate duce pe scenă să primească cadouri” și ne-a fost greu să îi explicăm că el trebuie să aștepte până în noiembrie. Well, poate pentru că eram sub vârsta țintă a spectacolului dar oricum mi s-a părut un moment creator de frustrare într-o sală plină de copii și care ar fi putut foarte bine lipsi.